Suspendarea Simonei Halep a fost redusă de la patru ani la nouă luni, după decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. Sportiva va putea reveni pe teren imediat, decizia celor de la TAS fiind definitivă.
Preşedintele FRT, George Cosac, a vorbit pentru FANATIK despre victoria Simonei Halep şi a dezvăluit discuţia pe care a avut-o cu sportiva după suspendarea de patru ani dictată de tribunalul Sports Resolutions:
„Este o victorie aşteptată, din punctul meu de vedere, deoarece o ştiu pe Simona, îi ştiu caracterul. Mai mult decât atât, în discuţia pe care am avut-o după suspendare mi-a spus cu mâna pe inimă că nu a consumat nicio substanţă care i-ar fi îmbunătăţi performanţele.
Mă bucur pentru victoria ei, pentru că i s-a luat o piatră de pe suflet, atât ei, cât şi familiei, pentru că au suferit enorm în această perioadă. Înseamnă foarte mult pentru sportul românesc.
Am văzut ce înseamnă tenisul, ce înseamnă tenisul şi vizibilitatea Simonei Halep. Luni de zile s-a văzut pe tot mapamondul şi s-a discutat despre problemele Simonei. De la Polul Nord la Polul Sud.
De la est la vest. Ăsta este tenisul. Al doilea ca vizibilitate după fotbal, având în vedere că pe toate continentele sunt competiţii extrem de importante. O victorie extrem de importantă pentru sportul românesc.
Am sperat în nevinovăţia ei, mai ales prin ce mi-a declarat şi a declarat public. Iată că adevărul a ieşit la lumină. Nu ştiu cine îi va putea da înapoi perioada în care a fost suspendată pe nedrept.
Mă bucur că atunci când îşi va încheia cariera, o va face cu capul sus. Nu va fi învinovăţită că a făcut ceva nedrept”, a spus George Cosac pentru FANATIK.
Suspendarea Simonei Halep ar fi trebuit să expire pe 6 iulie 2023. Astfel, sportiva a stat degeaba pe bară timp de 8 luni, fostul antrenor Firicel Tomai fiind de părere că poate să solicite despăgubiri pentru perioada respectivă.