Sport

Tensiunea dintre Ronaldo și United se extinde și în vestiarul Portugaliei. Reacția lui Bruno Fernandes, când CR7 i-a întins mâna. Video

Lotul Portugaliei s-a reunit înainte de startul Campionatului Mondial. Cristiano Ronaldo a avut parte de o primire „rece” din partea lui Bruno Fernandes, fotbalistul lui United.
15.11.2022 | 10:35
Tensiunea dintre Ronaldo si United se extinde si in vestiarul Portugaliei Reactia lui Bruno Fernandes cand CR7 ia intins mana Video
Bruno Fernandes a ezitat să-i întindă mâna lui Cristiano Ronaldo în vestiarul Portugaliei. Sursă foto: Captură Twiter - @sportbible
ADVERTISEMENT

Cristiano Ronaldo i-a acordat un interviu lui Piers Morgan în care a acuzat în termeni duri Manchester United și pe Erik ten Hag. Dezvăluirile atacantului lusitan nu au fost privite cu ochi buni de Bruno Fernandes, mijlocașul portughez coleg și pe Old Trafford.

Bruno Fernandes, tratament „rece” pentru Cristiano Ronaldo în vestiarul Portugaliei

Cristiano Ronaldo a tulburat apele la Manchester United înainte de startul Campionatului Mondial din Qatar. Fostul Balon de Aur a spus că Manchester United a vrut să scape de el și că nu îl respectă pe Erik ten Hag, tehnicianul „diavolilor roșii”.

ADVERTISEMENT

Informațiile dezvăluite de Cristiano Ronaldo nu au fost primite cu brațele deschise de Bruno Fernandes, coleg atât la naționala Portugaliei, cât și la Manchester United. Ajuns în vestiarul Portugaliei, Bruno Fernandes l-a ezitat în primă fază pe Ronaldo.

Mijlocașul lui Manchester United a trecut pe lângă staarul portughez, însă după ce fostul atacant al lui Real Madrid a întins mâna, Bruno Fernandes a repetat gestul. Totuși, momentul „rece” dintre cei doi fotbaliști ai lui Manchester United este vizibil.

ADVERTISEMENT

Cristiano Ronaldo, amendat de Manchester United după interviul exploziv

Cristiano Ronaldo a răbufnit după situațiile tensionate în care a fost protagonist la Manchester United. Cel mai bun marcator din istoria fotbalului i-a acuzat grav pe Manchester United și Erik ten Hag într-un interviu acordat lui Piers Morgan.

Clubul de pe Old Trafford a reacționat și l-a amendat pe cu 1.000.000 de lire sterline, salariul său pe două săptămâni la Manchester United, potrivit Metro. Sancțiunea este similară cu cea din luna octombrie, când Cristiano Ronaldo a refuzat să intre pe teren în meciul cu Tottenham.

ADVERTISEMENT

Mai mult decât atât, Ronaldo a plecat mai devreme, ulterior, fiind exclus din lot de Erik ten Hag. În urma situației tensionate, Cristiano Ronaldo ar putea părăsi Manchester, mai ales că Bayern Munchen se află pe urmele starului portughez.

Interviul lui Cristiano Ronaldo înainte de startul Cupei Mondiale din Qatar: „Mă simt trădat de Manchester United”

Cristiano Ronaldo nu a ezitat și a atacat Manchester United, dar și pe Erik ten Hag, omul care insista la un moment dat ca Ronaldo să rămână pe Old Trafford. Nici Wayne Rooney, fostul atacant al „diavolilor roșii” nu a scăpat de acuzele lui Ronaldo.

ADVERTISEMENT

„Mă simt trădat de Manchester United. Au încercat să mă forţeze să plec. Nu doar antrenorul, dar şi alte persoane din jurul clubului. Simt că sunt persoane care nu mă vor la Manchester United. Nu doar sezonul acesta, cât şi în stagiunea trecută.

Nu am respect pentru Erik ten Hag pentru că nici el, la rândul lui, nu-mi arată respect. Este simplu. Dacă nu eşti nici măcar antrenor, cum poţi să fii şeful lui Manchester United? Nu am auzit niciodată de el. Nu am văzut nicio evoluţie la Manchester United de la plecarea lui Sir Alex Ferguson.

Nu ştiu de ce mă critică atât de rău. Poate pentru că el şi-a terminat cariera şi eu încă joc la un nivel înalt. Nu o să spun că arăt mai bine ca el, ceea ce oricum este adevărat”. Mi-am urmat inima. El (n.r. Sir Alex Ferguson) mi-a spus: ‘Este imposibil ca tu să mergi la Manchester City’. Am spus: ‘Ok, boss’”, a declarat Ronaldo, potrivit The Sun.

ADVERTISEMENT