Sport

Sergiu Buș, în negocieri cu UTA. Cine îl vrea la formația arădeană. Exclusiv

Sergiu Buş ar putea pleca de la CFR Cluj în această vară. Atacantul nu s-a impus în echipa lui Dan Petrescu şi negociază cu UTA Arad, fiind dorit la formaţia arădeană de antrenorul Ilie Poenaru.
02.07.2022 | 17:35
Sergiu Bus in negocieri cu UTA Cine il vrea la formatia aradeana Exclusiv
Sergiu Buş şi sigla clubului UTA Arad. Sursa: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

CFR Cluj a făcut curăţenie în lot în această vară. Nu mai puţin de 15 jucători şi-au reziliat contractele cu ardelenii, însă lista plecărilor rămâne deschisă şi pe ea ar putea intra şi Sergiu Buş.

Sergiu Buș, în negocieri cu UTA. Atacantul, dorit de Ilie Poenaru

Atacantul adus în iarnă nu s-a impus la CFR Cluj şi, din informaţiile FANATIK, negociază cu UTA Arad. Antrenorul Ilie Poenaru îl doreşte mult pe Sergiu Buş la echipă, iar pentru atacant ar putea fi o variantă excelentă de a merge la o echipă la care să prindă mai multe minute.

ADVERTISEMENT

În cele şase luni petrecute la CFR Cluj, Sergiu Buş a adunat doar 66 de minute, împărţite în patru meciuri, la un singur meci din play-off fiind oprit în lot măcar. Atacantul nu a marcat niciun gol pentru echipa lui Dan Petrescu.

Campioana, dispusă să îl lase liber pe Buş! Condiţia: să renunţe la o parte din restanţe

CFR Cluj şi-a dat acordul pentru negocierile dintre atacant şi UTA Arad şi ar fi dispus să îl lase pe atacant să plece fără sumă de transfer. Singura doleanţă a campioanei este ca Buş să renunţe la o parte dintre restanţe dacă va dori să devină liber de contract.

ADVERTISEMENT

După doi ani în care au evoluat în play-out, arădenii au obiectiv calificarea în play-off în sezonul viitor. A fost adus unul dintre cei mai în vogă antrenori, Ilie Poenaru, dar şi Claudiu Keşeru, care şi-a încheiat contractul cu FCSB.

UTA Arad îi mai are în atac pe Keşeru şi Postolachi!

Cu Sergiu Buş, UTA Arad şi-ar putea betona atacul. Claudiu Keşeru şi Virgiliu Postolachi sunt ceilalţi atacanţi ai arădenilor, echipă care propune nişte nume foarte interesante pe faza ofensivă.

ADVERTISEMENT

Sergiu Buş şi-a început cariera la CFR Cluj, pentru care a evoluat între 2009 şi 2014, înainte să plece la ŢSKA Sofia. În 2020 a fost transferat din postura de jucător liber de FCSB, echipă care l-a vândut şase luni mai târziu pentru 300.000 de euro în Coreea de Sud, la Seongnam.

Revenirea la CFR Cluj, decizie neinspirată pentru Buş

După experienţa asiatică, Sergiu Buş a optat să se întoarcă la echipa la care a debutat în fotbalul mare, CFR Cluj. Nu avea să fie o mutare inspirată pentru niciuna dintre cele două părţi, în condiţiile în care atacantul nu a avut nici măcar şansa să se remarce.

ADVERTISEMENT

Sergiu Buş mai are doi ani de contract cu CFR Cluj, însă dacă negocierile cu UTA Arad vor decurge bine, campioana României este gata să îl cedeze gratis pe Buş la echipa lui Ilie Poenaru.

  • 29 de ani are Sergiu Buş
  • 300.000 de euro este cota de piaţă a atacantului 
ADVERTISEMENT