Dubla campioană de Grand Slam a fost audiată la Londra în finalul lunii iunie de ”Sport Resolutions”, iar verdictul trebuia să fie anunțat în două săptămâni însă acesta întârzie să apară.
Absența din circuit de aproape 11 luni a însemnat o coborâre drastică în clasamentul WTA, Simona Halep ajungând pe locul 55. Însă veștile sunt și mai proaste, deoarece fostul lider mondial urmează să dispară de tot din ierarhia mondială.
Halep mai are doar 1.000 de puncte în clasament, cele câștigate după ce s-a impus la ediția precedentă a Open-ului Canadei, însă acestea vor dispărea odată cu desfășurarea turneului din acest an (9-15 august) și astfel românca va ajunge la zero.
Sub titlul ”Simona Halep va părăsi clasamentul WTA, după ce a fost ‘ucisă’ de ITIA”, jurnaliștii de la Tennis World USA au făcut un material despre problemele pe care le traversează jucătoarea noastră.
”Când va reveni pe teren, Simona Halep va fi nevoită să adune puncte din turneele ITF sau grație unor wild-card-uri, așa cum plănuiește să facă și Caroline Wozniacki, care a decis să revină pe teren”, a scris sursa citată.
Directorul Agenției Naționale Anti-Doping, Gabriela Andreiașu, a prevăzut o întârziere în privința deciziei în cazul de dopaj al Simonei Halep și a precizat că toate aceste amânări se fac pentru a se lua decizia corectă.
Fostul mare tenismen Ilie Năstase i-a luat din nou apărarea Simonei Halep în cazul de dopaj și consideră că fostul număr 1 a avut enorm de pierdut. El a comparat situația și scandalul în care a fost implicat cu Serena Williams și crede că toată acestă tergiversare a cazului e și din cauza avocaților sportivei.
Comentând cazul de dopaj în care este implicată Simona Halep, jurnalistul Cristian Tudor Popescu este foarte sigur că dubla campioană de Grand Slam nu a ingerat în mod deliberat substanțele interzise și e gata de un gest la limită dacă se înșală.
Jurnalistul a vorbit și despre ce sancțiune așteaptă pentru fostul lider mondial și este de părere să suspendarea va fi între doi și patru ani pentru că există și problema cu pașaportul biologic, iar în cazul cel mai grav crede că sportiva are carieră încheiată.