Sport

Sergio Aguero are patru oferte pe masă la câteva zile după retragere. Ce planuri are Manchesater City pentru el

O problemă medicală la inimă l-a forțat pe Sergio Aguero să se retragă, dar argentinianul nu se va plictisi prea mult timp deoarece are deja patru oferte de muncă.
18.12.2021 | 14:56
Sergio Aguero are patru oferte pe masa la cateva zile dupa retragere Ce planuri are Manchesater City pentru el
O problemă medicală la inimă l-a forțat pe Sergio Aguero să se retragă, dar argentinianul nu se va plictisi prea mult timp deoarece are deja patru oferte de muncă. Sursă foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Atacantul a fost nevoit să renunțe la fotbal la vârsta de 33 de ani și a făcut anunțul într-o conferință de presă la Barcelona. Problemele cardiace l-au forțat să agațe ghetele în cui mai devreme decât s-ar fi așteptat.

Medicul Roberto Pedrito, cel care l-a tratat pe starul sud-american pentru o aritmie supraventriculară în 2004, a dezvăluit că acum jucătorului i s-a descoperit o cicatrice de un milimetru pe inimă, provocată probabil de o miocardiată.

ADVERTISEMENT

Sergio Aguero s-a retras, dar are numeroase oferte de muncă

La doar trei zile după ce și-a anunțat oficial retragerea, publicația britanică Daily Mail a dezvăluit că Sergio Aguero a primit deja patru oferte de muncă, două din Anglia și două din Argentina, dar încă nu s-a decis pe ce cale o va apuca în viitor.

Deși a plecat în vară de la Manchester City la FC Barcelona, atacantul argentinian este o legendă pe Etihad Stadium, acolo unde fanii au făcut chiar și o petiție ca peluza unde acesta a marcat golul care a adus titlul din 2012, primul după o pauză de 44 de ani, să poarte numele lui Aguero.

ADVERTISEMENT

Până una alta, oficialii grupării engleze i-au ridicat o statuie în fața stadionului Etihad, alături de cele ale altor două mai vedete ale clubului: Vincent Kompany și David Silva.

Manchester City nu-l putea uita pe argentinian

Chiar dacă nu este nimic oficial deocamdată, se pare că Manchester City vrea să-l aducă ”acasă” pe Sergio Aguero și i-au oferit un post de ambasador global, el urmând să reprezinte clubul în întreaga lume.

ADVERTISEMENT

Zece ani a evoluat argentinianul pentru ”cetățeni” perioadă în care a cucerit nu mai puțin de 15 trofee, între care cinci titluri de campion al Angliei. A jucat în 390 de partide pentru City și a marcat 260 de goluri.

Tot în Anglia, fostul mare atacant a primit o ofertă de la un post de televiziune pentru a deveni expert și a comenta tot ce se întâmplă săptămână de săptămână în Premier League.

ADVERTISEMENT

Aguero, dorit la naționala Argentinei

Dacă va vrea să se întoarcă în țara natală, Sergio Aguero este dorit în staff-ul tehnic al echipei naționale a Argentinei de selecționerul Lionel Scaloni, care îl consideră un plus în vederea turneul final al Cupei Mondiale din Qatar, de anul viitor.

Dacă va dori să înceapă munca de antrenor mai de jos, atacantul de 33 de ani are pe masă o ofertă din partea Federației Argentiniene de Fotbal de a prelua una dintre reprezentativele de tineret.

Deocamdată, Sergio Aguero nu a luat nicio decizie în privința viitorului său. Starul argentinian vrea mai întâi să se liniștească după ultimele luni zbuciumate care au coincis cu retragerea sa, iar apoi va analiza atent toate aceste oferte.


  • (P) Cota Get’s Bet pentru Newcastle – Manchester City: 1,71 este cota pentru „total goluri Newcastle: sub 0,5”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT
Tags: