Naționala de handbal masculin a României a obținut a doua victorie în turneul amical de la Benidorm, scor 27-24, în fața reprezentativei Bahrainului.
După o primă repriză echilibrată, încheiată la egalitate, scor 15-15, elevii lui Xavi Pascual au fost mult mai atenți pe defensivă în partea secundă și au obținut un succes important.
”Tricolorii” au încheiat turneul cu două victorii, cu Argentina și Bahrain, și o înfrângere categorică în fața Spaniei.
După ce a cedat, 29-42, contra Spaniei, ”tricolorii” au reușit să câștige partida secundă, disputată în compania Argentinei. La pauză, elevii antrenați de Xavi Pascual aveau un avans de 7 goluri, 18-11.
În repriza secundă sud-americanii au fost mai eficienți, astfel că la finalul confruntării diferența a scăzut la cinci goluri. S-a terminat 31-26. România va întâlni Bahrainul în ultimul meci programat în turneul din Spania.
”Tricolorii” au adversari de calibru la această competiție, Spania, Argentina și Bahrain fiind calificate la Campionatul Mondial, care va avea loc între 11 și 29 ianuarie.
Naționala de handbal a României a avut un start dezastruos în turneul amical de la Benidorm, fiind învinsă extrem de categoric de reprezentativa Spaniei, dublă campioană mondială și europeană.
Ibericii au început tare întâlnirea și aveau un avans de 7 goluri încă la pauză, scor 23-16. Partea a doua a avut aceeași desfășurare, iar elevii lui Xavi Pascual au cedat în cele din urmă la o diferență uriașă: 29-42.
În primul meci al zilei, selecționata Argentinei a învins formația Bahrainului, scor 31-27. ”Tricolorii” vor juca a doua partidă vineri, 6 ianuarie, de la ora 17:45, cu Argentina, iar sâmbătă, 7 ianuarie, de la ora 16:45, se vor duela cu Bahrain.
Selecționerul României, Xavi Pascual, a convocat pentru acest turneu următorul lot:
Echipa națională a României vine după ce a participat în finalul anului 2022 la Trofeul Carpați, competiție organizată în noua sală Polivalentă din Oradea și pe care au încheiat-o pe locul 3.
Atunci, ”tricolorii” a pierdut surprinzător în semifinale în fața reprezentativei Slovaciei, scor 30-31, pentru a se impune în finala mică, scor 33-25, în fața selecționatei Algeriei.
Echipa națională a României a început cu stângul campania de calificare la Campionatul European din 2024. ”Tricolorii” au cedat în deplasare, la Graz, scor 32-36, în fața Austriei, în prima partidă din Grupa 4.
Elevii lui Xavi Pascual și-au luat revanșa în următorul joc, atunci când au învins în Sala Dinamo reprezentativa Ucrainei, scor 34-26. Urmează disputele cu Insulele Feroe (8 şi 11 martie 2023), respectiv returul cu Austria (26 aprilie) şi cu Ucraina (30 aprilie).