Rapid şi CS Mioveni au remizat, scor 0-0, în etapa a 26-a din SuperLiga. Giuleştenii au ratat un penalty în final de meci prin Marko Dugandzic. Atacantul croat a fost obligat să repete lovitura după ce mai mulţi jucători au intrat în careu.
Giuleştenii sunt foarte nemulţumiţi de arbitraj şi susţin că au mai avut parte de două lovituri de pedeapsă în meci: la presupuse faulturi asupra lui Kait în prima repriză şi Alex Ioniţă, în repriza secundă.
La o zi după meci, Rapid a emis un comunicat prin care se plânge de arbitrajele pe care echipa le are în SuperLiga, acuzând că există o dublă măsură în aplicarea regulamentului, lăsând de înţeles că asta ar avea legătură şi cu echipa:
“FC Rapid a ținut și ține din punct de vedere a politicii clubului să mențină un echilibru și o echidistanță în ceea ce privește judecățile legate de meciuri, arbitraje și adversari. De la revenirea în Liga I am considerat că drumul nostru trebuie să fie unul drept, constant și insensibil la piedicile care apar dintr-o parte sau alta.
Există însă și un capăt al drumului drept care duce către o prăpastie. Ultimul exemplu este meciul disputat de Rapid la Mioveni, în fața unui adversar care și-a apărat fair-play șansele, dar al cărui rezultat final a fost influențat radical de maniera de arbitraj.
Într-o partidă dominată total de către Rapid din toate punctele de vedere, cifric, statistic, scorul final reprezintă în fapt o viciere de rezultat.
Imaginile video demonstrează clar erorile de arbitraj cu două penaltyuri neacordate echipei noastre și cu repetarea unei lovituri de pedeapsă judecată cel puțin bizar, cu toate că în teorie este acoperită de regulament.
Importante rămân însă că cele două penalty-uri neacordate, în contextul în care acordarea măcar a unuia dintre ele, mai mult decât probabil ar fi schimbat definitiv soarta partidei și implicit rezultatul final.
Altfel, observăm din ce în ce mai des o dublă măsură în aplicarea regulamentului și în judecarea fazelor de către arbitri. Dar nu ne dăm seama dacă această dublă masură are legatură cu arbitrul sau cu adversarul”, se arată în comunicatul giuleştenilor.