Sport

Leo Strizu, declaraţie incredibilă după intrarea criminală a lui Edjouma: “A ridicat piciorul mai sus, nu cred că se impunea cartonaşul roşu!”

Leo Strizu a avut o declaraţie incredibilă după ce Malcom Edjouma aproape că l-a desfigurat pe Igor Armaş. Antrenorul din acte al FCSB a declarat că nu se impunea cartonaşul roşu.
12.02.2023 | 22:58
Leo Strizu declaratie incredibila dupa intrarea criminala a lui Edjouma A ridicat piciorul mai sus nu cred ca se impunea cartonasul rosu
Leo Strizu, declaraţie incredibilă după intrarea criminală a lui Edjouma: "A ridicat piciorul mai sus, nu cred că se impunea cartonaşul roşu!". Sursa: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

FCSB a câştigat cu 2-1 meciul împotriva lui FC Voluntari graţie golurilor marcate de Malcom Edjouma. Francezul a avut o intrare horror la Igor Armaş, dar a scăpat de eliminare, Radu Petrescu arătându-i cartonaşul roşu.

Leo Strizu, declaraţie incredibilă după intrarea criminală a lui Edjouma: “A ridicat piciorul mai sus!”

Leo Strizu, antrenorul din acte de la FCSB, a fost omul care a venit după meci la declaraţii şi a declarat senin că Malcom Edjouma nu trebuia eliminat, arbitrul luând decizia bună, deşi fundaşul Voluntariului avea răni pe faţă:

ADVERTISEMENT

“Am venit să luăm cele trei puncte, ne bucurăm că le-am obținut. Am jucat foarte bine în prima repriză, în final ne-am crezut câștigători dar ne costă relaxarea. A fost o victorie greu de obținut și aceste puncte ne ajută să fim mai sus, acolo unde merităm. 

Am avut foarte multe ocazii, ne bucurăm mult că am reușit să câștigăm. Nu știu ce a fost în trecut, dar este foarte important că am reușit să ne impunem. Cred că de acum încolo, punctele contează mai mult decât aspectul jocului. 

ADVERTISEMENT

Edjouma a ridicat piciorul mai sus, dar nu cred că se impunea un cartonaș roșu. Din punctul meu de vedere, Darius Olaru este inima acestei echipe, dar poate că oricine va juca în locul lui, o va face așa cum o face el.

Echipa are o formă foarte bună, este dornică să aducă meci de meci cele trei puncte. Ne interesează ca orice meci să fie tratat ca ultimele două și să aducem cele trei puncte”, a spus Leo Strizu.

ADVERTISEMENT

Armaş, la finalul meciului: “Nu ai cum să mergi așa la cel mai înrăit dușman”

Victima, Igor Armaş, a declarat la final că se bucură că a scăpat uşor, cu aceste zgârieturi, în condiţiile în care urmările ar fi putut fi şi mai grave:

“Sunt fericit că am scăpat așa cum am scăpat. Am scăpat ieftin. Putea să mă desfigureze. Acum eu cred că este bine. În toată cariera mea, nu ai cum să mergi așa la cel mai înrăit dușman. Nu îmi explic așa ceva.

ADVERTISEMENT

Am văzut că a venit la mine, cred că și-a cerut scuze, dar ce să fac cu scuzele. Tot staff-ul i-a spus arbitrului, dar nu a vrut să vorbească. M-a amețit faza aia”, a spus Armaş.


  • Cota BETANO pentru Universitatea Craiova: 2,27 este cota pentru „1 solist” la meciul FCSB – Universitatea Craiova

ADVERTISEMENT