Mihai Rotaru, finanțatorul celor de la Universitatea Craiova, a vorbit despre acuzațiile pe care le-a făcut Alexandra, mama lui Răzvan Popa, cu privire la evenimentele petrecute în 2019.
Mihai Rotaru a făcut mărturisiri în amănunt despre situația lui Răzvan Popa din cadrul clubului oltean. Finanțatorul Universității Craiova a declarat că a stabilit să se despartă pe cale amiabilă cu Devis Mangia, după ce a demarat o anchetă și aflat de acuzațiile mamei lui Răzvan Popa.
„Trebuie să spunem exact cum s-a întâmplat. Se propagă ideea că a avut ceva de ascuns clubul. Clubul nu a avut nimic de ascuns, nu putea să demareze o acțiune prin care să afecteze imaginea jucătorului. Jucătorul a vrut să rămână în anonimat. A existat o sesizare, a venit familia jucătorului.
Noi am făcut o anchetă, au fost discuții cu jucătorii. Noi am verificat aceste lucruri, nu am avut elemente în plus. Totuși, am chemat antrenorul, i-am spus că există acuzația, a negat-o. I-am spus că e mai bine să ne despărțim amiabil pentru a nu leza imaginea clubului.
Răzvan Popa a plecat în iarnă de la echipă, l-am găsit la București, s-a întâlnit team-managerul cu el. Apoi am discutat eu cu el, mi-a spus că nu mai are chef de fotbal, că nu mai vrea să continue, nu a spus de nicio problemă cu antrenorul. El a plecat de la echipă fără să anunțe pe nimeni, a fost trimis la echipa a doua”, a rezumat cazul Mihai Rotaru, la Fotbal Club.
Mihai Rotaru a continuat să dezvăluie amănunte despre cazul lui Răzvan Popa, fotbalist care așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate, ar fi fost ținta unor avansuri sexuale ale lui Devis Mangia.
Totuși, patronul celor de la Universitatea Craiova a răbufnit și a spus că mama lui Răzvan Popa ia deciziile pentru majoritatea familiei.
„Să fim serioși. Acolo este o familie în care mama îi spune și soțului ce să facă și copilului Răzvan și fetiței pe care o au. Dânsa hotărăște. Deci faptul că spune anumite lucruri, nu trebuie să le luăm de bune pe toate”, a mai spus Rotaru.
Mihai Rotaru a mărturisit că versiunea de acum a mamei lui Răzvan este mult mai exagerată și schimbată față de acuzațiile din 2019.
„Nu trebuia să avem o confruntare. Versiunea pe care o prezintă mama copilului e diferită și exagerată față de ce a spus atunci. Când a pus pe hârtie, i-am arătat lui Devis și a plecat.
Răzvan Popa a scris pe hârtie, dar a scris că au fost apropouri și aluzii, nu altceva. Lucrurile cu care au venit părinții acum sunt diferite, sunt elemente noi. Atunci, au spus că au fost doar apropouri și aluzii, fără niciun incident fizic”, a mai adăugat Mihai Rotaru.
Gigi Becali a dorit să îl aducă pe Devis Mangia la FCSB în 2019. Patronul „roș-albaștrilor” a declarat că a avut o discuție cu Mihai Rotaru din care reieșea vinovăția lui Devis Mangia asupra acuzațiilor care i-au fost aduse.
Mihai Rotaru i-a oferit replica latifundiarului din Pipera. „Nu comentez tot ce spune patronul de la FCSB. El vorbește non-stop, eu nu i-am spus nimic. Eu i-am spus că e un antrenor foarte bun, Gigi l-a dorit foarte mult, Meme l-a dorit foarte mult, dar n-au mai făcut contractul.
Eu n-am avut nicio discuție înainte de a hotărî să nu-i facă un contract. Am vorbit doar după”, a încheiat Mihai Rotaru.