Oltenii au obținut 3 puncte esențiale, după un show total, în care gafele antologice și golurile de generic tv și-au făcut loc în ambele tabere.
Președintele Universității Craiova s-a arătat nemulțumit de faptul că Universitatea Craiova primește foarte ușor goluri pe axul central și consideră că Mirel Rădoi are o problemă când folosește trei fundași centrali.
”Din cauza acestor tipuri de meciuri m-am lăsat de antrenorat. Nu pot să mai albesc, dar se pot întâmpla altele. Nu intru într-o analiză, dar nu e bine, jucăm cu trei fundași centrali și luăm goluri pe axul central. Sunt și jucători cu mare experiență. Avem un defect mare, o superficialitate în joc.
Și la Beer Sheva am dat gol în 104 și am primit în 105. Nici nu am intrat bine în teren și era deja 1-0 pentru Farul. În momentul în care rezolvăm aceste probleme, sigur ne putem îndeplini obiectivele. Aș vrea ca Rădoi să fie foarte strict în tot ceea ce le cere jucătorilor”, a declarat Cârțu, la emisiunea Digi Sport Special.
În schimb, președintele oltenilor a avut numai cuvinte de laudă la adresa atacantului Jovan Markovic, care a reușit o ”dublă” în partida cu Farul Constanța, chiar în ziua în care a aflat că a devenit tătic.
”Are calități excepționale, au fost două goluri foarte frumoase. Exact ce trebuie să facă un atacant. A fost inspirat și din punctul meu de vedere aștept în continuare aceste lucruri. Acesta e organismul lui. Aduceți-vă aminte din perioada mea de Coraș, fost jucător de echipa națională.
Eu cred că are dorință, dar are zile și zile, perioade și perioade. Sper că acum odată cu căsătoria și copilul să se responsabilizeze. V-am spus, are niște execuții așa cum nu prea găsești la atacanții din România.
Markovic e un tip care are simțul golului, face ceea ce trebuie să facă un atacant. Trebuie să aibă o constață și o continuitate în evoluții. Meciul cu Farul a fost frumos, mai ales pentru suporteri care nu țin cu vreuna dintre echipe”, a încheiat Cârțu.
Jovan Markovic a reușit să îl impresioneze și pe Basarab Panduru, care a dezvăluit că l-a urmărit atent în perioada în care era în staff-ul lui Laurențiu Reghecampf la Universitatea Craiova și poate spune că nu este deloc gras.