Deian Sorescu se află pe picior de plecare de la Rakow. Sorescu nu mai este în relații bune cu formația din Polonia și își caută o nouă echipă. Marius Șumudică negociază acum transferul cu jucătorul din naționala României. Șansele ca Sorescu să treacă în Turcia sunt foarte mari, mijlocașul de bandă fiind deja la Gaziantep pentru a finaliza negocierile.
Marius Șumudică negociază acum transferul cu jucătorul din naționala României. FANATIK a aflat că antrenorul lui Gaziantep vrea să îl împrumute pe Deian Sorescu de la Rakow. Se pare că internaționalul lui Edi Iordănescu își caută o nouă echipă. Relația cu formația din Czestochowa nu este foarte bună.
Antrenorul lui Rakow nu poate să îi garanteze mai multe meciuri românului. Deian Sorescu vrea să fie în formă pentru Euro 2024 și are nevoie meciuri în picioare. Astfel că, fotbalistul este acum dorit în Turcia. Gaziantep propune și o opțiune de cumpărare la finalul sezonului.
Pe lângă Deian Sorescu, pentru următorul sezon Marius Șumudică vrea să îi aibă în continuare pe Florin Niță și Denis Drăguș. Tehnicianul este mulțumit de evoluțiile celor doi la Gaziantep și susține că cei doi “tricolori” îi sunt de mare ajutor în campionat. Despre negocierile dintre clubul turc și Sorescu a scris și Digi Sport.
Marius Șumudică, în vârstă de 52 de ani, antrenorul celor de la Gaziantep, a pășit din nou pe teren după cinci zile de tratament specializat pentru problemele pulmonare raportate anterior. Tehnicianul român s-a externat și a condus antrenamentul turcilor.
“S-a făcut simțit vocal și i-a avertizat pe jucători când greșeau, spunându-le că vrea să câștige în meciul cu Fenerbahce, programat duminică la Istanbul. Antrenorul i-a pus în gardă că nu mai acceptă erori și așteaptă de la ei o evoluție solidă și un rezultat bun cu liderul din SuperLig”, a scris Cotidianul Telegraf.
În absența sa, Gaziantep a înregistrat o remiză fără gol cu Hatay. Dar acum se pregătește intens pentru duelul următor, cu Fenerbahce, programat duminică. Jucătorii lui Gaziantep s-au bucurat să-l revadă pe antrenorul lor pe teren și sunt nerăbdători să își continue parcursul sub comanda sa.
“Sunt mai OK acum. Am suferit un BPOC (n.r. Boală Pulmonară Cronică Obstructivă) de la o pneumonie periculoasă. Și, pe fondul Covid, s-a agravat și am ajuns în spital.
Medicii mi-au făcut tot ceea ce se putea face, însă nu am putut să mă duc la antrenamente ori la meci cu echipa. Acum, bag tratament puternic și sper să trec peste probleme în zilele următoare”, a declarat Șumudică pentru Pro Sport.