Sport

Simona Halep, primele explicații după eliminarea de la Roland Garros 2022 în fața lui Qinwen Zheng: ”Am avut un atac de panică”

Simona Halep a fost eliminată de la Roland Garros 2022 de către jucătoarea chineză Qinwen Zheng, scor 1-2, și a explicat că înfrângerea a venit pe fondul unui atac de panică.
26.05.2022 | 22:31
Simona Halep primele explicatii dupa eliminarea de la Roland Garros 2022 in fata lui Qinwen Zheng Am avut un atac de panica
Simona Halep, după eliminarea de la Roland Garros în fața lui Quinwen Zheng. Sursă foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Campioana noastră a dominat autoritar primul set și startul actului secund, dar apoi a căzut brusc și nu a mai câștigat decât un singur game până la final.

Simona Halep, după eliminarea de la Roland Garros în fața lui Qinwen Zheng

La conferința de presă de după înfrângerea din meciul cu Qinwen Zheng, Simona Halep a dezvăluit că a suferit un atac de panică în timpul întâlnirii și din acel moment nu a mai putut face față jocului.

ADVERTISEMENT

”A fost doar un meci de tenis, trebuie să trec peste. M-am antrenat bine, am început bine, dar m-am panicat, nu știu de ce s-a întâmplat, nu a existat un motiv pentru care să am acest atac, nu am astfel de atacuri de obicei, dar s-a întâmplat acum. Se poate să fie pus prea multă presiune pe mine și de-aceea să se fi întâmplat.

O să fie bine, o să muncesc în continuare și o să vedem ce o să se întâmple. Nu a fost despre tenis, poate presiunea celor doi ani grei pentru toată lumea, accidentările de anul trecut, au fost multe momente grele și poate creierul a intrat în panică.

ADVERTISEMENT

Cred că mâine o să fiu mai puternica decât azi, nu sunt speriată. Joc foarte bine la antrenamente și probabil că am pus o presiune prea mare, o să încerc să o gestionez mai bine”, a declarat Halep.

Pentru Halep urmează sezonul de iarbă

Pentru Simona Halep este cea mai timpurie eliminare de la Roland Garros din 2015 încoace. Atunci, românca a părăsit turneul tot în turul secund, după o înfrângere şoc în faţa Mirjanei Lucic Baroni, din Croaţia, scor 5-7, 1-6.

ADVERTISEMENT

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu s-a arătat dezamăgit de prestația fostului lider mondial în partida cu Qinwen Zheng și consideră că un astfel de joc nu numai că nu-i permite să revină în Top 10, dar nu o va păstra nici între cele mai bune 30 de jucătoare ale lumii.

Cel mai probabil, Halep se va odihni în următoarele două săptămâni, va petrece timpul alături de familie și va efectua antrenamente de menținere. Ea s-a înscris la două turnee de pregătire înainte de al treilea Grand Slam al anului, astfel că este de așteptat ca undeva în jurul datei de 6 iunie să reînceapă ședințele de pregătire cu Patrick Mouratoglou.

ADVERTISEMENT

Dubla campioană de Grand Slam va participa apoi la turneele de la Birmingham (13-19 iunie) și Bad Homburg (19-25 iunie), pentru ca sezonul de iarbă să se încheie cu prezența la Wimbledon.

ADVERTISEMENT