Fotbal intern

Rufo Collado, atac fără precedent după Dinamo – U Craiova 0-1: ”Arbitrajul e îndoielnic”

19.10.2020 | 10:25
Rufo Collado atac fara precedent dupa Dinamo  U Craiova 01 Arbitrajul e indoielnic
ADVERTISEMENT

Directorul sportiv Rufo Collado a lansat un atac fără precedent la adresa arbitrajului din România după meciul Dinamo – U Craiova 0-1.

Spaniolul acuză penalty-ul acordat de Horațiu Feșnic și transformat de Alexandru Cicâldău prin care oltenii s-au impus pe Arena Națională.

ADVERTISEMENT

Fostul mare arbitru Adrian Porumboiu a făcut o minuțioasă analiză a fazei respective, în exclusivitate pentru FANATIK, defalcând-o, de fapt, în două faze distincte, în funcție de care a fost corectă sau nu acordarea loviturii de la 11 metri.

După Dinamo – U Craiova 0-1, Rufo Collado a ieșit la atac

”Îi felicităm pe adversari pentru victorie. Trebuie să continuăm și să ne trezim după această înfrângere. Să schimbăm lucruri. Dacă merită Craiova felicitată? Trebuie să judecați voi, ca jurnaliști. Etica sportivă este să-ți feliciți oponenții. Cum am zis, sunt mândru de jucători și de antrenor, dar trebuie să ne îmbunătățim jocul, e clar”, a declarat oficialul dinamovist.

ADVERTISEMENT

”Sunt însă lucruri pe care trebuie să le spunem. Suntem tratați rău. Arbitrajul din liga română e îndoielnic. Sunt prea multe penalty-uri dubioase. Am avut azi un penalty clar, când ei au făcut henț în careu, dar nu s-a acordat”, a fost atacul lansat de Rufo Collado la finalul meciului Dinamo – U Craiova 0-1.

”Nu vreau să caut scuze. Am pierdut, dar ne vom trezi. Suntem liniștiți, proiectul va merge, nu e doar pentru o săptămână sau două, ori o lună. Dar suntem dezavantajați, trebuie să zicem asta. Se pare că deranjăm. Pare că sunt trei echipe care trebuie să câștige în această ligă. Am fost dezavantajați la această partidă.

ADVERTISEMENT

Suntem supărați. Vreau dreptate! Nu, nu vreau să primim cadouri, să ne dea penalty-uri sau cartonașe roșii adversarilor. Vreau doar corectitudine, vreau să ne respecte. Nu e normal ce se întâmplă. Dacă dorim ca Liga 1 să se îmbunătățească, să-și crească nivelul, trebuie să avem arbitraje mai bune. Toți, chiar și voi, ziariștii, trebuie să ne facem o autocritică. N-o spun doar eu, ci toți colaboratorii mei”, a sous Collado.

Rufo Collado cere schimbări în toate domeniile

”Suntem tratați rău, din punct de vedere sportiv. Trebuie să analizați ce se întâmplă, să faceți un pas în față. Nu zic că arbitrii sunt vinovați pentru situația noastră, dar dacă analizăm etapă cu etapă, toate suferințele, așa am ajuns aici. De acum, vom trece la acțiune. Dar nu ne place ce ni se întâmplă. Jucătorii, antrenorii și fanii nu merită asta.

ADVERTISEMENT

Cosmin lucrează toată săptămâna, apoi ți se întâmpla asta. N-are sens. Arbitrul de azi e şi el om, poate greşi. Repet, îi felicit pe adversari, deoarece cred în valorile sportului. Dar nu-mi place ce se întâmplă în acest campionat. Vin dintr-un campionat mult mai profesionist. Trebuie să se schimbe multe lucruri”, a încheiat directorul sportiv al ”câinilor”.

Înaintea partidei, membrii PCH au afișat un banner pe Arena Natională în care acuză dur greșelile de arbitraj, iar mesajul acestora este îndreptat asupra modului în care arbitrii interpretează regulamentele la meciurile lui Dinamo.

De altfel, după derby-ul cu FCSB, conducătorii ”câinilor” au trimis o scrisoare pe adresa CCA în care își manifestă nemulțumirea față de erorile repetate de arbitraj îndreptate împotriva echipei lui Cosmin Contra.


  • (P) Cota BETANO pentru U Craiova – Academica Clinceni: 1,67 este cota pentru “nu marchează ambele echipe”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT