Sfaturile lui Adrian Porumboiu pentru arbitrul Horațiu Feșnic. De cine trebuie să se ferească pentru a nu păți ca Istvan Kovacs la precedentul derby dintre Dinamo și FCSB. EXCLUSIV

DERBY DE ROMÂNIA
Silviu Ghering   
în Casa Pariurilor Liga 1
16/02/2020, 15:48
Sfaturile lui Adrian Porumboiu pentru arbitrul Horațiu Feșnic. De cine trebuie să se ferească pentru a nu păți ca Istvan Kovacs la precedentul derby dintre Dinamo și FCSB. EXCLUSIV DERBY DE ROMÂNIA
Sfaturile lui Adrian Porumboiu pentru arbitrul Horațiu Feșnic. De cine și de ce trebuie să se ferească pentru a nu păți ca Istvan Kovacs la precedentul derby dintre Dinamo și FCSB. Sursa foto: hepta.ro

Adrian Porumboiu a condus la centru cele mai multe „Derby de România”: 10. 8 în campionat, 1 în Cupa României, 1 în Cupa Ligii. FANATIK l-a contactat pe fostul mare arbitru în legătură cu delegarea lui Horațiu Feșnic, unul dintre favoriții lui Adrian Porumboiu din actuala generație de „fluierași”.



Sfaturile lui Adrian Porumboiu pentru arbitrul Horațiu Feșnic. De cine și de ce trebuie să se ferească pentru a nu păți ca Istvan Kovacs la precedentul derby dintre Dinamo și FCSB. EXCLUSIV

I-a venit rândul și lui Horațiu Feșnic să fluiere un derby Dinamo – FCSB în Casa Pariurilor Liga I, domnule Porumboiu, ce spuneți de asta?

– Spun că-i bine (râde)… El a mai arbitrat un Dinamo – FCSB în Cupă Ligii, atunci a bătut Dinamo cu 4-1. Am o părere bună despre Feșnic, dar valoarea lui trebuie să fie constantă. Eu, fără să fiu lipsit de modestie, am avut, dacă nu greșesc, printre cele mai multe derby-uri Dinamo – Steaua arbitrate și n-am avut nicio problemă majoră de erori de arbitraj. Discuții au fost, dar am ieșit bine din toate pentru că am arbitrat întotdeauna două echipe de culori diferite… dacă înțelege toată lumea ce vreau să spun… Ceea ce îi recomand și lui Feșnic, să arbitreze două echipe în culori diferite. Să nu țină cont de nimeni, are calitate… dar cea mai mică părtinire într-o parte sau alta îl dezavantajează. E un meci care poate să-i mențină o carieră frumoasă, dar poate să și o strice, pentru că orice greșeală este interpretabilă. Un Dinamo – Steaua e un meci de răscruce în cariera oricărui arbitru, poate să-l urce să fie un arbitru de top sau poate să-l dărâme. Prin astfel de meciuri te faci cunoscut, îți construiești cariera… Important este s-o construiești corect, curat.

Poate „duce” Feșnic un meci atât de tensionat, cum va fi acest Dinamo – FCSB?

– Eu îl știu de un om echilibrat, îl știu de un arbitru corect, chiar dacă, după ce l-am lăudat mult, a comis și niște erori pe care nu le-am înțeles. Un arbitru nu are de la nimeni un „green card” pentru totdeauna. Trebuie să fie total, total, total echidistant. Și cel mai important, când termină meciul să-l felicite ambele echipe, ăla-i succesul lui ca arbitru. Asta-i important pentru orice arbitru din lume. Nu-l văd și nu-l simt pe Feșnic făcând parte din anumite jocuri, numai că a avut și evoluții care pe mine m-au surprins și chiar m-au supărat. N-am ezitat să-l sun și să-i recomand niște lucruri pe care dacă le-a băgat la cap e bine, dacă nu le-a băgat sau i-au ieșit cum au intrat, cum se întâmplă la mulți din generația actuală de arbitri, e paguba lui.

„Să nu aibă ghinionul de vreo fază pe care nici VAR-ul să n-o poată «desface» ca să fie clară pentru toată lumea”

Da, dar poate, pur și simplu, să aibe ghinion și să nu…

– Asta-i altă treabă… ghinionul… Da, trebuie să nu aibă ghinionul de vreo fază pe care nici VAR-ul să n-o poată „desface” ca să fie clară pentru toată lumea. Cum a avut Istvan Kovacs, care altfel arbitrează bine… cât l-am criticat eu… la ultimul derby dacă nu mă-nșel, cu mingea aceea în mâna lui Cristea la un șut al lui… Mihai Popescu parcă… n-a observat-o, a fost o fază grea, dar a fost henț și nu l-a văzut. Arbitrul trebuie să fie plasat foarte bine, să alerge foarte mult… Trebuie, însă și să aibe cine să-i învețe… Că în afară de Vassaras n-are cine să-i învețe la CCA, că ăilalți n-au fost arbitri, vai de mama lor…

Nu-i „iertați” cu niciun prilej pe „prietenii” de la CCA…

– Niciodată, dar să-i lăsăm în plata Domnului… Revin: Feșnic are calitate și trebuie să demonstreze că e sigur pe el și că este un arbitru care poate conta în arbitrajul românesc. Are tot ce-i trebuie pentru asta, acum trebuie să-și mențină echilibrul și să nu „cunoască”… să pui ghilimele… pe nimeni decât regulile jocului. Să fie prieten doar cu regulile jocului. Asta a fost deviza mea ca arbitru, mulți trec ușor peste asta, dar ca să arbitrezi ce arbitram noi înainte de ’89… când toată lumea se speria de un derby Dinamo – Steaua, toți dădeau „morți”, toți înghițeau cretă și se „îmbolnăveau” subit, aveau temperatură toți, toată lumea era la pământ… Eu aveam febră, mie mi-era rău când nu mă delegau la un Dinamo – Steaua. Am ieșit mereu bine pentru că nu mă interesa cine cu cine e… și ce jucători erau atunci… fotbaliști, nu jucători… ce fotbal se juca…

„Dinamo, dacă ar bate pe FCSB, e ca și cum s-ar califica în play-off… sau chiar ca și când ar lua titlul…”

Și fiindcă ați adus vorba de jucători, ce spuneți de derby-ul de diseară? Șanse Dinamo? Mare favorită FCSB?

– Nu joc nici la Pronosport, nici la pariuri (râde)… dar, fiind un meci de ambiții, nu văd pe niciuna să câștige detașat, e un meci de șansă, rezultatu se va stabili prin șansă. Diferența se aplatizează pentru că ambițiile lor sunt nemăsurate când sunt față în față, e un meci care nu lasă loc de nici cea mai mică suspiciune. Așa trebuie să fie fotbalul. Cred că Dinamo, dacă ar bate pe FCSB, e ca și cum s-ar califica în play-off… sau chiar ca și când ar lua titlul…

Chiar credeți că s-ar putea întâmpla asta?

– Îi va fi greu, dar și la fotbal visele de multe ori te fac să te trezești, chiar dacă nu te-ai spălat pe față, cu ochii deschiși (râde)… Și să vezi altă realitate decât cea așteptată de toți! Lotul de jucători acum e incontestabil mai valoros cel al FCSB-ului, luat jucător cu jucător, dar dincolo poate apărea explozia… Explozia aș vrea să vină de la jucători, nu de la suporteri, din tribune (râde)… cu fel de fel de artificii, bombe și bombițe aruncate pe teren. Asta ar fi urât… Am luat de la italieni, în special, de la tifosi, felul ăsta de a se manifesta zgomotos și periculos. La noi coregrafia bate fotbalul. Avem coregrafii de Champions League, și aici Dinamo este de departe campioană, dar fotbalul e mai… peltic! (râde)

„E cel mai bun arbitru după părerea mea. «Sfeșnic» e clar, simplu, liniștit, unde e fault, pac, fault, fluieră, nu are nicio emoție, nicio teamă, îmi place statura lui. Are și nume biblic. Când am auzit de el am zis că ăsta o să fie mare arbitru, că are nume biblic” – Gigi Becali

Arbitrii cu cele mai multe „Derby-uri de România” conduse la centru

Loc

Nume Total Campionat Cupă Supercupă Cupa Ligii

1.

Adrian Porumboiu

10

8 1

1

2.

Aurel Bentu 9 8 1

2.

Alexandru Tudor 9 6 2

1

2.

Cristian Balaj 9 6 2 1

3. Ion Crăciunescu 6 6

3.

Ovidiu Hațegan 6 5 1

  • 89 de meciuri a arbitrat Horațiu Feșnic în prima ligă, 10 în actuala ediție de campionat
  • 14 meciuri de ale lui Dinamo a condus arbitrul Horațiu Feșnic: 10 victorii, 1 egal și 3 înfrângeri (nicio înfrângere în meciurile considerate „acasă”!)
  • 13 jocuri ale FCSB-ului a arbitrat Horațiu Feșnic: 8 victorii, 3 egaluri și 2 înfrângeri
  • 30 de ani a împlinit Horațiu Feșnic pe 17 octombrie 1989
  • 22 de ani și 4 luni avea Horațiu Feșnic când a arbitrat primul său meci în Liga 1, pe 12 martie 2012, Astra Giurgiu – CS Mioveni 3-1, fiind cel mai tânăr debutant pe prima scenă în arbitrajul românesc. Avea în acel moment doar 12 meciuri arbitrate la seniori, toate în Liga a III-a!
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles