România, mon amour: Foarfeca soldatului Cvek, Dică și penalty-ul unguresc, plus Ivan, groparul dramoletei lui Nea Rădoi Juvete

Conferințele nu mai par plictisitoare atunci când joacă românii în ligă sau, mă rog, „League”. În fine, doar două echipe vor ajunge să „conferențieze” în grupe, pentru că Universitatea Craiova e obișnuită să se zbată, dramatic, în tenebrele preliminariilor. Dacă CFR și FCSB s-au calificat, onorându-și inițialele, iată că… CSU (na, că m-am enervat!) nu le-a călcat pe urme, ci ne-a călcat pe antidepresive…

România, mon amour: Fără suferință, nu putem trăi! Ce făcuși muică, Ivane, paradiși o seară dramatică! Noroc cu foarfeca și cu penalty-ul, sculele bucuriei mioritice…

Andrei Ivan este unul dintre jucătorii care dezamăgesc prin încrâncenarea lentorii. Din nefericire pentru el, acesta este și motivul pentru care a ajuns bibliotecar și la Echipa Națională, adică împărțitor de cărți de joc.

Taman când Nea Rădoi Juvete credea că a pitit servieta cu paralele cuvenite unei calificări în Conference League, precum Amza Pellea fugind de ochii iscoditori ai Stelei Popescu, în comedia „Nea Mărin Miliardar”, Ivan Turbincă a coborât dintr-o poveste cu haz și ne-a transformat în martorii unei dramolete de buzunar.

Problema lui Ivan nu a stat doar în ratarea loviturii de departajare, ci și în faptul că, timp de 120 de minute, n-a jucat mai nimic. Și nu e prima oară… Nici n-a mai contat penalty-ul irosit de Bancu. Zarurile erau, deja, aruncate. Nenorocirea acestei echipe, care se condamnă singură la mediocritate, stă în faptul că, de la conducere până la jucători și suporteri, toți își plâng de milă cu niște lacrimi de crocodil, mari și pufoase, de mergi călare pe ele.

Digi24.ro

O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un concurs de frumusețe și s-a calificat pentru Miss Argentina

Mirel Rădoi este antrenorul care, timp de aproape 120 de minute, l-a ținut pe bancă pe Dan Nistor, iar despre Markovic, ce să mai discutăm… Încă din perioada în care era selecționer dădea senzația că antrenează o căruță de jucători care, pentru el, nu valorează nici cât un petic de izmană. Nistor, Markovic și alții ținuți pe tușă sunt fotbaliști cu personalitate. Dar noaptea în care se scaldă Craiova este o vânătaie uriașă, compactă…

Ridică-te Lazare și… apără! Ce titlu frumos am ratat…

Probabil că, la ora asta, portarul Lazar strânge, în tăcere, blidele sparte de alții… Devenise unicul potențial salvator al unei echipe care s-a dovedit incapabilă să gestioneze un rezultat. Și ce gol superb marcase Ante Roguljic… Mai frumos decât un titlu jurnalistic, pe care îl visam în momentul începutului loviturilor de departajare….

Undeva, în Țara Sfântă, nu ar fi fost deloc o blasfemie dacă, pe frontispiciul presei din România, după calificarea en fanfare a tuturor echipelor românești, ar fi apărut: „Ridică-te, Lazare, și apără!”… N-a fost să fie. În restul timpului, când alde Bancu și Raul Silva nu s-au obosit să-l scape din ochi pe Hemed – așa cum s-a întâmplat la golul egalizator al israelienilor – Lazar a apărat imperial.

Pe un stadion al cărui nume ne-a amintit de … LeciTina Turner, Lazar a fost „The Best”. Dar este doar un om, un simplu cetățean care își face bine meseria, dar care nu s-a transformat într-o echipă și nici măcar într-un plural…

Digisport.ro

Un fotbalist celebru și soția sa, filmați în duș. Imaginile au făcut înconjurul lumii

Uriașii lui Dică, inventatorii penalty-ului unguresc. Bine că n-a fost gol turcesc!

Comentatorii meciului FCSB au afirmat că, probabil, pentru prima oară, o echipă românească are o statură mai impozantă decât o echipă nordică. Umbra Gulliverului norvegian a rămas spânzurată de trei crăci, pentru că vajnicul Viking s-a văzut răstignit de o echipă pragmatică.

Ce gol… plin a marcat Cordea, printre picioarele unui fundaș advers, o reușită care a amintit de bijuurile marca Majearu, pentru că tot vorbim – conform multor voci – despre moștenitorii de drept ai „viteziștilor” din anii ’80…

Am văzut multe scene, unele dintre ele parcă desprinse dintr-un film neorealist italian, cum a fost, spre exemplu, faza în care Târnovanu a comis penalty și apoi s-a jurat pe crucea mâinilor că… n-a fost pic de fault. L-am privit și pe Tavi Popescu, șters, ai cărui ochi mari pluteau ca două scoici cenușii. N-are importanță. Acest băiat este născut să explodeze în momente nucleare. Poate în grupe, cu adversari de substanță, ori, de ce nu, poate și dincolo de grupe…

Din meciul FCSB-ului, altceva rămâne memorabil. Felul în care tradiționalul prieten ungur a dictat penalty la Florinel Coman poate fi o lecție de curtoazie sau, de ce nu, un exemplu de arbitraj fără cusur. Păreri or fi multe, dar am avut parte de un penalty… unguresc, transformat de muntenegreanul Risto Radunovic într-un festin românesc.

Bine că n-a fost un gol… turcesc, deoarece fundașul FCSB-ist a tras ca un atacant veritabil. Pentru că, din punctul de vedere al FCSB, ca și din acela al CFR-ului, nu putem discuta decât despre bucurie, ne permitem o glumă. Cum o fi ajuns Radunovic să bată lovitura de la 11 metri? Simplu. Pentru că tot aminteam de Majearu, să continuăm recursul la amintiri. I-o fi zis băiatul lui Dică, parafrazându-l pe Lăcătuș: „Nea Nicule, lasă-mă să bat io și te fac ăl mai mare antrenor din Conference League!…”

Soldatul Cvek, forfecarul lui Big Dan. Fericirea are grimasa ei…

Dacă te întâlnești dimineața cu Dan Petrescu, poți fi convins că ți-ai stricat toată ziulica… Chiar și dacă asculți horoscopul și afli că, în cer, s-au ciocnit două astre, poți fi convins că Dan Petrescu va cere penalty…

Ei bine, chiar și în momentul în care croatul Cvek a izbutit o foarfecă de generic și a urcat „mândria Ardealului” pe înalte culmi de prosperitate și progres, Big Dan purta cu fală o grimasă de zile mari.

Desprins parcă din filele romanului (neterminat) al lui Jaroslav Hașek, „Peripețiile bravului soldat Svejk în Primul Război Mondial”, pifanul minune al lui Petrescu a adus o calificare meritată, după un meci meritat de tern.

Minutul 90, în care a fost marcat golul, aduce hazul planetar. Dacă despre nemți se spunea că nu-i bine să te crezi învingător în fața lor nici după ce s-au urcat în autocar, iată că avem și noi ucenicii școlii germane.

Dincolo de gluma prilejuită de bucuria calificării, pragmatismul enervant al echipei lui Petrescu rămâne lăudabil. Inestetica are, uneori, farmecul său. Nu discutăm despre scopul care, uneori, poate scuza mijloacele, ci despre puterea obișnuinței. O „meteahnă” care nu dă roade doar în actuala Superligă, unde CFR s-a obișnuit cu statutul de jupâneasă, ci și în Europa. Slovenii cu oaia (am aflat că sunt mari consumatori!), noi cu calul, iote așa renaște Ardealu’!

Cine și de ce „conferențiază”: „Am cu ce, bă, am cu ce!”

Vorba Artanului și a băieților din fosta trupă Timpuri Noi, văzând la lucru echipele românești în Europa, ne vine să declamăm: „Am cu ce, bă, am cu ce!”. Chiar și dramoleta Craiovei a trezit adrenalina din somnul cel de moarte, ca să nu mai vorbim despre calificările echipelor lui Dică și Dan Petrescu.

Ce înseamnă, însă, această promovare în semi-elita fotbalului european? În primul rând, ar fi cazul să ne gândim nu ca la o victorie, ci ca la un posibil și probabil început. În mod firesc, pentru a „conferenția”, e obligatoriu să ai ceva de spus și în niciun caz palavre. De multe ori, românul e obișnuit ca, în prima pauză de masă după un succes, să bea o bere și să uite.

Calificarea în Conference League nu e un prilej de defilare. Este doar momentul în care reîncepem să învățăm să ne curățăm, regulamentar, cizmele și uniformele. Până să avem „cu ce” defila, până să scoatem fracul și ghetrele de la naftalină, ar fi normal să nu ne facem de râs. Cel puțin atât, dacă nu mai mult.

Potențialul energetic al fotbalului românesc vine din răbdare. Hagi a demonstrat acest lucru, pe unde a „domnit” el. Degeaba umplem casa cu strigăte de bucurie, dacă nu există substanță. Iar substanța sau lipsa ei va ieși acum la iveală, când ne vom tăvăli cu unii „de vârsta noastră”. Nici mai mari, nici mai mici…

Vom afla, împreună, cum va decurge urcușul către topuri. Nu de alta, dar românașului îi place sus la munte, sus la munte, la izvor.

România, mon amour, te iubesc când nu mă lași să dorm, cu rictusul lui Dan și din foarfeca unei naturaleți care credeam că s-a stins…