Una dintre cele mai cunoscute și iubite piese din dramaturgia românească, savuroasa comedie „Take, Ianke și Cadâr” revine cu o distribuție de excepție pe scena Teatrului „Lucia Sturdza-Bulandra” din Capitală.
După 64 de ani de la prima montare pe scena sa, comedia în 3 acte „Take, Ianke și Cadâr” a lui Victor Ion Popa (n. 29 iulie 1895, Bârlad – d. 30 martie 1946, București), reintră în programul teatrului bucureștean amintit, în regia flamboaiantă a lui Horațiu Mălăele.
Textul savuros al piesei abordează cu mult umor și subtilitate tema prejudecăților etnice și religioase din perioada interbelică și efectele lor asupra unor relații puternice de prietenie, demonstrând că un strop de istețime și o negociere emoțională iscusită pot ajuta dragostea să-și intre în drepturi.
Rolurile memorabile ale celor trei hârșâiți negustori, prieteni de-o viață, sunt interpretate de celebrii actori Mihai Constantin (Take), Horațiu Mălăele (Ianke) și Răzvan Vasilescu (Cadâr).
Din distribuție mai fac parte: Dana Dogaru, Adrian Ciobanu, Maria Veronica Vârlan și Matei Constantin (fiul lui „Take” – Mihai Constantin, la rândul lui fiul regretatului mare actor George Constantin… moștenire de familie… artistică).
Primele reprezentații cu mereu noua, dar, în același timp, vechea piesă de referință a dramaturgiei românești „Take, Ianke și Cadâr” vor avea loc pe 22 și 23 mai, de la ora 19:00, la sala „Liviu Ciulei” a Teatrului „Lucia Sturdza-Bulandra”, din Bulevardul Schitu Măgureanu 1 (lângă podul peste Dâmbovița de la Parcul Izvor).
Mă gândesc de vreo doi, trei ani la «Take, Ianke și Cadâr»… Între timp au făcut-o alții, și alții, și tot așa… piața era inflamată de «Take, Ianke și Cadâr»… și atuncea m-am gândit să mai aștept. Și am așteptat până a dat pandemia peste noi. Acum mi-am reluat proiectul – Horațiu Mălăele
Joc cu niște actori foarte buni, într-un teatru pe care-l iubesc foarte tare, la care am și fost angajat un timp, Teatrul «Bulandra»… îl iubesc de o mie de ori… și uneori chiar de o sută de mii de ori mai mult decât alte teatre la care iar am fost angajat, pentru că e, într-un fel teatrul meu de debut, e teatrul care m-a convins să fac meseria asta – Horațiu Mălăele
Avem toate motivele să credem că va fi un lucru bun și pot spune că va fi altfel… va fi un «Take, Ianke și Cadâr» altfel… am făcut o adaptare, nu e în altă direcție, dar este altfel de cum s-a pus până acuma în scenă – Horațiu Mălăele într-un podcast cu fiul său, Bogdan, pe care îl poți viziona în întregime mai jos.
Premiera piesei „Take, Ianke și Cadâr” a avut loc în seara zilei de 25 martie 1932, la Teatrul „Maria Ventura” din București, în „direcţia de scenă” chiar a autorului. Victor Ion Popa.
În ciuda unei distribuții excepționale, Alexandru Giugaru (Tache), Gheorghe Timică (Ianke) și Ion Sârbul (Cadâr), nu s-a bucurat nici de succesul scontat la public și nici de vreun ecou deosebit în critica de specialitate.
Intrarea definitivă a lui „Take, Ianke și Cadâr” în preferințele, ca să nu spunem chiar conștiința lirică a publicului, s-a produs începând din anii 1956-l957, când mai multe trupe – teatrele Municipal și Național din București, teatrele de Stat din Bacău, Pitești, Timișoara, Bârlad – o introduceau în repertoriul lor permanent, reluând-o în diverse distribuții, unele de mare valoare, care au lăsat „urme” de neșters în istoria scenei românești.
O comedie devenită clasică, aparţinând literaturii interbelice şi aducând în scenă o temă de mare actualitate: relaţiile inter-etnice dintre un român, un evreu şi un turc. O piesă despre toleranţă, prietenie şi dragoste. Un spectacol în care evoluează trei monştri sacri ai teatrului românesc, Radu Beligan, Marin Moraru și Gheorghe Dinică, şi care se joacă de şase stagiuni cu săli pline – Ion Caramitru (septembrie 2007), director TNB din 2005 până în prezent
În registru sentimental și comic, cu peripeții de qui-pro-quo, românul Take, evreul Ianke și turcul Cadâr adaugă o dimensiune nouă scrierilor lui Victor Ion Popa, care colorează în chip inedit și profund, mascat în umor debordant, întreaga evoluție a faptelor – Tudor Vianu
Construcția dramatică a piesei este o capodoperă de geometrie clasică, iar dialogul – viu, autentic, generos, încărcat de duh – este o înlănțuire logică întâlnită la marii meșteșugari ai vorbirii scenice. Lucrarea aceasta constituie un exemplu concret de funcționabilitate a verbului, pentru a mișca sentimente, a declanșa pasiuni și a construi destine – Ion Finteșteanu
Dacă se va alege ceva de toata truda mea, cred că teatrul va fi acela care nu mă va uita. Prea mi-am pus toată viața în el – Victor Ion Popa