Sport

Oțelul Galați – CFR Cluj 2-2, în etapa a 28-a din SuperLiga. Elevii lui Dorinel Munteanu au egalat în prelungirile partidei. Cum arată clasamentul

Partida dintre Oțelul Galați și CFR Cluj s-a terminat cu o remiză, scor 2-2, în etapa 28 a SuperLigii. Elevii lui Dorinel Munteanu au egalat în prelungirile înfruntării.
27.02.2024 | 20:57
Otelul Galati  CFR Cluj 22 in etapa a 28a din SuperLiga Elevii lui Dorinel Munteanu au egalat in prelungirile partidei Cum arata clasamentul
Oțelul Galați o înfruntă pe CFR Cluj în etapa a 28-a din SuperLiga. Foto: sport.pictures.eu.
ADVERTISEMENT
27-02-2024
21:34

Clasamentul după Oțelul - CFR Cluj 2-2

Elevii lui Adrian Mutu pot pierde locul 2 după această etapă, dacă Rapid reușește să o învingă pe UTA Arad. Cu acest punct, Oțelul încă păstrează șanse matematice pentru play-off.

clasamentul superligii

27-02-2024
21:22

Video. Oțelul - CFR Cluj

Gălățenii au obținut un punct în prelungirile partidei, după un penalty transformat de Cisotti. Elevii lui Dorinel Munteanu au fost echipa mai periculoasă în partida cu CFR Cluj.

Golul meciului a fost marcat de Alexandru Pop, în minutul 36, după un o reușită spectaculoasă din lovitură liberă.

Vezi aici toate fazele importante ale meciului.

27-02-2024
18:55

FINAL. Oțelul - CFR Cluj 2-2

Min. 90+6: GOOOL OȚELUL!!! Tănasă este faultat în careu de Muhar, iar arbitrul arată punctul cu var. Cisotti înscrie din penalty și egalează.

Min. 87: GOOOL CFR CLUJ!!! Tachtsidis înscrie din lovitura de pedeapsă, după ce Bîrligea fusese faultat în careu.

Min. 79: Bîrligea reia pe lângă poartă din marginea careului mic. 

Min. 62: Otele șutează la colțul lung, dar mingea se duce pe lângă poartă. 

Min. 58: Pop reia pe lângă poartă din marginea careului de șase metri.

Min. 53: Bodișteanu reia pe lângă poartă din șase metri.

Min. 45: GOOOL CFR CLUJ!!! Otele egalează situația pe tabela de marcaj cu un șut din marginea careului mic. 

Min. 36: GOOOL OȚELUL!!! Alex Pop deschide scorul cu un șut la vinclu, din lovitură liberă. 

Min. 32: Mario Camora șutează puternic, dar mingea se duce pe lângă poartă. 

Min. 21: Același Pop reia cu capul o centrare, dar Sava intervine și respinge în corner.

Min. 19: Pop ratează din șase metri. Sava intervine, după care arbitrul arată ofsaid. 

Min. 9: Cei de la Oțelul reclamă un posibil penalty, dar Andrei Chivulete face semn că meciul poate continua. 

Oțelul: Pap – Adăscăliței, Yabre, Ghiocel, Zhelev – Cisotti, Zivulic, Lameira – Maciel, Pop, Bodișteanu
Rezerve: Stoian, Cîrjan, Jardan, Teles, Bordu, Farcaș, Gaitan, Panait, Rusevic, Malle, Mocanu
Antrenor: Dorinel Munteanu

CFR Cluj: Sava – Mogoș, Boben, Ajeti, Camora – Muhar, Keita, Avonou – Deac, Michel, Otele
Rezerve: Hindrich, Bălgrădean, Manea, Ilie, Aussi, Abeid, Fofana, Fica, Filip, Tachtsidi, Serebe, Bîrligea
Anternor: Adrian Mutu

Meciul Oțelul Galați – CFR Cluj are loc marți, 27 februarie, cu începere de la ora 21:00, în cadrul etapei a 28-a din SuperLiga. Gălățenii au 32 de puncte, cinci mai puțin ca locurile 6 și 7, FC Hermannstadt și UTA, deci șanse pur teoretice de a mai prinde locul 6, de play-off. Clujenii vor punctele, pentru a nu pierde contactul cu liderul FCSB înainte de intrarea în play-off.

Unde se joacă meciul Oțelul Galați – CFR Cluj

Confruntarea Oțelul Galați – CFR Cluj se desfășoară marți, 27 februarie, de la ora 21:00, pe stadionul echipei de la malul Dunării, în etapa a 28-a din SuperLiga. Ținând cont că musafir este unul dintre numele grele din SuperLiga oficialii Oțelului speră într-un număr ridicat de spectatori și, împlicit, într-o rețetă financiară bună.

ADVERTISEMENT

CFR Cluj, deși una dintre cele mai bune echipe din SuperLiga, de cinci ori campioană în ultimii șase ani, nu are suporteri care să însoțească echipa la partidele din deplasare. De aceea este aproape sigur că în tribune se vor afla doar suporterii gălățeni, ceea ce va însemna o importantă presiune pusă asupra echipei oaspete. La gazde e de văzut dacă Dorinel Munteanu și-a revenit și va fi bancă sau este în continuare out.

Cine transmite la TV partida Oțelul Galați – CFR Cluj

Partida Oțelul Galați – CFR Cluj se joacă marți, 27 februarie, de la ora 21:00, stadionul echipei de la malul Dunării, în etapa a 28-a din SuperLiga și va putea fi urmărită pe micile ecrane pe canalele Digi Sport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport 1. O mai puteți viziona intrând pe site-ul FANATIK.RO, în format LIVE VIDEO.

ADVERTISEMENT

La malul Dunării, la Galați, marți, 27 februarie, va fi o zi cu mult soare pe tot parcursul cât va sta până la apus, fără nici o amenințare de precipitații. Temperatura maximă va ajunge la ora amiezii la 13 grade, nu foarte ridicată iar seara, la ora 21:00 vor mai fi în jur de 7 grade. Arbitru este bucureșteanul Andrei Chivulete.

Ce absențe sunt în întâlnirea Oțelul Galați – CFR Cluj

Cea mai importantă absență la echipa gălățeană provine de pe bancă, unde Dorinel Munteanu își ispăsește una dintre cele două etape de suspendare primite după ce a fost eliminat în timpul meciului cu Dinamo pentru comportament necivilizat la adresa arbitrilor asistenți. Din lot vor lipsi portarul Dur-Bozoancă, accidentat și trei suspendați: Cisse, om de bază, Silva și Rus.

ADVERTISEMENT

Adrian Mutu nu l-a inclus în lot pe italianul Filippo Falco, ultimul jucător care semnat cu CFR și nu îi are la dispoziție pe accidentații Kresic în apărare și, mai ales, El Kaddouri la mijloc, dar ultimul sigur se va refece până la intrarea în play-off. Deși are cifre foarte bune de la echipa unde a jucat până acum atacantul Peter Michael încă intră doar din postură de rezervă, Otele și Bîrligea fiind preferați.

Cote la pariuri la jocul Oțelul Galați – CFR Cluj

Oțelul este o echipă greu de trimis la podea pe teren propriu, dar totuși, paradoxal, aici a pierdut cele mai multe puncte, în deplasare rezistând 12 etape până la primul eșec, în Giulești, cu Rapid. Din acest motiv CFR Cluj este văzută destul de clar favorită, cotă 1,65 față de 5,75 pentru gălățeni , Șansă dublă 1x are cotă de 1,90 iar un gol al gazdelor ajunge la 1,55.

ADVERTISEMENT

Tradiția partidelor directe de la malul Dunării fac într-adevăr din CFR Cluj o mare favorită. Pentru că s-au jucat 11 partide începând din 2004 și o singură dată, în 2010 a reușit Oțelul să se impună. Au mai fost două egaluri, dar de opt ori ardelenii au plecat cu toate punctele și sunt șanse bune să fie la fel și acum.

ADVERTISEMENT