Sport

Marius Lăcătuș revine pe micile ecrane ca analist sportiv. Cu ce post de televiziune a semnat ”Fiara”

După o perioadă îndelungată în care a stat departe de fenomenul fotbalistic din România, Marius Lăcătuș va deveni analist sportiv.
14.02.2023 | 21:15
Marius Lacatus revine pe micile ecrane ca analist sportiv Cu ce post de televiziune a semnat Fiara
După o perioadă îndelungată în care a stat departe de fenomenul fotbalistic din România, Marius Lăcătuș va deveni analist sportiv. Sursă foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT

Fostul atacant al Stelei a fost antrenor la Clubul Sportiv al Armatei în perioada iunie 2018 și iunie 2019, iar Helmuth Duckadam a explicat pentru FANATIK de ce acesta nu va mai reveni în fotbal.

Marius Lăcătuș, analist sportiv la Digi Sport

După trei ani și jumătate în care a avut apariții sporadice prin telefon la diferite emisiuni, Marius Lăcătuș va cocheta cu televiziunea. Radu Naum, moderatorul emisiunii ”Fotbal Club”, a anunțat că acesta va intra în echipa Digi Sport ca analist sportiv.

ADVERTISEMENT

”Marius Lăcătuș se alătură echipei noastre de analiști. Îl vom întâmpina aici cu mare bucurie. Marius, abia așteptăm să comentăm împreună aici diverse meciuri și evenimente”, a spus jurnalistul, la emisiunea de pe Digi Sport.

Lăcătuș, în vârstă de 58 de ani, a demisionat de la CSA Steaua în vara anului 2019, după ce nu a reușit să promoveze echipa în Liga 3. Anterior, el a mai pregătit formațiile FCSB, UTA Arad, FC Vaslui și CSMS Iași.

ADVERTISEMENT

Fostul mare atacant a fost unul dintre cei mai iubiți jucători din Ghencea, el cucerind nu mai puțin de 10 titluri cu Steaua. În palmaresul internațional are alături de ”roș-așlbaștri” Cupa Campionilor Europeni și Supercupa Europei.

Lăcătuș îl apără pe Edjouma

Marius Lăcătuș a comentat intrarea violentă a lui Malcom Edjouma asupra lui Igor Armaș la meciul FC Voluntari – FCSB, scor 1-2, din etapa a 25-a din SuperLiga, și consideră că mijlocașul francez a vrut să joace mingea, însă din greșeală și-a lovit puternic adversarul, fără să-l vadă.

ADVERTISEMENT

”Fiara” și-a amintit și de accidentarea horror pe care i-a provocat-o lui Vasile Ardeleanu în 1999, fostul jucător al lui FCM Bacău, pe care FANATIK  l-a vizitat, prezentând povestea dramatică a sa după accidentare.

”El încearcă să joace mingea, pagubele au fost vizibile, dar nu cred că a făcut-o într-un mod intenționat. Eu cel puțin așa cred, a ajuns puțin târziu la minge și din viteza cu care s-a dus, inerția pe care a avut-o și-a lovit adversarul.

ADVERTISEMENT

Doamne ferește! Am simțit-o pe pielea mea când l-am accidentat pe Ardeleanu. Sincer mi-aș dori să câștige Farul, cu toate că mi-e greu să cred că Farul va avea forța să ducă la bun sfârșit ce a început”, a declarat Lăcătuș.

ADVERTISEMENT