Sport

Povestea unei mari speranțe a lui Dinamo, care s-a ratat după ce a furat din vestiar un lănțișor de aur. Detalii din rechizitoriu + reacția fotbalistului

Nicolau Oprescu, fost junior de mare perspectivă la Dinamo, între 2011-2013, și-a terminat prematur cariera după o condamnare la un an de închisoare cu suspendare condiţionată
11.03.2024 | 15:09
Povestea unei mari sperante a lui Dinamo care sa ratat dupa ce a furat din vestiar un lantisor de aur Detalii din rechizitoriu  reactia fotbalistului
Centrul de copii și juniori de la Dinamo a avut performanțe, dar și juniori certați cu legea
ADVERTISEMENT

Nicolau Oprescu este unul dintre juniorii de real talent care au trecut în ultimul deceniu prin Academia lui Dinamo și care s-au pierdut pe drum. Atacant cu calități fizice impresionante și cu instinct de marcator formidabil, Oprescu a dispărut fără urmă în vara anului 2013, la doar 17 ani.

Nicolau Oprescu a fost vicecampion U19 al României și a jucat la Dinamo II, în Liga 2

Considerat ”noul Marius Niculae”, puștiul crescut la academia lui Real Madrid a ajuns în Ștefan cel Mare, în 2011, la grupa 1995 antrenată de Iulian Matei. ”Este talentat, are viteză, control bun al balonului, lovește bine mingea cu ambele picioare, are statură impozantă”, așa îl descria Iulian Matei pe Nicolau Oprescu.

ADVERTISEMENT

Oprescu s-a remarcat rapid, prin golurile marcate pe bandă rulantă la juniori, iar Tibor Selymeș l-a promovat la echipa secundă pentru trei meciuri în Liga 2, în sezonul 2012/2013.

Pe 14 iunie 2013, ”Nicolas” a jucat și în finala Campionatului Național de juniori U19, Dinamo – Viitorul 0-1, la CN Buftea. În acel meci au jucat 20 de viitori jucători de Liga 1, printre care Alexandru Mitriță, Florin Tănase, Bogdan Țîru, Ionuț Vînă, Steliano Filip, Alin Dobrosavlevici, Andrei Radu sau Darius Buia. Pentru Nicolau Oprescu partida respectivă a fost ultima jucată în tricoul lui Dinamo.

ADVERTISEMENT

Probleme lui Nicolau Oprescu la Dinamo au început în iulie 2013. Reclamat de un coleg la Poliție

Ce s-a întâmplat mai departe cu ”noul Marius Niculae”? În ianuarie 2014, juniorul s-a plâns în FANATIK că a fost suspendat doi ani de conducerea lui Dinamo, pentru că nu a dorit să se mai prezinte la antrenamentele echipei din cauza unui conflict cu preşedintele clubului, Constantin Anghelache.

După mai bine de 10 ani, FANATIK a aflat adevăratul motiv pentru care marea speranță Nicolau Oprescu nu și-a mai continuat cariera promițătoare la Dinamo. Un gest necugetat comis în iulie 2013 avea să-i compromită definitiv visul de a deveni un mare fotbalist.

ADVERTISEMENT

Reclamat la Poliție de către un coleg de echipă că i-a furat din vestiar lănțișorul de aur de aproximativ 24 de grame, Oprescu a fost implicat timp de trei ani într-un proces penal. În 2016 fostul junior al lui Dinamo a primit sentința: condamnare la un an închisoare cu suspendare condiţionată, pe un termen de încercare de 3 ani, plus plata către coechiperul păgubit a sumei de 2.400 lei, cu titlu de prejudiciu nerecuperat.

Nicolau Oprescu junior Dinamo
Nicolau Oprescu, junior în tricoul lui Dinamo, și în prezent, la 28 de ani

Nicolau Oprescu a fost condamnat în 2016, la un an închisoare cu suspendare condiţionată, pentru furtul unui lănțișor de aur de 2.400 de lei

FANATIK a intrat în posesia rechizitoriului întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București.

ADVERTISEMENT

”În fapt, prin actul de sesizare s-a reţinut că la data de 24.07.2013, în jurul orelor 18:30, în timp ce se afla în incinta vestiarului FC Dinamo București, inculpatul Oprescu Nicolau Constantin Mădălin a sustras din geanta persoanei vătămate C. L. G. un lănţişor cu pandantiv din aur de aproximativ 24 de grame, prejudiciul, nerecuperat, fiind apreciat la suma de 2.400 lei”, se arată în document.

Nicolau Oprescu și-a recunoscut fapta la detectorul de minciuni

În rechizitoriu se menționează că, inițial Oprescu a negat că a furat lănțișorul de aur, dar că și-a recunoscut fapta după ce a fost supus la testul poligraf, cunoscut ca detectorul de minciuni.

”Potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 261.732 din 30.09.2013, în timpul interviului pre-test, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, iar răspunsurile sale nu au provocat modificări specifice comportamentului simulat”, au precizat magistrații.

Fostul junior le-a povestit procurorilor cu lux de amănunte cum a operat: ”Din declaraţia olografă a numitului Oprescu Nicolau Constantin Mădălin din data de 23.09.2013 rezultă că acesta, în ziua de 24.07.2013, orele 18:00, în timp ce se afla în vestiarul clubului sportiv FC Dinamo, pentru desfăşurarea antrenamentelor de fotbal din data respectivă, a observat că persoana vătămată C.L.G., purta un lănţişor de aur de aproximativ 25 grame pe care l-a depus în borseta personală.

Profitând de plecarea celorlalţi colegi din vestiar, inculpatul a rămas singur în încăpere şi a sustras bijuteria, pe care a plasat-o în geanta personală, după care a plecat la antrenament. Ulterior încheierii antrenamentului, întrebat fiind de colegul său C.L.G., despre dispariţia lănţişorului, numitul Oprescu Nicolau Constantin Mădălin a negat orice legătura cu fapta imputată”.

Nicolau Oprescu a vândut lănțișorul de aur la o casă de amanet, printr-un intermediar

Totodată, explică procurorii, Nicolau Oprescu a vândut lănțisorul de aur furat la o casă de amanet de pe Calea Crângași, prin intermediul unui prieten, pentru suma de 1.720,64 lei, din care fostului fotbalist i-a revenit 1.500 de lei.

Din rechizitoriu: ”Inculpatul a declarat că a reuşit amanetarea lănţişorului cu ajutorul martorului M.A. Georgy, zis “T…”, pe care îl cunoaşte din cartier şi căruia i-a cerut ajutorul în vederea valorificării bijuteriei, invocând faptul că lanţul îi aparţine, însă cartea de identitate personală se afla la FC Dinamo.

Din amanetarea lănţişorului a obţinut suma de 1.500 lei, pe care inculpatul a folosit-o în vederea achitării unei datorii, conform celor arătate de acesta.

Procedând întocmai, martorul a încheiat un contract cu una din casele de amanet din cartierul său, în urma căruia a obţinut suma de aproximativ 1.800 lei, dintre care 1.500 lei i-a oferit inculpatului”.

Magistrații au concluzionat că declaraţia lui Nicolau Oprescu se coroborează atât cu declaraţia martorului M. A. Georgy, cât şi cu contractul de amanet din data de 24.07.2013 depus, în copie, la dosar.

Îmi aduc aminte de Nicolau Oprescu, era un junior bun. Era atacant, terminase junioratul și trebuia să-i facem contract, dar nu i-am făcut și l-am lăsat să plece liber. Nu e normal să furi din buzunarele altora. Nu l-am sancționat, nu i-am făcut nimic. Probabil dacă nu fura rămânea la Dinamo. Toți colegii îl priveau cu neîncredere și cu‬ lipsă de respect pentru ce a făcut. Din câte am auzit nu era la prima abatere de acest gen” – Constantin Anghelache, pentru FANATIK

Reacția lui Nicolau Oprescu pentru FANATIK: ”Nu am recunoscut fapta niciodată”

Contactat de FANATIK, Nicolau Oprescu, stabilit la Toledo, Spania, s-a arătat surprins de sentința din 2016. ”E adevărat că a dispărut un lănțișor de aur din vestiar, dar nu s-a demonstrat că am fost eu. Niciodată n-am declarat că am fost eu. Cine a spus că am fost eu? Nu e adevărat că am recunosc fapta!

Într-adevăr, m-a luat Poliția, am dat declarații la o secție de lângă Dinamo, dar n-am recunoscut fapta niciodată. Am plecat din România în 2013. Nu vreau să mai vorbesc despre ce a fost. E din trecut, s-au întâmplat anumite lucruri. Am altă viață acum. Am familie, doi copii, un băiat de șapte ani și o fată de doi ani”, a declarat fostul junior dinamovist, care are 28 de ani.

Nicolau Oprescu acuză Dinamo: ”Mi-a făcut viața imposibilă. Eram atacant de viitor”

Nicolau Oprescu susține în continuare că Dinamo i-a stricat cariera: ”Dinamo mi-a făcut viața imposibilă, nu mi-a dat transferul aproape un an. Am stat pe bară la Toledo, doar mă antrenam, m-am plafonat și m-am lăsat de fotbal. Acum muncesc și joc la amatori. Mă oftic când văd ce jucători sunt în Liga 1, unii erau copii de mingi la meciurile mele. Asta e viața”. 

S-au ratat mulți juniori din generația mea. Așa e la Dinamo, ori ești pe pile, ori ești pe șpagă. Ori ești nepotul cuiva. Păcat că Dinamo n-a știut să-și promoveze juniorii. Făceam un cuplu senzațional în atac cu Alexandru Ciocănaru, care a ajuns pe la Balotești, în Liga 2” – Nicolau Oprescu, fost junior la Dinamo

Fostul junior talentat a continuat: ”Eram atacant de viitor, dădeam 50-60 de goluri pe an la juniori. Anghelache mi-a făcut-o rău de tot. Când am început să joc la Dinamo II, în Liga 2, mi-a propus un contract de mizerie, 100 de dolari pe lună. Am vorbit cu tata și n-am fost de acord să semnez. 

După ce am refuzat să semnez n-am mai jucat la echipa a doua, m-au trimis la juniori, unde am fost ținut rezervă. La finala cu Viitorul și-au bătut joc de mine, m-au băgat două minute. O dată am atins mingea. Nici la lotul național nu m-au mai chemat. N-aveam pe nimeni să mă sprijine.

La 15-16 ani m-a vrut Chiajna, dar Dinamo a cerut pe mine 100.000 de euro. Au zis că nu-și permit să dea atâția bani pe un junior. Înainte să ajung la Dinamo am dat probe și la Steaua, dar nu m-au vrut”.

Când m-am întors în Spania aveam două-trei servicii. Nu știam să fac nimic în afară de fotbal. M-am dus să muncesc pe șantier. Am fost și bodyguard. Am muncit unde era nevoie, nu mi-a fost nici frică, nici rușine să muncesc. Mă duceam oriunde eram chemat. Trebuia să-mi câștig pâinea și existența. Acum lucrez la un restaurat. Ospătar, fac de toate, gătesc mâncare. Fac de toate, cine îmi întreține familia?” – Nicolau Oprescu, fost junior la Dinamo

Mesaj pentru antrenorul Iulian Matei: ”O să-i fiu recunoscător toată viața. A fost ca un tată pentru mine”

Nicolau Oprescu nu e supărat chiar pe toată lumea de la Dinamo. Fostului său antrenor Iulian Matei îi poartă un respect deosebit. ”O să-i fiu recunoscător toată viața. A fost ca un tată pentru mine. Ce a făcut omul ăla pentru mine nu a făcut nimeni. Să-i trăiască copii și familia.

M-a ajutat și fotbalistic și personal. M-a văzut că sunt mai amărât. Eram singur în București. Eram un copil care își vedea de treaba lui, muncitor, veneam în fiecare zi la antrenamente. Nu deranjam pe nimeni. Dădeam trei-patru goluri pe meci. Iulian Matei s-a implicat să fiu promovat la echipa a doua și să joc în Liga 2”, a povestit fosta speranță dinamovistă.

Nicolas era un atacant puternic, îl ajuta mult fizicul, lovea mingea cu ambele picioare. Era bun, avea calități. Dacă își vedea de treabă putea să ajungă fotbalist. Știu că au fost supoziții, bănuieli în privința lui, dar n-am mai urmărit cazul lui Nicolas mai departe. N-am știut că a fost condamnat cu suspendare. În ziua de azi, caracterul bate talentul. Eu n-am avut probleme cu el. Nu era genul de jucător care să comenteze deciziile antrenorului” – Lucian Mezei, fost antrenor Dinamo U19

 

ADVERTISEMENT