Tehnicianul român a dezvăluit la finalul anului trecut că războiul din Ucraina l-a legat foarte tare de Dinamo Kiev și nu se gândește să plece, în ciuda situației critice din țara vecină.
Deși a mărturisit că a avut un moment în care s-a gândit că cea mai bună variantă ar fi să demisioneze de la Dinamo Kiev, Mircea Lucescu a explicat faptul că nu a putut să ia o astfel de decizie și din acest motiv a refuzat oferta de la Fenerbahce.
”Am jucat la Ujhorod și am făcut 13 ore cu trenul. Apoi am mers la Lvov, sunt alte șapte, opt ore. Când jucam în cupele europene, în fiecare săptămână mergeam la Cracovia, Lvov, Kiev, Chișinău. Extrem de greu, dar fotbalul trebuie să trăiască și să nu abandoneze. Este partea sentimentală a oamenilor care n-au absolut nicio vină.
În Ucraina, fotbal se joacă doar pe trei, patru stadioane. Am vrut să abandonez, dar nu se poate! Toți antrenorii străini au plecat din Ucraina, dar eu n-am putut să renunț. E dificilă situația, dar nu pot să trădez! Eu îl consideram ca un act de trădare dacă plecam.
Am avut ofertă de la Fenerbache. Nu puteam să las Kievul, chiar dacă am probleme foarte mari. 11 jucători au părăsit echipa, iar acum am cinci, șase copii. Zabarnyi a plecat în Anglia, Tsygankov în Spania, Verbic la Panathinaikos, Kedziora la PAOK…”, a declarat Lucescu, la emisiunea ”Prietenii lui Ovidiu” de la gsp.ro.
Tehnicianul român a dezvăluit că deși s-a supărat pe el că a mers la Dinamo Kiev, a rămas în relații bune cu patronul lui Șahtior Donețk, Rinat Ahmetov, care este îndrăgostit de clubul pe care îl conduce.
”Șahtior a avut un conducător care să iubească mai mult fotbalul decât banii. Ahmetov făcea bani ca să aibă pentru echipa. A fost îndrăgostit de echipa asta de la vârsta de șase, șapte ani și n-a acceptat niciodată să ia o echipă din străinătate sau alta din Ucraina.
Ultima dată am vorbit în urmă cu două săptămâni. S-a supărat că m-am dus la Dinamo Kiev, dar suntem profesioniști. La Dinamo doar mă rugaseră să vin să discutăm, fiindcă treceau printr-o perioadă delicată, și până la urmă m-au convins să semnez.
Nu câștig așa cum își închipuie lumea. Iar aici nu mai e problemă de bani. Aici e problema de a rămâne în picioare! Acest club, dar și fotbalul din Ucraina. Mi-aș fi dorit să fac același lucru și în România, dar nu s-a putut…”, a mai spus ”Il Luce”.
Presa din Ucraina a anunțat că Lucescu suferă de coxartroză, afecțiune care duce la distrugerea cartilajului articular din zona șoldului. Tehnicianul român care va împlini 78 de ani pe 29 iulie ar putea fi supus unei intervenții chirurgicale.