Edi Iordănescu are viitorul incert pe banca echipei naționale a României. Momentan nu se știe dacă selecționerul va continua pe banca tehnică și după turneul final din Germania. Ce mesaj a transmis Federația Română de Fotbal prin intermediul lui Mihai Stoichiță.
România și-a aflat adversarele din Liga Națiunilor. Nu se știe însă dacă „tricolorii” vor aborda campania cu Edi Iordănescu pe bancă. Mihai Stoichiță a vorbit despre propunerea de prelungire a contractului selecționerului.
„(n.r. – ai vorbit cu Edi după tragere?) Da. Am spus. Ne-am contactat prin mesaje în primul rând și în timpul tragerii la sorți. Eram preocupați amândoi la același nivel.Ce va fi cum va fi. Amândoi am fost de acord că obiectivul e câștigarea grupei.
(n.r. – i-ai transmis prin mesaje și noul contract?) O să-l primească, stai liniștit. Urmează să vorbească președintele cu el și să stabilească ce și cum pentru noul contract. E timp. Probabil că după meciurile amicale care vin e timp destul ca să punem la punct viitorul selecționerului și al Federației.
Noi am spus răspicat. Noi, FRF, prin vocea președintelui, ne dorim să continuăm cu Edi Iordănescu. (n.r. – back-up-ul n-a venit?) O să vedem cum și în ce fel.
Dar am spus ce vrem noi în primul rând. Să vedem ce vrea Edi și apoi vom vedea”, a declarat Mihai Stoichiță, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA, emisiune, care se vede LIVE, pe FANATIK.RO, luni, marți și vineri, de la ora 10:30.
Edi Iordănescu a reacționat imediat după ce „tricolorii” și-au aflat adversarele din natiosn League. De asemenea, selecționerul care a calificat România la Euro după 8 ani de scetă a făcut un anunț important în legătură cu viitorul său la cârma naționalei.
„Deși observ că situația mea contractuală continuă să fie un subiect de presă, vă asigur că sunt total concentrat pe munca pe care trebuie să o depunem ca România să se prezinte cât mai bine posibil la EURO 2024.
Orice alte discuții chiar nu își au rostul acum. Există timp pentru toate, important e să încercăm să rezolvăm prioritățile. Hai, România!”, a declarat Edi Iordănescu, conform FRF.ro.