Brazilia ar nume uriașe pe listă după plecarea lui Adenor Leonardo Bacchi, numit Tite, iar fanii selecao așteaptă cu sufletul la gură numirea noului selecționer.
Zinedine Zidane se află pe lista scurtă a Federației Braziliene de Fotbal pentru înlocuirea lui Tite, alături de Carlo Ancelotti, anunță Le Meilleur de Football, care citează presa din Brazilia.
Ba, mai mult, fostul campion mondial cu naționala Franței și fostul antrenor al lui Real Madrid ar fi chiar cap de lista oficialilor federației. Acest lucru nu e însă o surpriză, mai ales că Ancelotti se află sub contract cu Real Madrid, în timp ce Zidane e liber de contract și anunța că va reveni în curând la o echipă.
Presa franceză a speculat de asemenea că Didier Deschamps ar putea fi înlocuit chiar de „Zizou” la cârma naționalei „Cocoșului Galic”, în cazul în care nu va reuși să câștige Campionatul Mondial din Qatar. Cu toate acestea, se pare că Deschamps își va prelungi contractul până în 2024, indiferent ce se va întâmpla în Qatar.
De cealaltă parte, Zidane este liber de contract după plecarea de la Real Madrid din vara lui 2021 și va trebuie să dea un răspuns după finalul Campionatului Mondial, conform okdiario.com. Francezul este susținut puternic de fostul său coechipier, Ronaldo Nazario da Lima, care are o relație excelentă cu președintele federației. Neymar și Casemiro, nume grele în vestiarul Braziliei îl vor de asemenea pe Zidane, conform sursei citate.
Zidane a lăsat și mai mult loc de interpretare, după un interviu recent pentru spaniolii de la AS: „Când mă veți vedea pe bancă din nou? Curând, foarte curând. Sunt aproape să antrenez din nou. Acum mă bucur de timpul liber, dar nu sunt departe de a reveni”.
Antrenorul a fost și pe lista celor de la PSG, însă antrenorul a dezvăluit în vară pentru L’Equipe că vrea să fie selecționer: „Nu am terminat cu Les Bleus (n.r. echipa națională a Franței)”. Contractul lui Deschamps expiră la finalul lunii decembrie, însă antrenorul are șanse mari să continue în cazul în care va căștiga Campionatul Mondial.
Federația din Brazilia a demarat negocierile cu Ancelotti încă din luna octombrie, în timp ce varianta Pep Guardiola a căzut după ce spaniolul și-a prelungit contractul cu Manchester City până în 2025.
Ba, mai mult, italianul și-a manifestat interesul, însă a refuzat să negocieze până când postul de selecționer al Braziliei nu va fi vacant. Lucru care s-a întâmplat după eliminarea rușinoasă în fața Croației, când Tite a demisionat imediat după meci.