Fotbal international

Loţi Boloni, anunțat oficial antrenor la Panathinaikos! Când va fi prezentat

19.10.2020 | 18:07
Loti Boloni anuntat oficial antrenor la Panathinaikos Cand va fi prezentat
ADVERTISEMENT

Ladislau Boloni anunță că de luni va începe antrenamentele la formația din Grecia, Panathinaikos. Tehnicianul român revine în campionatul elen după ce în 2011-2012 a antrenat-o pe PAOK, sezon în care aceștia au terminat pe locul al treilea.

Anunțul din presa grecească de acum câteva zile s-a confirmat, iar Boloni este noul tehnician de la Panathinaikos, înlocuindu-l pe Danny Pogiatos. Acesta nu reușise să câștige niciunul dintre primele trei meciuri din campionat.

ADVERTISEMENT

Antrenorul trebuie să readucă gloria apusă a lui Panathinaikos, deoarece „alb-verzii” nu au mai reușit să câștige titlul în Super Liga Greacă din sezonul 2009/2010.


UPDATE, 19 octombrie, ora 18:08 / Clubul Panathinaikos Atena a anunțat pe site-ul oficial începerea colaborării cu antrenorul Ladislau Boloni.

ADVERTISEMENT

Tehnicianul român va conduce în această după-amiază primul antrenament la formația elenă, iar marți, 20 octombrie, va fi prezentat oficial.


Știre inițială, 16 octombrie

Boloni anunță că de luni va începe antrenamentele la Panathinaikos

Antrenorul român a anunțat că va începe foarte curând antrenamentele cu echipa, acesta reușind să își găsească repede un angajament după ce a fost demis de la Gent.

ADVERTISEMENT

„Contractul este pentru un an și jumătate. Nu ne-am putut înțelege într-o singura zi, deoarece situația nu a permis întâlniri personale. Am discutat cu președintele pentru a prelua echipa luni, după ce am avut grija de treburile mele personale.

Proprietarul echipei și-a prezentat ideile, vrea că echipa clubului să-și ocupe locul de drept în fotbalul din Grecia, așa că sunt conștient de așteptări. Desigur, este imposibil să schimb lucrurile din prima, pe de o parte pentru că nu sunt un magician și, pe de alta parte, cred în munca, nu în hocus pocus”, a susținut Laszlo Boloni, conform celor de la Nemzetisport.

ADVERTISEMENT

Mircea Lucescu a garantat pentru Ladislau Boloni

„Bravo lui Panathinaikos! Vreau să felicit clubul pentru alegerea lui Laszlo Boloni. A făcut o mișcare foarte bună. Laszlo este un antrenor inteligent pentru care am o părere excelentă. Este un antrenor inteligent cu multă experiență în fotbalul european. De asemenea, pot spune că avem aceeași filosofie fotbalistică. Știe fotbalul grecesc din perioada PAOK, totuși Panathinaikos este un club diferit. Știe fotbalul grecesc și nu cred că va avea probleme cu adaptarea”, a declarat antrenorul lui Dinamo Kiev.

Lucescu a accentuat faptul că între România, Grecia și Turcia nu sunt diferențe foarte mari.“La urma urmei, între România și Grecia și Turcia, de exemplu, nu sunt mari diferențe.

Suntem din Balcani, așa că Boloni știe care sunt condițiile. Sunt sigur că va reuși la Panathinaikos și va face treaba potrivită. Vreau să-l felicit pentru alegere și îl voi contacta în curând”, a adăugat Mircea Lucescu.

ADVERTISEMENT