Sport

Mircea Lucescu, noi explicații despre suspendarea sportivilor din Rusia: ”Declarațiile mele au fost puse într-o lumină nefavorabilă”

Mircea Lucescu se află în Germania pentru meciul caritabil dintre Dinamo Kiev și Borussia Dortmund și le-a explicat nemților ce a vrut să spună de fapt când nu a fost de acord cu suspendarea sportivilor din Rusia.
26.04.2022 | 16:37
Mircea Lucescu noi explicatii despre suspendarea sportivilor din Rusia Declaratiile mele au fost puse intro lumina nefavorabila
ADVERTISEMENT

La scurt timp după începerea războiului din Ucraina, tehnicianul român s-a arătat împotriva excluderii sportivilor ruși din competițiile internaționale, deoarece, în opinia sa, sportul ar trebui să unească oamenii.

Declarația privind suspendarea sportivilor din Rusia îl urmărește pe Mircea Lucescu

Afirmațiile sale au făcut înconjurul lumii și au apărut imediat reacții critice la adresa lui Mircea Lucescu. La o lună de la acel moment nefericit, antrenorul lui Dinamo Kiev a revenit la subiectul legat de suspendarea sportivilor ruși.

ADVERTISEMENT

”Declarațiile  mele au fost înțelese greșit la momentul respectiv și puse într-o lumină nefavorabilă. Spuneam doar că sportivii Rusiei nu ar trebui să plătească prețul pentru ceea ce se întâmplă în Ucraina. Cu siguranță un sportiv sau o asociație care pledează pentru acest război trebuie sancționate.

O astfel de atitudine ar pune sub semnul întrebării spiritul fair-play-ului și sportul în general. Pe de altă parte, cred că sportul este capabil să acționeze ca un ambasador și să construiască punți între națiuni”, a spus Lucescu într-un interviu acordat pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung.

ADVERTISEMENT

Cum i-a ajutat antrenorul pe jucătorii din Ucraina

Tehnicianul român le-a povestit jurnaliștilor germani cât de mult s-a implicat pentru a-i ajuta pe jucători să părăsească Ucraina după începerea războiului: ”După sosirea la București, m-am implicat în primul rând pentru ca membrii familiilor jucătorilor mei să ajungă în România.

Întreaga echipă Dinamo Kiev, inclusiv personalul de suport, se află acum la București, unde avem sediul la baza Olimpia. Între timp am jucat la Cluj, cu CFR, la Istanbul, cu Galatasaray, și la Varșovia, împotriva Legiei, meciuri de caritate ale căror încasări sunt destinate reconstrucției Ucrainei. De asemenea, suntem în contact cu PSG, cu Inter pentru a juca și cu aceste cluburi.

ADVERTISEMENT

Într-o situație atât de delicată, cum aș putea să-i tratez diferit pe jucătorii lui Shakhtar de cei ai lui Dinamo? Nu există loc pentru rivalitate în acest moment. I-am ajutat pe ei și pe familiile lor să stea la hoteluri și să găsească apartamente în București. Internaționalul lui Dnepr, Artem Dovbyk, a sosit recent la București. Și el se bucură de tot ajutorul care îi poate fi acordat”, a mai spus Lucescu.

Lucescu speră ca Ucraina să ajungă la Cupa Mondială

În final, Mircea Lucescu a vorbit despre întâlnirea pe care echipa națională a Ucrainei o va juca la 1 iunie împotriva Scoției, la Glasgow, în semifinalele barajului pentru calificarea la Cupa Mondială din Qatar.

ADVERTISEMENT

”Este o situație foarte dificilă. Programul internațional și viitoarea Cupă Mondială nu lasă prea mult spațiu de manevră. Federația ucraineană a organizat acum un cantonament în Slovenia, pentru națională. Echipa se va reuni acolo pe 3 mai, ca să pregătească meciul din Scoția.

Având în vedere circumstanțele actuale, mi se pare o soluție relativ acceptabilă. În ceea ce mă privește, voi face tot ce îmi stă în putere pentru a mă asigura că jucătorii dinamoviști se vor pregăti pentru reprezentativa lor în cel mai bun mod posibil”, a încheiat ”Il Luce”.

ADVERTISEMENT