Sport

Toate informațiile despre derby-ul Universitatea Craiova – FCSB. Moment special în memoria lui Nicolae Zamfir. Video

U Craiova - FCSB este derby-ul etapei a 11-a din SuperLiga. Va fi primul meci ca adversari din postura de antrenori a prietenilor Mirel Rădoi și Nicolae Dică.
18.09.2022 | 21:20
Toate informatiile despre derbyul Universitatea Craiova  FCSB Moment special in memoria lui Nicolae Zamfir Video
Tricoul cu numărul 14, purtat de Nicolae Zamfir, lăsat să zboare spre cer
ADVERTISEMENT
18-09-2022
18:20

Moment special în memoria lui Nicolae Zamfir înainte de U Craiova - FCSB

Organizatorii au pregătit un moment special în memoria lui Nicolae Zamfir cu aproximativ 15 minute înainte de startul partidei U Craiova – FCSB.

Un tricou cu numărul 14, pe care l-a purtat Nicolae Zamfir, a fost lăsat să zboare spre cer, condus de mai multe baloane. Momentul a produs multă emoție în tribunele stadionului.

“Ne iubim și ne apreciem istoria cum doar noi știm Eterne gânduri și lacrimi pentru al nostru suflet Nicolae Zamfir”, este mesajul afișat de fanii olteni la scurt timp după startul partidei.

18-09-2022
17:16

Universitatea Craiova și FCSB au sosit la stadion

Universitatea Craiova și FCSB au sosit la stadionul în jur de ora 20:00. Fotbaliștii celor două formații au coborât din autocar și au mers să inspecteze noua suprafață de joc de pe „Ion Oblemenco”.

Pe centralul din Craiova nu s-a mai jucat un meci de fotbal din 11 august 2022, când a avut loc returul dintre „Știința” și Zorya Luhansk din turul 3 preliminar al UEFA Europa Conference League. Arena a fost închisă pentru festivalul muzical „IntentCity”, iar echipa lui Rădoi și-a disputat meciurile de acasă la Severin.

18-09-2022
16:46

Andrei Ivan a sosit la stadion

Andrei Ivan este indisponibil pentru derby-ul de pe „Ion Oblemenco”. FANATIK a anunțat în exclusivitate că atacantul s-a accidentat, motiv pentru care a ratat și convocarea la echipa națională.

Cu toate acestea, Ivan a ținut să fie aproape de colegii săi, care n-au câștigat decât de două ori în fața FCSB-ului pe noul stadion „Oblemenco”. „Nouarul” „Științei” va vedea din tribune meciul care va lua startul la ora 21:30.

18-09-2022
14:13

Nicușor Bancu a împlinit 30 de ani

Universitatea Craiova e în sărbătoare în ziua derby-ului cu FCSB. Duminică, 18 septembrie, căpitanul Nicușor Bancu a împlinit 30 de ani. Internaționalul român a fost aniversat de olteni chiar înaintea meciului de diseară.

Bancu a primit un tort în culorile Universității Craiova și urarea „Cadoul perfect pentru căpitan? Victoria!”. În ultimii opt ani, oltenii au învins-o de numai trei ori pe FCSB. Două dintre victorii au venit chiar pe „Ion Oblemenco”.

17-09-2022
15:02

Alexandra Anghel, ambasadorul meciului U Craiova - FCSB

Surpriză pentru suporteri la derby-ul U Craiova – FCSB. Lovitura de start a partidei din Bănie va fi dată de Alexandra Anghel. Luptătoarea e originară din Oltenia și s-a remarcat la ultimul Campionat Mondial, acolo unde a cucerit medalia de bronz.

„Lovitura de start a meciului cu FCSB va fi dată simbolic de luptătoarea olteancă Alexandra Anghel, medaliată recent cu bronz la Campionatul Mondial de Seniori.

Alexandra Anghel a mai obținut alte rezultate excelente în trecut: bronz la Campionatul European de Seniori din 2018 și argint la Campionatul Mondial Under-23, tot în 2018. Felicitări!”, a anunțat Universitatea Craiova, pe Facebook.

17-09-2022
12:28

Radu Petrescu va conduce derby-ul

Arbitrul Radu Petrescu va conduce la centru derby-ul Universitatea Craiova – FCSB, programat, duminică, de la ora 21:30, în etapa a 11-a din SuperLiga.

El va fi ajutat de asistenții Sebastian Gheorghe şi Mircea Orbuleţ. Rezervă va fi Cătălin Popa, iar în camera VAR se vor afla Andrei Chivulete şi Romică Bîrdeş.

Observator de arbitri va fi Liviu Ciubotariu, iar observator de joc a fost desemnat Iuliuss Nemţeanu.

Derby-ul etapei a 11-a din SuperLiga nu le prinde într-o formă prea grozavă pe Universitatea Craiova și pe FCSB. Ambele formații au un start modest de campionat.

Prietenie pe bancă, derby în teren

Pentru cele două va fi ultimul meci înaintea pauzei prilejuite de jocurile naționalei. FANATIK a anunțat în exclusivitate pe cine va convoca Edi Iordănescu din tabăra oltenilor și cea a ”roș-albaștrilor”.

ADVERTISEMENT

Va fi pentru prima oară când bunii prieteni Mirel Rădoi (41 de ani) și Nicolae Dică (42 de ani) se vor înfrunta în meci direct în calitate de antrenori. Cei doi au fost colegi la Steaua, la echipa națională, au antrenat-o împreună pe FCSB și au condus prima reprezentativă a României.

Echipele celor doi tehnicieni au însă nevoie disperată de puncte, având în vedere situația din clasament. Deși derby-ul e programat în etapa a 11-a, FCSB are doar opt meciuri jucate în campionat și e pe locul 13, cu opt puncte. De cealaltă parte, oltenii au evoluat în nouă runde și se situează pe poziția a 8-a, cu 14 puncte.

ADVERTISEMENT

Partida Universitatea Craiova – FCSB se va juca duminică, 18 septembrie, de la ora 21:30, pe stadionul „Ion Oblemenco”. Gazonul a fost refăcut după festivalul muzical „IntentCity”, FANATIK prezentând în exclusivitate cum arată noua suprafața.

De unde pot fi procurate biletele

Biletele pentru Universitatea Craiova – FCSB pot fi achiziționate online de pe site-urile myticket.ro și bileteucv1948.ro, cel mai ieftin tichet fiind comercializat la peluză, în valoare de 20 de lei. La Tribuna 1, un bilet costă 60 de lei, iar la Tribuna 2, prețul este 40 de lei. Cine vrea să vadă partida din sectorul VIP trebuie să scoată din buzunar 130 de lei.

ADVERTISEMENT

La doar o oră după ce FCSB a anunțat că suporterii echipei lui Nicolae Dică își pot cumpăra locuri în sectorul rezervat oaspeților, biletele erau deja epuizate. Galeria roș-albaștrilor va sta într-un colț din Peluza Sud, prețul unui tichet costând 20 de lei.

Unde poate fi văzut meciul U Craiova – FCSB. Care sunt marii absenți

Partida dintre Universitatea Craiova și FCSB, care va începe la ora 21:30, va putea fi urmărită la televizor pe canalele Digi Sport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport 1, dar și în format LIVE VIDEO pe site-ul FANATIK.RO.

ADVERTISEMENT

Cel puțin două nume importante vor lipsi de pe teren în U Craiova – FCSB. Andrei Ivan este accidentat și va ratat atât derby-urile, cât și convocarea la națională, informație dezvăluită în exclusivitate de FANATIK. De cealaltă parte, Dică nu se va putea baza pe Malcom Edjouma, suspendat după eliminarea din runda precedentă.

În tabăra oaspeților este incert și Elvir Koljic, care a absentat în ultima perioadă din cauza problemelor medicale. Totuși, Mirel Rădoi primește întăriri în defensivă pentru vizita celor de la FCSB. Site-ul nostru a anunțat în exclusivitate că Raul Silva e apt de joc după ce a lipsit în ultimele patru runde.

  • 5 victorii, 3 egaluri și 21 de înfrângeri este palmaresul Universității Craiova în meciurile cu FCSB, din 2014, de când oltenii au promovat în SuperLiga

  • (P) Cota BETANO pentru FCSB: 2,30 este cota pentru „1 solist” la U Craiova – FCSB. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT