CFR Cluj s-a impus luni în SuperLiga, 3-1 în fața celor de la FCU Craiova și a venit la doar un punct de Rapid și nouă de liderul Farul. În condițiile în care are două partide mai puțin disputate decât cele două.
VEZI VIDEO MAI JOS
Campioana României este calificată și în faza play-off din Conference League, unde o va înfrunta pe Lazio. Toate ingredientele pentru o primă parte a anului 2023 foarte agitată pentru trupa lui Dan Petrescu.
În acest sens, oficialii CFR Cluj caută deja întăriri pentru perioada de transferuri, iar țintele sunt de top. La FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, Ioan Varga, patronul campioanei, a anunțat că pe lista de transferuri este și un atacant argentinian cu cifre foarte bune în Europa League.
De asemenea, ProSport a anunțat că Nicolae Stanciu este pe lista celor de la CFR Cluj pentru un transfer. O mutare extrem de ambițioasă și de complicat de realizat, dacă ținem cont de cifrele din contractul lui Stanciu cu Wuhan Three Towns, în China.
Chiar și în aceste condiții, Cristi Balaj, președintele CFR Cluj, a admis la FANATIK SUPERLIGA că există interes pentru transferul lui Nicolae Stanciu. La fel cum, în opinia sa, orice echipă de top din SUPERLIGA și-ar dori o asemenea mutare spectaculoasă.
“Mi-e greu să cred că există vreun club din România care nu l-ar dori pe Stanciu. Dar nu am cum să mă lansez într-un asemenea subiect în acest moment”, a declarat Cristi Balaj la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.
Evaluat de Transfermarkt.de la 5,5 milioane de euro, Nicolae Stanciu are un sezon de excepție pentru Wuhan Three Towns, cu care e în lupta pentru titlu în China. A marcat opt goluri și a dat șapte pase decisive în prima ligă din China.
Nicolae Stanciu, care va împlini 30 de ani pe 7 mai 2023, este unul dintre căpitanii echipei naționale. Are 54 de selecții și 11 goluri marcate pentru “tricolori”.