Sport

Simona Halep, prima reacție după ridicarea suspendării: „Abia aștept să mă întorc”

Simona Halep, primele declarații după ce suspendarea i-a fost redusă la 9 luni. Care e planul fostului număr unu mondial.
05.03.2024 | 18:17
Simona Halep prima reactie dupa ridicarea suspendarii Abia astept sa ma intorc
Simona Halep e gata să revină pe terenul de tenis. Sursă foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Simona Halep a reușit să își facă dreptate în instanță în pofida tuturor celor care anunțau că sportiva ar putea chiar primi o suspendare majorată. Fostul număr unu mondial a vorbit eliberată despre coșmarul prin care a trecut.

Simona Halep, eliberată după 17 luni de calvar: „Mi-am menținut convingerea că adevărul va ieși în cele din urmă la iveală”

Simona Halep a comentat decizia salvatoare de la TAS: „De-a lungul acestui proces lung și dificil, mi-am menținut convingerea că adevărul va ieși în cele din urmă la iveală și că se va ajunge la o decizie corectă, deoarece sunt și am fost întotdeauna o sportivă curată.

ADVERTISEMENT

Credința mea în acest proces a fost pusă la încercare de acuzațiile scandaloase care mi-au fost aduse și de resursele aparent nelimitate care au fost aliniate împotriva mea.

Dar, în cele din urmă, adevărul a prevalat, chiar dacă a durat mult mai mult decât mi-aș fi dorit”, a mai spus jucătoarea cu un gust amar.

ADVERTISEMENT

Simona Halep, mesaj de mulțumire pentru toți cei care i-au fost alături: „Au crezut în mine de la început”

Simona Halep a transmis apoi un mesaj special tuturor celor care nu s-au îndoit de integritatea ei: „Aș dori să le mulțumesc avocaților mei care au fost alături de mine și au crezut în mine de la început; și, mai important, vreau să le mulțumesc sponsorilor mei, fanilor și concurenților mei care au rămas alături de mine pe parcursul acestui proces lung și dificil. Abia aștept să mă întorc în circuit”.

Simona Halep ar putea astfel să revină pe terenul de tenis încă de la turneul de la Miami, care va avea loc în perioada 19-31 martie. Jucătoarea va avea însă nevoie de un wildcard din partea organizatorilor.

ADVERTISEMENT

Ultimul meci oficial al Simonei Halep a fost tot în Statele Unite ale Americii. Jucătoarea noastră era eliminată în runda inaugurală a turnelui de Grand Slam de la US Open în urmă cu mai bine de un an și 6 luni.

Toni Iuruc, fostul soț al Simonei Halep, prima reacție după ridicarea suspendării

Contactat de FANATIK, fostul soț al Simonei Halep a vorbit despre ridicarea suspendării și i-a transmis un mesaj:„Este o veste foarte bună, dar vă rog să mă înţelegeţi că nu aş vrea să comentez despre viaţa profesională a doamnei Halep. Aşa cum am declarat din urmă cu doi ani, eu cred că este o decizie normală.

ADVERTISEMENT

Doamne ajută! Mă bucur pentru ea şi atâta tot. Dar mai mult decât atât, vă rog să mă înţelegeţi, nu am ce să spun. Da, este o normalitate!”.

Firicel Tomai, fostul antrenor al Simonei Halep, cere să se ia măsuri: „Să aibă curaj şi să ceară daune pentru lunile pe care le-a stat degeaba!”, a fost mesajul transmis pentru site-ul nostru.

ADVERTISEMENT