Fotbal intern

Pleacă Mirko Pigliacelli de la U Craiova?! Anunțul făcut de Gică Craioveanu

22.03.2020 | 18:43
Pleaca Mirko Pigliacelli de la U Craiova Anuntul facut de Gica Craioveanu
ADVERTISEMENT

După Ivan Martic, Universitatea Craiova este aproape de a se despărți și de Mirko Pigliacelli. Gică Craioveanu, președintele de imagine al oltenilor, a vorbit despre posibilitatea unei despărțiri de portarul italian.

Gică Craioveanu anunță plecarea lui Mirko Pigliacelli

Mirko Pigliacelli a avut un sezon plin la Universitatea Craiova, în care de la titular a ajuns rezervă fiind într-un conflict cu Victor Pițurcă, după a avut un conflict cu galeria, dar reușise să revină titular.

ADVERTISEMENT

În ultimele meciuri până la întreruperea campionatului, Mirko Pigliacelli se împăcase cu fanii, iar lucrurile păreau să se îndrepte spre o stabilitate.

Gică Craioveanu a anunțat că este posibil ca portarul italian să se despartă de formația din Bănie, asta după ce tot el a anunțat că Ivan Martic, fundașul oltenilor și-a reziliat contractul.

ADVERTISEMENT

„Nu știu dacă rămâne Piglia la Craiova”

Gică Craioveanu a vorbit într-un live pe Facebook cu suporterii Universității Craiova și a lăsat de înțeles că este posibil ca Mirko Pigliacelli să nu mai rămână în Oltenia: „Nu știu dacă rămâne Piglia la Craiova. Depinde foarte, foarte mult de Cornel Papură și de Robert (n.r. Robert Tufiși), antrenorul cu portarii.

Sunt foarte multe chestiuni la mijloc. Știu că foarte mulți dintre voi îl iubiți pe Pigliacelli, dar viitorul lui la Craiova nu depinde nici de voi, dar nici de mine”.

ADVERTISEMENT

Sorin Cârțu, președintele Universității Craiova, a vorbit despre conflictul dintre portar și fani și i-a luat de fiecare dată apărarea italianului:

„N-am înțeles acest protest, mi-a lăsat un gust amar ce s-a întâmplat, m-a dezamăgit. Nu găsesc niciun fel de motiv realist pentru a face așa ceva.

ADVERTISEMENT

Voi depune tot efortul și voi face tot ce ține de mine să nu se mai întâmple astfel de lucruri. Pigliacelli a făcut acest pas, cu comunicatul, el nici pe teren nu a răspuns în niciun fel galeriei, a avut și aprecierea restului arenei”.

„Clubul, la fel, mingea este acum în terenul advers, dar sună nu știu cum terenul advers, că doar nu sunt adversarii noștri Peluza Nord. Vedem care vor fi următorii pași ai lor”, a comentat Sorin Cârțu.

  • 1.300.000 de euro este cota de piață a lui Mirko Pigliacelli, conform transfermarkt.com
ADVERTISEMENT