Este vorba de Roger Pearce, director tehnic al postului britanic ITV, care și-a pierdut viața la 65 de ani.
Jurnalistul britanic a murit în camera sa de hotel, dar cauzele decesului nu au fost făcute publice. Interesant este faptul că Pearce a fost de faptul primul reprezentant al presei care și-a pierdut viața la Cupa Mondială din Qatar, dar informația a ieșit la iveală abia acum, după ce s-a scris că alți doi ziariști au murit la datorie.
Moartea sa a avut loc pe 21 noiembrie, înaintea meciului Țara Galilor – SUA, din faza grupelor, și a fost anunțată chiar de postul ITV. Bărbatul în vârstă de 65 de ani urma să se pensioneze la finalul anului.
”Avem vești foarte triste să vă aducem de aici din Qatar. Directorul nostru tehnic, Roger Pearce, care a fost aici pentru cea de-a opta Cupă Mondială, a încetat din viață. Roger a fost o figură foarte respectată în industria radiodifuziunii sportive, un profesionist extrem de popular.
Pentru ITV a jucat un rol esențial în planificarea logistică și acoperirea Cupelor Mondiale de rugby, Cupeler Mondiale de fotbal și Campionatelor Europene. A avut întotdeauna un zâmbet pe buze și a lăsat un zâmbet pe buze”, a spus prezentatorul Mark Pougatch, conform Marca.
Roger Pearce și-a început cariera ca inginer la Grampian TV și a lucrat la alte canale ITV, cum ar fi TVS și Meridian, înainte de a se alătura canalului de sport ITV cu normă întreagă în 2001 și de a deveni directorul tehnic al acestuia în 2008.
În finalul partidei Olanda – Argentina, din sferturile de finală ale Cupei Mondiale, jurnalistul american Grant Wahl s-a prăbușit la masa presei. Reporterii din preajma sa au cerut imediat intervenția paramedicilor, dar deși aceștia au reacționat prompt, ziaristul a murit la spital.
Fratele jurnalistului decedat, Eric, pune în lumină o ipoteză misterioasă. Fratele gay al lui Grant Wahl este de părere că ziaristul american a fost ucis. Grant Wahl fusese reținut la începutul meciului SUA – Țara Galilor, deoarece a purtat o cămașă în culorile curcubeului pentru a sprijini comunitatea LGBTQ, intens criticată în Qatar.
La doar două zile după moartea lui Wahl, decesul lui Khalid Al-Misslam, un jurnalist foto din Qatar, a zguduit Cupa Mondială. Faptul că informațiile despre moartea acestuia au fost extrem de puține a ridicat multe semne de întrebare