Roxana Anghel trage tare pentru o medalie la Paris: “Va fi un concurs cu multe emoţii de bucurie! Majoritatea bărcilor au şanse la podium”. Exclusiv

Episodul opt din seria “Olimpicii României” o are în prim plan pe Roxana Anghel. Campioană mondială şi europeană la canotaj, sportiva a acordat un interviu în care a vorbit despre sportul pe care îl practică.

Roxana Anghel trage tare pentru o medalie la Paris: “Nu am fost un munte de om. Şi mi-au zis că n-o să rezist, să mă ţin în continuare de şcoală”

Roxana Anghel se pregăteşte de Jocurile Olimpice de la Paris, a doua ediţie a JO la care participă. Sportiva legitimată la Dinamo este încrezătoare că majoritatea bărcilor româneşti au şanse la podium:

Roxana, aş vrea să te întreb, în primul rând, cum ai început canotajul? 

– Printr-o selecţie. A venit doamna Mariana Maliş la şcoala din Frasin. Când a venit doamna pentru selecţie, eu nu eram acolo, aveam un deces în familie. Eram la finall clasei a VIII-a şi profesoara mea de sport ştia că eu vreau să merg mai departe cu sportul la Suceava, la un liceu sportiv. Când întreba ce fete înalte sunt, dânsa i-a dat numărul meu de telefon. După ce m-a sunat, m-a rugat să mă măsor, anvergura braţelor, şi mi-a spus că sunt compatibilă cu sportul. Şi mi-a spus să vorbesc cu mama, să mă lase să plec la Orşova. Am rămas puţin şocată, nici nu ştiam prea multe despre canotaj în acel moment. Asta se întâmpla în 2012. Credeam că este ceva despre înot, nu ştiam că e despre bărci, nu era aşa mediatizat înainte. Chiar nu ştiam nimic.

Înţeleg…

– I-am spus doamnei Mariana să mă lase să îmi fac banchetul de clasa a VIII-a cu colegii mei şi apoi o să mă urc în tren şi o să vin. În primă fază am vrut să plec. Apoi când am mers la şcoală, domnul diriginte mi-a spus că nu prea e de acord, că ce să caut eu acolo. De mică eram mai slabă, aşa. Nu am fost un munte de om. Şi mi-a zis că n-o să rezist, să mă ţin în continuare de şcoală. Şi la Orşova am făcut şcoală. Nici printre colegi nu am fost prea susţinută şi mi-am pierdut un pic încrederea de a pleca. Am sunat-o pe Mariana Maliş şi i-am spus că nu mai vreau să vin, dar mi-a dat numărul Ionelei Lehaci din Dorotea.

Digi24.ro

O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un concurs de frumusețe și s-a calificat pentru Miss Argentina

“Din ziua aia nu am mai avut niciun dubiu că nu vreau să rămân”

Chiar asta voiam să te întreb. Că Ionela mi-a povestit cam acelaşi lucru şi îmi dau seama că aţi avut un traseu asemănător…

– Da, cumva şi cu ajutorul ei am venit. Pentru că ea m-a convins. Mi-a spus că nu am nimic de pierdut. Dacă nu îţi place, te întorci înapoi acasă. Nu te ţine nimeni cu forţa.

Ea cu cât timp era înaintea ta acolo?

– Avea vreo 4-5 ani înaintea mea sigur. Era mai demult înaintea mea. Până la urmă am vorbit cu ea. Am prins curaj şi am plecat. Din ziua aia nu am mai avut niciun dubiu că nu vreau să rămân.

Ţi-a plăcut canotajul de la început?

– Da, cel mai mult mi-a plăcut feeling-ul pe care îl dă cursul bărcii pe apă. Asta m-a făcut să continui acel sport. Ergometrul, la început, nu mi-a plăcut deloc. După cum am spus, eram mai slabă şi nu reuşeam să îmi fac timpii. Când eram junioară, multe curse de pe ergometru m-au dat înapoi de la selecţii. Pe apă veneam în faţă, dar pentru că la juniori se făcea clasamentul 50% cursele pe apă, 50% ergometru, mă dădeau mult în spate rezultatele de la ergometru şi nu mai prindeam bărcile pentru mondiale sau europene.

Digisport.ro

FOTO "Arată dezgustător". S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: "N-aș face la fel"

“După 2019 am avut o problemă şi doi ani de zile m-a ţinut pe tuşă treaba asta”

Şi ce s-a schimbat?

– Când am venit la tineret. Probabil şi tehnica de juniori e diferită. Am prins altă tehnică, mi-am îmbunătăţit şi timpii. Acum pot să spun că mă înţeleg bine şi cu ergometrul, în sfârşit (n.r. râde).

Mai ales că eşti campioană mondială, îmi dau seama…

– Da. Am reuşit să scot un timp foarte bun pentru kilogramele mele.

Cum a fost momentul în care ai început să ai rezultate, să urci pe podium la competiţiile importante?

– Primul meu rezultat remarcabil a fost în anul 2019 când am luat aurul la Lucerna. Până atunci am luat aur la tineret, la juniori. De atunci mi-am dat seama că pot să fac mai departe şi va fi un drum bun. După 2019 am avut o problemă şi doi ani de zile m-a ţinut pe tuşă treaba asta, dar mi-am revenit.

“Patru rame îmi place cel mai mult, chiar dacă rezultatele cele mai bune le-am scos la 8 şi în dublu”

Care e proba ta favorită? Ai tras 8 rame, 4 rame, dublu rame…

– Patru rame îmi place cel mai mult, chiar dacă rezultatele cele mai bune le-am scos la 8 şi în dublu (n.r. râde). Nu am avut un rezultat remarcabil. Am tras la Jocurile Olimpice şi am venit pe locul 9. Îmi place pentru că este puţin mai uşoară ca 8-ul şi un pic mai grea doi fără (dublu rame fără cârmaci). La patru rame simt mai bine viteza bărcii. La dublu este mai mică viteza.

Opt rame reprezintă cea mai dificilă probă din canotaj? 

– Da, pentru că sunt opt fete care dacă nu sunt pe aceeaşi lungime de undă şi nu gândesc la fel, este foarte greu să faci barca să funcţioneze. Barca de opt este foarte grea, mă refer la kilograme, iar dacă nu vâsleşte toată lumea în acelaşi ritm se îngreunează, se înfundă şi devine din ce în ce mai greu. Vâsleşti pe loc şi nu curge, nu are viteză barca. De asta e atât de dificil. Este foarte spectaculoasă proba şi când se simte unitate, parcă zbori.

A luat un virus stomacal la Mondialele din 2023: “Dacă îl luam în semifinală sau finală, mă putea scoate din competiţie”

Aşa a fost la Mondialele de la Belgrad, când aţi luat aurul?

– Da. Am avut nişte curse foarte bune acolo. În primă fază, am avut o problemă cu mâncarea din Serbia. Din ce am înţeles, a fost un virus la stomac, pe care l-am luat. Dar, din fericire pentru mine, l-am luat cu două zile înainte de a trage prima cursă la dublu rame. Cu ajutorul domnului doctor Vasile Oşean mi-am revenit repede pentru cursă. Dacă îl luam în semifinală sau finală, mă putea scoate din competiţie. Nu m-a doborât treaba asta, ba chiar mai mult, m-a ajutat. Am făcut o treabă foarte bună şi la dublu rame (n.r. medalie de bronz) şi la 8+1 (n.r. medalie de aur).

Concursul olimpic cum a fost pentru tine? Ai participat pentru prima dată la Tokyo. Este o altă stare ca la orice alt concurs?

– Despre Jocurile Olimpice de la Tokyo nu prea pot să spun multe. Nu am simţit-o ca pe o competiţie olimpică. A fost foarte mult stres, cu virusul, cu COVID şi m-am simţit ca la un concurs oarecare. Nu am simţit spiritul de Jocuri Olimpice. Nici la deschidere nu am putut să mergem, nici la alte sporturi. Noi, de la satul olimpic până la baza de antrenament făceam 40 de minute cu autocarul. Când urcam în autocar, se puneau sigilii pe uşă şi se deschidea doar la bază. A fost foarte strictă organizarea.

“Aproape majoritatea bărcilor noastre sunt cu şanse. Va fi un concurs cu emoţii mari de bucurie”

Te-a afectat chestia asta?

– Nu, după cum am spus. Am gestionat totul ca un concurs şi atât. În ciuda restricţiilor şi altor factori. De asta zic că n-am simţit ceva special sau spiritul olimpic.

Jocurile Olimpice de la Paris cum le vizualizezi? Va fi totul diferit…

– O văd cu multe emoţii, de data asta. Avem şanse mari la medalii. Aproape majoritatea bărcilor noastre sunt cu şanse. Va fi un concurs cu emoţii mari de bucurie. Muncim foarte mult, iar timpii pe care îi scoatem şi orele de vâslit din săli ne dau încredere în noi.

Cum ai perceput de-a lungul timpului atmosfera de la lotul naţional? Este sportul pe care ne bazăm cel mai mult la Jocurile Olimpice…

– Suntem ca o familie. Este foarte importantă starea de spirit într-o echipă. Suntem fraţi şi surori. Ne ajutăm când este greu, ne bucurăm la bine. Este o atmosferă foarte bună şi este foarte bine când avem modele de urmat în echipă. Mă refer şi printre noi, nu doar doamnele consacrate.

“Mereu ne-a spus să facem canotajul de drag, nu că ne obligă cineva. Să îl facem că ne place”

Antonio Colamonici (n.r. antrenorul lotului naţional) este mai mult român decât italian?

– El de când a venit a spus că se simte ca la el acasă, că suntem ca şi familia lui. Ne-a schimbat foarte mult mentalitatea. Mereu ne-a spus să facem canotajul de drag, nu că ne obligă cineva. Să îl facem că ne place. Că vrem treaba asta. El a şi venit cu ideea de a face antrenament acasă, chiar dacă avem liber. Am observat că e foarte dificil ca după o pauză lungă să reintri în formă. Şi chiar dacă nu tragi la aceeaşi intensitate, e mult mai uşor să te menţii şi apoi să reintri în antrenamentul propriu zis. Cumva, şi încrederea pe care ne-o insuflă şi rezultatele pe care le-am scos cu ajutorul lui, ne motivează să continuăm în fiecare zi.

La Paris în ce probe o să tragi? 

– Deocamdată nu ştim. Momentan mă antrenez în dublu rame, am tras şi 8+1 la Torino, săptămâna trecută. Acum, nu ştim exact. Vom vedea după Campionatele Europene.

“Ştiu cât e de frumos acel sentiment să te vezi pe podium”

Ce se va întâmpla după Jocurile Olimpice de la Paris?

– În general, următorul an după cel olimpic este puţin mai lejer. Noi nu prea am avut treaba asta după 2020, că s-au amânat Jocurile Olimpice. Aşa că anul de respiro s-a dus. Am avut trei ani intenşi, pentru că Parisul se apropia. După Paris va fi mai lejer. Mulţi sportivi se vor retrage.

Te vezi pe podium la Jocurile Olimpice? Ai acest vis? 

– Da, chiar da. Pentru că ştiu cât e de frumos acel sentiment să te vezi pe podium. Doamne ajută să fie aur la toată lumea. Dar chiar şi să fii pe podium este sentiment extraordinar.

• 26 de ani are Roxana Anghel 
• 41 de medalii a obţinut România la canotaj din 1972 până în prezent