Sport

Sloane Stephens – Sorana Cîrstea 2-6, 1-6, în turul 2 la WTA Miami 2024. Victorie entuziasmantă a româncei. Cu cine joacă în turul 3

Sorana Cîrstea a învins-o pe Sloane Stephens și s-a calificat în turul 3 la Miami! Românca a învins-o în două seturi pe campioana de la US Open 2017, scor 6-2, 6-1
23.03.2024 | 23:14
Sloane Stephens  Sorana Cirstea 26 16 in turul 2 la WTA Miami 2024 Victorie entuziasmanta a romancei Cu cine joaca in turul 3
Sloane Stephens - Sorana Cîrstea se joacă în turul 2 la WTA Miami sâmbătă, 23 martie, ora 19:00. Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT
23-03-2024
21:21

Cu cine joacă Sorana Cîrstea în turul 3 la Miami

În turul 3 la Miami Open, Sorana Cîrstea (locul 24 WTA) va da piept cu rusoaica Daria Kasatkina (locul 11 WTA), ora de desfășurare a partidei urmând să fie anunțată ulterior de organizatori.

Kasatknia a avut un prim tur liber, la fel ca sportiva din România, iar în runda a doua a profitat de abandonul americancei Claire Liu, la scorul de 6-0, 1-0.

Grație acestei victorii, Sorana Cîrstea și-a asigurat un cec în valoare de 59.100 de dolari (54.600 de euro).

23-03-2024
20:40

Sloane Stephens - Sorana Cîrstea 2-6, 1-6

Vezi video cele mai importante faze AICI!

1-6 – Game, set, match! Victorie scurtă a Soranei Cîrstea, care s-a calificat în turul al treilea după un duel de 52 de minute, care s-a prelungit pe parcursul a doua zile, meciul fiind întrerupt de mai multe ori din cauza vremii nefavorabile.

0-5 – Sorana e la doar un singur game de victorie! Sloane Stephens urmează să servească pentru a rămâne în meci.

0-2 – Sportiva din Târgoviște nu îi dă nicio șansă americancei și face un nou break.

0-1 – Sorana Cîrstea continuă forma bună și câștigă și primul game din setul secund.

A început setul al doilea!

2-6 – Sorana începe în forță, face break și încheie cu un game la zero primul set!

S-a reluat, în sfârșit, primul set! Sorana Cîrstea conduce cu 5-2, cu sportiva americancă la serviciu.

23-03-2024
19:31

Stephens - Cîrstea se joacă după ora 22:30

Ziua de sâmbătă, 23 martie, a început tot cu ploaie la Miami Open 2024, astfel că organizatorii au fost nevoiți să întârzie startul meciurilor.

Primele partide au început la ora locală 14:00, ora 20:00 în România. În aceste condiții, întâlnirea dintre Sorana Cîrstea și Sloane Stephens, întreruptă la scorul de 5-2 pentru româncă în primul set, este de așteptat să înceapă după ora 22:30. 

Meciul este al doilea de pe terenul 1, înainte fiind o partidă de pe tabloul masculin.

23-03-2024
08:08

Sloane Stephens - Sorana Cîrstea 2-5. Meciul a fost suspendat și va fi reluat sâmbătă

Sorana Cîrstea (24 WTA) o înfruntă pe Sloane Stephens (41 WTA) în turul 2 la WTA Miami. În primă fază, duelul a fost amânat din cauza ploii și erau șanse minime ca partida să aibă loc în cursul zilei de vineri. Ploaia le-a dat mari bătăi de cap organizatorilor. 

În cele din urmă, Sorana Cîrstea și Sloane Stephens au intrat pe teren, însă meciul a fost suspendat după ce a început din nou să plouă în Florida. Meciul a fost suspendat la scorul de 5-2 pentru Sorana Cîrstea și va fi reluat sâmbătă, în jurul orei 19:00, ora României.

Partida va putea fi urmărită în direct pe la TV pe Digi Sport 4 și în format live video online pe FANATIK.RO. Sorana Cîrstea a început în forță meciul și a condus la un moment dat cu 4-0. Când românca se pregătea să servească pentru a închide setul,la 5-2, ploaia a început din nou, iar jocul a fost suspendat. 

22-03-2024
21:27

Stephens - Cîrstea se joacă în această noapte

Ploaia s-a oprit în Florida, iar organizatorii Miami Open 2024 au dat lumină verde pentru primele jocuri ale zilei.

Au fost operate câteva modificări în programul zilei, astfel că duelul dintre Sorana Cîrstea și Sloane Stephens a fost mutat pe terenul 1. Cele două se vor duela în cel de-al doilea joc de pe această arenă, în jurul orei 00:30.

22-03-2024
20:07

Șanse minime să se joace meciul

Ploaia continuă să fie la putere la Miami Open 2024, astfel că organizatorii au anunțat că niciun meci nu va putea începe până la ora locală 16:30 (n.r. – ora 22:30 în România).

Deja s-a luat hotărârea ca toate partidele de dublu din această zi să nu se mai joace, însă se speră ca vremea să permită desfășurarea întâlnirilor de simplu.

În acest caz, duelul dintre Sorana Cîrstea și Sloane Stephens nu va fi mai devreme de ora 03:00 în România.

22-03-2024
18:39

Încă o amânare la Miami Open 2024

Organizatorii de la Miami Open 2024 s-au văzut nevoiți să mai facă o amânare din cauza ploii în ceea ce privește meciurile de vineri, 22 martie.

Astfel, se speră că primele jocuri să înceapă la ora 21:00 în România. În această situație, partida Soranei Cârstea cu Sloane Stephens, dacă se va mai juca, în această sesiune, ar urma să înceapă după miezul nopții, după ora 01:30.

22-03-2024
16:16

Ploaia întârzie meciurile de la Miami Open 2023

Meciurile programate vineri, 22 martie, la Miami Open 2024 nu au putut începe la ora programată iniția, ora 17:00 în România, din cauza ploii.

Organizatorii au amânat startul cu două ore, în speranța că la ora 19:00 în România precipitațiile se vor opri și partidele vor putea începe.

În aceste condiții, meciul Soranei Cîrstea cu Sloane Stephens, care este al 4-lea pe terenul Butch Buchholz, va începe cel mai probabil în jurul orei 23:30.

Simona Halep, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian au fost eliminate încă din primul tur al turneului WTA Miami 2024. Astfel, singura șansă a României să aibă o sportivă care să avanseze în competiție este un succes al târgoviștencei în meciul Sloane Stephens – Sorana Cîrstea.

Sloane Stephens – Sorana Cîrstea, live video online, în turul 2 la WTA Miami 2024

Clasată pe locul 24 în ierarhia WTA, Cîrstea are parte de o adversară complicată. Americanca Stephens ocupă pozția 41 în ierarhia globală, însă vine după o victorie categorică obținută contra nemțoaicei Angelique Kerber.

ADVERTISEMENT

Stephens a învins-o pe Kerber cu 6-2, 6-3 într-o partidă care a durat o oră și 11 minute. În plus, americanca are ascendent moral în fața Soranei, pe care a învins-o în turul secund la Indian Wells, scor 6-0, 7-5.

Totuși, Sorana Cîrstea a câștigat la Doha contra lui Stephens, în februarie, cu 6-3, 6-2, iar în ultimele patru înfruntări directe scorul este 2-2. Așadar, chiar dacă Stephens este o adversară redutabilă, românca păstrează șanse la victorie. Ea este ajutată la Miami să se antreneze de managerul Enric Molina, așa cum FANATIK.ro a anunțat în exclusivitate.

ADVERTISEMENT

Cine transmite la TV partida Sloane Stephens – Sorana Cîrstea

Meciul dintre Stephens și Cîrstea se joacă vineri, 22 martie și va începe după ora 21:30. Duelul va fi televizat în România pe postul Digisport 2 și poate fi urmărit în format LIVE VIDEO și pe FANATIK.ro.

Ora de start a partidei depinde de cum se vor desfășura celelalte meciuri disputate în aceeași zi. Meciul poate fi, deci, decalat pentru o oră mai târzie.

ADVERTISEMENT

Ce urmează pentru Sorana Cîrstea, dacă o învinge pe Stephens

În cazul unei victorii în meciul contra lui Sloane Stephens, Cîrstea va juca în următorul tur contra câștigătoarei partidei dintre rusoaica Daria Kasatkina (nr. 10 WTA) și americanca Claire Liu (nr. 114 WTA).

Dacă nu reușește să se califice, Sorana Cîrstea va trebui să se pregătească pentru sezonul de zgură, la fel ca Simona Halep și celelalte românce eliminate deja de la WTA Miami 2024.

ADVERTISEMENT

Cote pariuri la meciul Stephens – Cîrstea

Cotele oferite de către bookmakeri o indică pe americancă drept favorită în meciul contra Soranei Cîrstea. Cota pe victoria lui Stephens este 1,72, în timp ce un succes al româncei care cota 2,12.

Precedentele două confruntări Sloane Stephens – Sorana Cîrstea s-au încheiat după două seturi. Cota pentru sub 2,5 seturi în partida de la Miami este 1,57. Un meci cu mai mult de două seturi le oferă pariorilor cota 2,34.

Sloane Stephens – Sorana Cîrstea, live stream, după 21:30, Digisport 2

Ediția din 2024 a WTA Miami este una bogat în controverse, dramă și chiar tragedie. După sinuciderea iubitului său, Aryna Sabalenka a răbufnit pe Instagram. De asemenea, Simona Halep a susținut o conferință de presă incendiară, după eliminarea suferită în fața Paulei Badosa.

Pentru fanii români ai tenisului, meciul Soranei Cîrstea este unul de interes major. O calificare a târgoviștencei nu doar că ar fi o performanță excelentă a acesteia, dar ar păstra șansele unei sportive din România să aibă un parcurs bun în competiție.

ADVERTISEMENT