„Tricolorii”, carré de zero cu sud-coreenii: după mersul pe jos, Rădoi a reinventat și non-combatul!

Eternul optimist Mirel Rădoi, un tip care pozează într-un calm și feroce jucător de poker, lăsând impresia că este mereu călare pe situație și că lovește apoteotic la momentul oportun, ne-a făcut, din nou, de râsul Universului cosmic. Într-o competiție în care calificarea se decide la golaveraj, echipa ilustrului jucător cu nervii noștri, ne referim, evident, la selecționer, a sperat să blufeze, dar s-a întors la cabine cu un carré de patru goluri încasate.

În fine, am avut parte de un full din partea asiaticilor, dar Marius Marin a ținut să intre în istorie și să înscrie și el la Jocurile Olimpice, indiferent de poartă. Poate și acesta este unul dintre motivele pentru care mai mult facem haz de necaz. Jocurile Olimpice sunt destinate a fi o sărbătoare mondială, iar la orice sindrofie cu pretenții, mai ales la cele din antichitate, din vremurile primelor confruntări olimpice, clovnii și saltimbancii aveau rolul lor, bine definit. Important este că avem de a face cu un selecționer care, după ce a inventat mersul pe jos în primul meci, cel cu Honduras, acum a perfecționat o nouă formă de non-combat.

Dacă în partida cu hondurienii lui Oliva i s-a făcut milă de noi, auzind, probabil, că în România cota lui Rădoi scade direct proporțional cu știința „tricolorilor” în lovirea balonului și s-a gândit să-i facă selecționerului un cadou, marcând în propria poartă, de data aceasta, pasiența n-a mai ieșit. Am văzut o echipă cu o apărare abracadabrantă, viscolită de raidurile (totuși) molâi ale coreenilor, un mijloc frecvent depășit și un atac imperceptibil. Pentru România lui Rădoi, care ne-a arătat că majoritatea jucătorilor selecționabili nu știu să dea o pasă, meciul de astăzi a echivalat cu o călătorie prin aburi de plumb.

Dom’ Rădoi a jucat la cacealma și a pierdut: Am luat 4 goluri de la învinșii Noii Zeelande, o specialistă în… rugby. Pe ce lume ești, Mirele?

Sigur, există voci care vor invoca faptul că, de mai multă vreme, Coreea de Sud nu mai este ciuca bătăilor în fotbalul mondial, desi, chiar și aici, lucrurile sunt discutabile. Să nu uităm că, la Mondialul din Mexic ’86, asiaticii au încheiat pe ultimul loc, alături de Irlanda de Nord, care… ne eliminase pe noi, în preliminarii. Așadar, chiar și la vremea aceea, puteam spune că asiaticii erau cu un pas în fața noastră. Apoi, coreenii au jucat o semifinală mondială, e drept, pe propriul teren și în urma unor arbitraje provenite dintr-o vitrină de măcelărie. Noi am rămas în continuare cu frustrările, sperând ca, într-o zi, să ne pice în mână cartea norocoasă, fără să facem nimic pentru ea.

Digi24.ro

Ministrul Muncii a anunțat datele exacte la care vor fi virate pensiile pe luna mai

Ei bine, această Coree de Sud a pierdut primul meci în fața Noii Zeelande, o țară cunoscută pentru tradiția în materie de rugby, nicidecum de fotbal. E drept, asiaticii au fost învinși după un gol validat de VAR, dar ca să ajungi la judecata computerului trebuie să joci fotbal și să ajungi în fața porții. Vorba unui celebru antrenor și orator contemporan, „ai, n-ai mingea, tragi la poartă!”… Dacă pe Glob fotbalul s-a răsturnat, iar alții încep să-și lustruiască personalitatea, deși tradiția nu-i ajută, noi, cu aerele și cu suficiența noastră, pe ce lume ne aflăm, Mirele?

Tablou cu cosași de iarbă tristă

Coreea de Sud a exercitat un pressing sufocant. Ai noștri au înghețat în ciudate forme, dar rămâne pur și simplu o enigmă modul în care a fost executată acea lovitură liberă de la 6 metri.

La Muzeul Județean din Botoșani poate fi admirat și acum tabloul monumental „Cosașii”, opera lui Artur Verona. Însetați de artă cum îi știm, elevii magistrului Rădoi s-or fi inspirat din respectiva lucrare, pentru că altfel este de neimaginat felul în care mingea a fost trimisă la firul ierbii, în fața unui zid impenetrabil, în loc să tragă careva, cu tupeu, sub transversală. Ieșea ceva de acolo, dar se vede treaba că prețul suferinței este mai mare decât cel al inspirației, asta ca să nu mai vorbim despre logică…

Vom vedea cum vor decurge ostilitățile cu Noua Zeelandă, în meciul decisiv pentru calificare. Numai că, la ce am văzut astăzi, cu această apărare care pâlpâie veninos, precum luna amară de Sânziene peste Jocul Ielelor, previziunile într-o revenire de bun simț sunt pesimiste.

Digisport.ro

FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul

Marin și Grigore, „hei-rup-uri” în materie de autodistrugere

Pentru săracu’ Marius Marin, acest autogol n-a fost decât o formalitate. N-avea ce să caute pe postul de închizător, iar inchizitorul Rădoi trebuia să-l scoată din teren imediat după ce căpitanul „tokyotricolorilor” s-a aureolat cu reușita din propria poartă. Interesant este că același Marin (folosit fundaș central în jocul cu Honduras, dovadă a ezitărilor „tokyoselecționerului”!) declara în preziua partidei cu sud-coreenii: „Trebuie să arătăm atitudine și sacrificiu. Coreea de Sud aleargă mult, pasează mult, dar atitudinea bate talentul!”.

N-am observat pic de atitudine, deși, la modul în care debutantul Ion Gheorghe a ținut să se dea singur afară de pe teren, însuși conceptul de „atitudine” trebuie reevaluat. La fel, n-am priceput nici nuanța atacului infantil al lui Ricardo Grigore, care a dus la primirea celui de-al treilea gol. Începem să trăim cu impresia că pe meleagurile noastre s-a împământenit un soi de „hei – rup” în materie de autodistrugere. Probabil, motivele țin mai puțin de fotbal, cât țin de zona psihologiei…

Am aflat de la televizor că există analiști blânzi și paterni, care pun eșecul de astăzi pe seama lipsei de experiență. La nivelul unei Echipe Naționale, indiferent de vârstele jucătorilor, această justificare este compromisă. Băieții lui Rădoi n-au jucat cu „seniorii” Barcelonei și nici cu Italia, proaspăta campioană europeană. Nu există niciun motiv pertinent pentru a-și pierde cumpătul, iar din acest motiv, plăcerea noastră formidabilă de a pescui dezastre își cere dreptul la un loc în capul mesei, la această competiție care ar fi trebuit să fie o sărbătoare și în care am „picat” într-o grupă accesibilă.

Lee Kang-in a venit la J.O să marcheze cu România. El n-a avut meci cu Tirchilești – Sud?

Dincolo de rezultatul meciului de astăzi și de prestația molatecă din jocul cu Honduras, trebuie să recunoaștem că această stare de „dolce far niente” cu care privim Jocurile Olimpice de la Tokyo (ne referim la fotbal, evident) este rezultatul unei gândiri sistemice surpate.

Coreeanul Lee Kang-in joacă la Valencia și cota sa este de 10 milioane de euro. Oare, cum de l-au lăsat spaniolii ăia „neserioși” să participe la cea mai importantă competiție de pe Planetă, în loc să-l țină în cantonament, pentru vreun meci cu… cine știe ce Tirchilești – Sud de-al lor?… Dincolo de mentalitatea „de șaibă” cu care ne-au obișnuit unii conducători de club de pe meleagurile noastre, interesul național trebuie să primeze.

Să ții cu forcepsul jucătorii legați de glie, ca să pierzi un meci cu… Laci, de exemplu (n-am găsit altă rimă…), ori să-i văduvești de bucuria participării la rendez-vous-ul mondial al sportului, iată încă o dovadă de logică tip „colhoz”. Nu pierdeau nimic echipele românești dacă își lăsau jucătorii să evolueze la J.O. Ba, din contră, indiferent de rezultate, puștii s-ar fi întors de acolo ca niște mânji cu stea în frunte. Dincolo de fușereala interesului național și de încercarea de a găsi pretexte minore (nu garantează nimeni că echipele românești care n-au permis fotbaliștilor să meargă la Tokyo vor rupe norii în cupele europene și nici măcar în Liga 1!), decizia de a trimite la J.O o echipă încropită este o atitudine care nu se regăsește nici măcar în fotbalul din curtea școlii.

Însă, fenomenul cel mai grav este altul. Prin crearea acestui context, lui Mirel Rădoi i-a fost creată, din oficiu, cea mai bună pledoarie de apărare. De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere, nu-i așa? Ei bine, nu e. Incompetența, din partea tuturor părților, este perpendiculară pe rană.