Starul ”pumelor” a deschis scorul în fața Australiei în optimile de finală, chiar la meciul 1.000 din întreaga sa carieră.
Lionel Messi este un adevărat zeu în Argentina, iar fanii își pun toate speranțele în el pentru câștigarea pentru a treia oară în istorie a Cupei Mondiale, însă jucătorul o vede pe marea rivală Brazilia ca fiind favorită spre dezamăgirea conaționalilor săi.
”Am văzut întreaga Cupă Mondială. Meciurile pe care le-am putut urmări, desigur. Brazilia joacă foarte bine, cu excepția înfrângerii pe care a suferit-o împotriva Camerunului, continuă să fie una dintre marile favorite.
De asemenea, Franța. Și Spania, în ciuda modului în care s-au calificat în optimi, pentru că au jucat foarte bine, știu foarte clar ce trebuie să facă atunci când au mingea și pot să păstreze posesia pentru o lungă perioadă de timp”, a declarat Messi, conform Marca.
Lionel Messi crede că Argentina este una din marile forțe ale fotbalului mondial și consideră că se poate bate cu șanse la titlu, mai ales că toți jucătorii au venit cu gândul de a îndeplini marele obiectiv.
”Argentina este o putere și este întotdeauna printre cele mai bune echipe. Știam dinainte de a veni aici că suntem una dintre candidatele la trofeu din cauza a ceea ce făcusem și trebuia să dovedim asta pe teren.
Și, din fericire, am făcut-o și sperăm că vom continua să facem pași mici spre îndeplinirea obiectivului nostru”, a mai spus starul argentinian, care este de părere că meciul cu Olanda din sferturi va fi cel mai dificil de până acum.
În final, Messi s-a arătat surprins de eliminarea Germaniei încă din faza grupelor: ”Am fost surprins că au ieșit. Au avut mulți jucători de top, dar sunt o echipă tânără. Surpriza vine din faptul că Germania este întotdeauna printre cele mai bune la o Cupă Mondială.
Este surprinzător că au fost din nou eliminați în faza grupelor, dar asta arată cât de dificilă este Cupa Mondială. Nu mai contează numele echipei naționale, ci ceea ce vezi pe teren. Totul devine din ce în ce mai echilibrat”.