Fotbal international

Qatar – Senegal 1-3, în Grupa A la Campionatul Mondial 2022. Gazdele, „out” de la turneul final

Senegalul a învins Qatarul cu 3-1 în a doua etapă a Grupei A și speră în continuare la calificarea în optimi. Qatarezii, în schimb, sunt ca și eliminați de la Mondiale
25.11.2022 | 22:59
Qatar  Senegal 13 in Grupa A la Campionatul Mondial 2022 Gazdele out de la turneul final
Dupa eșecul cu Senegal, gazdele CM 2022 au zero puncte și nu mai au șanse la optimi. FOTO: hepta.ro
ADVERTISEMENT
25-11-2022
16:05

Qatar, o nouă contraperformanță după înfrângerea cu Senegal

Qatar a cedat, scor 1-3 în fața Senegalului în a doua etapă din grupa A la Campionatul Mondial 2022. Naționala pregătită de Felix Sanchez a atins o nouă contraperformanță după ce a devenit prima țară gazdă din istorie care pierde la meciul de deschidere. 

După 0-2 cu Ecuador în prima partidă de la Campionatul Mondial, Qatar a cedat și în fața Senegalului și a devenit singura țară gazdă a unei Cupe Mondiale care pierde două sau mai multe meciuri în faza grupelor. 

Pentru qatarezi, aflați cu un pas în afara Cupei Mondiale 2022, urmează duelul cu Olanda, marți, 29 noiembrie, ora 17:00. 

25-11-2022
14:10

FINAL: Qatar - Senegal 1-3 (Muntari 77 / Dia 41, Diedhiou 48, Dieng 84)

FINAL: Așa cum era de așteptat, modesta națională a Qatarului a pierdut și cel de-al doilea meci de la turneul final și este ca și eliminată de la Mondiale. Senegalul, în schimb, a reintrat în cărțile calificării în optimile de finală, deznodământ pe care-l vom afla, cel mai probabil, după partida directă contra Ecuadorului din ultima etapă.

grupa a
Clasament Grupa A

Min. 90: De la margine se arată 6 minute de prelungire.

Min. 84: GOOOL Senegal! Dieng reface diferența de două goluri cu un șut plasat din mijlocul careului mare.

Min. 77: GOOOL Qatar! Abia intrat pe teren, Muntari reduce din handicap cu o lovitură de cap din 7-8 metri, după o centrare perfectă a lui Mohamed.

gol muntari
Golul lui Muntari

Min. 67: Mendy intervine din nou salvator la reluarea lui Mohammad din careu.

mendy
Mendy și-a salvat echipa de două ori de la primirea unui gol

Min. 63: Almoez Ali șutează periculos din afara careului, Mendy respinge greu în corner de lângă bară.

Min. 48: GOOOL Senegal! Corner pentru africani, Diedhiou vine perfect pe scurt și reia cu capul în plasă.

gol 2 senegal
Golul doi marcat de Diedhiou

Min. 46: A început repriza secundă.

25-11-2022
12:57

Senegalezii, în avantaj la pauză după golul lui Dia

Vezi aici meciul în format LIVE VIDEO.

Min. 45+8: S-a terminat prima repriză. Senegalezii intră la cabine în avantaj datorită golului marcat de Dia. Rezultat echitabil după aspectul primelor 45 de minute.

Min. 41: GOOOL Senegal! Dia profită de o respingere greșită a fundașului qatarez Khoukhi și înscrie cu un șut plasat din 10 metri.

Min. 34: Qatarezii au cerut un penalty după ce Afif a căzut în careu după un contact cu Sarr. Arbitrul a lăsat însă jocul să continue, decizia fiind confirmată din camera VAR.

Min. 24: Șutul lui Gueye din marginea careului trece pe lângă poartă.

Min. 18: Diedhiou trimite cu capul pe lângă bară.

Min. 15: Meci destul de anost, fără nicio ocazie notabilă de gol.

Min. 1: A început partida Qatar – Senegal, din etapa a doua a Grupei A.

25-11-2022
12:09

Echipele de start la Qatar - Senegal

Qatar: Barsham (Al Sadd) – Pedro Miguel (Al Sadd), Mohammad (Al Duhail), Khoukhi (Al Sadd), Hassan (Al Sadd), Ahmed (Al Gharafa) – Al Haydos (Al Sadd), Boudiaf (Al Duhail), Madibo (Al Duhail) – Almoez Ali (Al Duhail), Afif (Al Sadd). Rezerve: Al Sheeb, Hassan – Abdulsallam, Alaaeldin, Al Hadhrami, Al Hajri, Assadalla, Hatem, Khoder, Mazeed, Meshaal, Muntari, Salman, Waad. Selecționer: Felix Sanchez Bas.

Senegal: E. Mendy (Chelsea) – Sabaly (Betis Sevilla), Koulibaly (Chelsea), Jakobs (Monaco), Diallo (Leipzig) – I. Gueye (Everton), N. Mendy (Leicester) – Diatta (Monaco), Diedhiou (Alanyaspor), I. Sarr (Watford) – Dia (Salernitana). Rezerve: S. Dieng, Gomis – Cisse, Ciss, B. Dieng, P. Gueye, Jackson, Loum, F. Mendy, Name, Ndiaye, N’Diaye, P. Sarr. Selecționer: Aliou Cisse.

Meciul Qatar – Senegal are loc vineri, 25 noiembrie, cu începere de la ora 15:00, în cadrul etapei a 2-a din Grupa A la Campionatul Mondial 2022. După prima etapă, gazdele Mondialului au cedat cu 2-0 în fața Ecuadorului, iar Senegal a pierdut la același scor în fața Olandei. Ambele echipe trebuie să joace acum la victorie, dar africanii au mult mai multă calitate și normal trebuie să se impună.

Qatar – Senegal, primul meci din etapa a 2-a a Grupei A la Campionatul Mondial 2022

Ambele echipe au pierdut cu 2-0 partidele inaugurale și acum trebuie să joace obligatoriu la victorie pentru a rămâne în cursa pentru unul dintre primele două locuri. Qatar a jucat foarte modest cu Ecuador, cedând fără drept de apel. Senegal a pierdut cu Olanda, dar deschiderea scorului, care a influențat decisiv soarta partidei, a venit ca urmare unei uriașe gafe de portar.

ADVERTISEMENT

Unde se joacă meciul dintre Qatar şi Senegal

Confruntarea Qatar – Senegal se desfășoară vineri, 25 noiembrie, ora 15:00, pe stadionul “Al Thumama”, Al Thumama fiind un district din capitala Doha. Acesta este al treilea meci de la turneul final care are loc pe respectiva arenă. Primele două meciuri jucate aici au fost Senegal – Olanda și Spania – Costa Rica 7-0, scorul record de până acum al turneului.

După Țara Galilor, iată și naționala Senegalului rămâne pe poziții, acolo unde a pierdut în fața “Portocalei mecanic”e după un prim gol datorat unei imense erori a portarului. Qatar a jucat prima partidă pe stadion “Al Bayt”, acum trecând pe Al Thumama, dar entuziasmul de la început al fanilor qatarezi s-a cam risipit după eșecul cu Ecuador, considerată a fi cel mai abordabil adversar din grupă.

ADVERTISEMENT

Cine transmite la TV partida

Partida Qatar – Senegal se joacă vineri, 25 noiembrie, de la ora 15:00, și va fi transmisă în direct pe micile ecrane pe TVR 1, care are exclusivitatea competiției. O mai puteți viziona intrând pe site-ul FANATIK, în format LIVE VIDEO.

În Qatar începe să fie tot mai cald, prognoza meteo ducând temperatura până la finalul acestei săptămâni la valori în jur de 32 de grade. Vineri, 25 noiembrie, vor fi deocamdată 29-30 de grade, evident cu cer permanent senin, dar o posibilă problemă pentru respirația jucătorilor ar putea fi umiditatea foarte scăzută, 20 la sută, dar fiind sistemele de răcire de pe stadioane probabil că nu se va simți acest disconfort prea tare.

ADVERTISEMENT

Tot ce trebuie să știi despre Qatar – Senegal, de la Cupa Mondială 2022, dacă jucați la pariuri

Foarte probabil că după ce naționala Qatarului a pierdut clar în fața Ecuadorului vor fi multe pariuri pe succesul Senegalului, considerată o echipă mai bună decât cea sud-americană. FANATIK prezintă cele mai importante informaţii înaintea partidei dintre Qatar şi Senegal.

Ce absențe au Qatar şi Senegal

Qatar a pierdut meciul în care își pusese cele mai mari speranțe la acest turneu final. Selecținerul spaniol Felix Sanchez, care este de ani buni în această țară, unde a pregătit înainte naționala de tineret, nu are probleme de lot pentru meciul cu Senegal, dar a anunțat că va face mai multe schimbări față de prima partidă.

ADVERTISEMENT

Senegal are ceva probleme de lot la acest al doilea meci, pe care trebuie în mod obligatoriu să îl câștige pentru a mai spera la locul 2. Sunt out trei jucători, absența vedetei Sadio Mane fiind deja cunoscută. Este vorba de fundașul central Abdou Diallo de la Leipzig, de fundașul stânga Fodo Ballo-Toure de la AC Milan și de mijlocașul defensiv Kouyate de la Nottingham Forest.

Cine arbitrează partida. Debut la CM 2022

Partida Qatar – Senegal beneficiază de prezența unui arbitru de talie mondială, spaniolul Antonio Miguel Mateu Lahoz, 45 de ani, cu un CV extrem de stufos, inclusiv meciuri la precedenta ediție de CM, dar și finala Champions Legue din 2021, Manchester City – Chelsea. Este cunoscut ca un arbitru excentric, prin gesturile pe care le face pe teren. Ibericul este la primul meci la CM 2022.

Qatar a reușit să stabilească încă de la prima ei apariție din istorie la un turneu final de CM un record nedorit, devenind prima țară gazdă care pierde meciul de deschidere al competiției. Riscă să mai stabilească și alte recorduri, dacă va pierde în serie meciurile rămase și această probabilitate este destul de mare.

Cote la pariuri

După ce Qatar a pierdut clar primul meci, casele de pariuri îi oferă naționalei țării gazdă șansa a doua. Senegal este favorită, la o cotă excelentă de 1,67. Prima victorie din istorie a Qatarului la CM ar avea cotă de 5,50, iar șansă sublă 1X are 2,25. Un gol reușit de gazde are cotă 1,90.

Nu există nici un meci direct între cele două echipe naționale. Înainte de turneul final, Qatar, care în postură de țară organizatoare a jucat doar partide amicale, a obținut patru victorii, cu Albania, Guatemala, Panama și Honduras, dar a clacat fără drept de apel la primul examen oficial.


  • 1,65 este cota Superbet pentru “sub 2,5 goluri marcate” în meci Senegal în Qatar – Senegal. VEZI AICI TOATE COTELE

ADVERTISEMENT