Sport

Sebastian Colțescu i-a scos din minți pe jucătorii lui Sepsi în meciul cu FCSB: „Arbitraj la alibi!”. Ce spune Bergodi de înfrângere

Jucătorii lui Sepsi au criticat maniera de arbitraj a lui Sebastian Colțescu la finalul meciului pierdut cu 1-2 pe teren propriu în fața FCSB.
03.04.2023 | 23:49
Sebastian Coltescu ia scos din minti pe jucatorii lui Sepsi in meciul cu FCSB Arbitraj la alibi Ce spune Bergodi de infrangere
Arbitrajul lui Sebastian Colțescu i-a nemulțumit pe jucătorii lui Sepsi. foto: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

Sepsi a intrat în play-off în ultima clipă și asta se vede în rezultatele pe care le-a obținut în primele două etape. După eșecul de la Farul, trupa lui Cristiano Bergodi a pierdut și partida de pe teren propriu cu FCSB și este singura care nu a acumulat niciun punct în această a doua parte a campionatului.

Jucătorii lui Sepsi acuză arbitrajul lui Sebastian Colțescu la meciul cu FCSB: „I-a ajutat cu tragerile de timp!”

Jucătorii lui Sepsi nu au digerat foarte bine înfrângerea cu FCSB și au fost destul de nervoși pe toată durata partidei. Printre cei mai recalcitranți s-a numărat Adnan Aganovic, care s-a și ales cu un cartonaș galben după ultimul fluier al arbitrului Sebastian Colțescu. El a protestat vehement, reproșându-i centralului că a tolerat tragerile de timp ale jucătorilor oaspeți.

ADVERTISEMENT

„Din păcate, nu am luat nimic, meritam cel puțin un punct. Am produs fotbal, dar Târnovanu a făcut un meci excepțional, a fost omul meciului. Mereu face meciuri mari aici.

Arbitrul i-a ajutat cu tragerile de timp. Nu a dat niciun galben toată repriza secundă. Mi s-a părut un arbitraj la alibi, dar asta este. Au stat mai mult de 10 ori pe jos, el n-a dat niciun galben.

ADVERTISEMENT

Trăgea Tamm de timp, el nu zicea nimic. Nu grăbea niciun jucător. Lui îi convenea să fie așa. Nu cred că s-a jucat 5 minute în repriza secundă.

Cred că am arătat și la Farul că suntem o echipă bună. Și azi ne-a lipsit un pic de șansă. Cred că suntem pe drumul bun, dar ne lipsește o victorie. Ne lipsesc punctele. O victorie ne va debloca. Noi suntem pregătiți de play-off”, a declarat Adnan Aganovic la finalul meciului Sepsi – FCSB.

ADVERTISEMENT

Cristiano Bergodi, nemulțumit doar de  rezultatul meciului Sepsi – FCSB: „Meritam cel puțin un egal!”

Chiar dacă Sepsi nu are niciun punct după primele dpuă etape din play-off, tehnicianul Cristiano Bergodi spune că nu este nemulțumit de modul cum se prezintă elevii săi, ci doar de rezultatele înregistrate. După aspectul jocului, antrenorul italian e de părere că echipa sa merita cel puțin un punct contra FCSB-ului.

„Am pierdut un meci în care meritam cel puțin un egal. Am jucat bine și mă bucur pentru băieți. Chiar dacă am pierdut și cu Farul, și cu FCSB, am arătat că putem pune în dificultate orice echipă. Portarul lor a făcut parade foarte bune. Un meci bun, nu am ce să le reproșez jucătorilor.

ADVERTISEMENT

Aș schimba numai rezultatul, băieții au avut ambiție, dorință. Sunt dezamăgit că nu am luat punct. Ne trebuie o victorie, contează foarte mult. Cred că putem câștiga cu orice echipă. Ne trebuie puțină șansă.

Va fi un play-off foarte strâns, nu pot să zic că o echipă e mai bună ca alta. Farul mi-a plăcut cum joacă. Și FCSB mi-a plăcut. Sunt două echipe cu jucători foarte buni, tehnici, mobili. Noi vrem să jucăm fără preiune, așa cum am făcut aceste două meciuri, să nu poată nimeni să spună ceva”, a declarat Cristiano Bergodi după înfrângerea suferită de  Sepsi pe teren propriu cu FCSB..

ADVERTISEMENT