News

Tronul șubred al Regelui Charles. Moartea Elisabetei a II-a alimentează speranțele republicanilor britanici

Urcarea pe tron a Regelui Charles al III-lea ridică semne de întrebarea privind viitorul monarhiei în Marea Britanie.
12.09.2022 | 16:12
Tronul subred al Regelui Charles Moartea Elisabetei a IIa alimenteaza sperantele republicanilor britanici
Republicanii din Marea Britanie cred că au șanse mai mari să abolească monarhia după urcarea pe tron a lui Charles III/ Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

La numai câteva zile după moartea reginei, premierul din Antigua și Barbuda a anunțat un referendum pentru proclamarea republicii, fapt ce ar însemna înlăturarea din postura de șef al statului a regelui britanic. Acest lucru s-ar putea întâmpla și în alte state ale coroanei britanice, precum Australia sau Canada, dacă nu chiar în Marea Britanie.

Cele 15 țări peste care domnește Regele Charles al III-lea

Ca rege al Marii Britanii, Charles al III-lea a devenit automat monarh al altor 14 state care, în diverse perioade, au fost colonii britanice: Antigua și Barbuda, Australia, Bahamas, Belize, Canada, Grenada, Jamaica, Noua Zeelandă, Papua – Noua Guinee, Sf. Kitts și Nevis, Sf. Lucia, Sf. Nevis și Grenadina, Insulele Solomon și Tuvalu. La urcarea pe tron, Elisabeta a II-a era suverana mai multora, însă o parte dintre fostele colonii s-au proclamat republici, iar fenomenul nu pare să fi luat sfârșit.

ADVERTISEMENT

Nu mai departe de noiembrie 2021, Barbados s-a proclamat republică, dinainte de moartea reginei Elisabeta, iar Jamaica și Belize iau în calcul o decizie similară, iar monoarhia britanică nu are niciun mijloc de a le împiedica. La o reuniune din iunie a țărilor din Commonwealth, chiar Charles, pe atunci prinț de Wales, afirma că fostele colonii își pot decide singura forma de guvernământ.

Vreau să spun clar, cum am mai făcut-o, că aranjamentul constituțional al fiecărui membru, ca republică sau monarhie, este o chestiune pe care fiecare țară trebuie să o decidă. Beneficiul unei vieți lungi mi-a dat experiența că asemenea aranjamente se pot schimba în mod calm și fără ranchiună”, spunea prințul de Wales, potrivit Reuters.

ADVERTISEMENT

Australienii, mai mult elisabetani decât monarhiști

Dacă renunțarea la monarhie a unor state mici din America Centrală pare fără miză, lucrurile se schimbă când este vorba de state puternice precum Australia, Canada sau Noua Zeelandă. Un referendum pentru proclamarea republicii a eșuat în 1999, dar sondajele indică faptul că un nou plebiscit ar avea șanse de reușită. Fostul prim-ministru australian din perioada 2015-2018, Malcolm Turnbull, un republican declarat, afirma că australienii sunt mai mult atașați de regină decât de ideea de monarhie.

Vasta majoritate a australienilor nu au cunoscut alt șef de stat decât regina. Este atât de admirată și de respectată încât puțin dintre noi pot spune – fie că sunt monarhiști sau repulicani – că nu sunt elisabetani”, spunea Turnbull în 2016. Și actualul premier Anthony Albanese spunea că Australia ar trebui să facă pași în direcția proclamării republicii.

ADVERTISEMENT

Lucrurile nu stau mai bine pentru dinastia de Windsor nici în Noua Zeelandă, unde sprijinul pentru republică este în creștere printre generațiile mai tinere. De asemenea, premierul Jacinda Arden spunea, în martie 2018, că deși proclamarea republicii nu este o prioritate pentru guvernul său, se așteaptă ca acest lucru să aibă loc în timpul vieții sale. În Canada, republicani sunt prezenți în toate partidele, mai ales în rândurile separatiștilor francofoni din Quebec.

Scoțienii rămân fideli dinastiei

Situația este complicată chiar și în Marea Britanie. Principalele partide separatiste din Țara Galilor sunt republicane, însă deocamdată secesiunea față de Anglia nu este foarte populară printre galezi.

ADVERTISEMENT

În Scoția, Brexit-ul a provocat ample nemulțumiri, iar Partidul Național Scoțian, de guvernământ în această regiune, vrea să organizeze un nou referendum pentru secesiune. Însă naționaliștii scoțieni rămân monarhiști, ei dorind ca, în eventualitatea unui succes, Charles III să fie proclamat rege al Scoției, separat de tronul Angliei, revenindu-se astfel la situația din perioada dinastiei Stuart, la origine regi ai Scoției care au ocupat ulterior și tronul Angliei.

Însă și în Scoția există partide mai mici care vor o ruptură completă de Anglia, inclusiv prin proclamarea republicii.

„Charles nu va moșteni respectul”

Însă chiar în Anglia, Regele Charles al III-lea are de gestionat o situație dificilă. În primul rând, nu se știe în ce măsură popularitatea mamei sale se va răsfrânge asupra sa, mai ales că nici regina Camilla nu a fost niciodată foarte populară printre englezi. Republicanii din Anglia tocmai pe lipsa de popularitate a noului monarh mizează.

Regina este monarhia pentru majoritatea oamenilor. După ce moare, viitorul instituției este serios periclitat. Charles poate moșteni tronul, dar nu va moșteni deferența și respectul acordat reginei”, declara în acest an Graham Smith, directorul ONG-ului Republic, organism care militează pentru abolirea monarhiei. De altfel, după moartea reginei, pe site-ul organizației a fost postată o fotografie a lui Charles, însoțită de mesajul „Not my king – An affront to democracy” (n.red.: Nu-i regele meu – Un afront la adresa democrației).

Graham Smith susține că noul rege nu va avea șansa reginei Elisabeta care, chiar dacă în unele perioade sprijinul pentru monarhie a scăzut, a reușit să îl mențină la cote înalte. Smith crede că sprijinul față de dinastie va crește în perioada următoare din cauza simpatiei de care se bucură familia regală în această perioadă dificilă, dar va scădea în timp. „Charles este cu totul altă mâncare de pește. Dacă susținerea va scădea, nu va mai crește din nou”, a spus Smith, citat de The Guardian.

Sondajele dinaintea celebrării celor 70 de ani de domnie în cursul acestui an au arătat că 62% dintre britanici sprijină monarhia. Totuși, cu un deceniu mai devereme, un sondaj realizat de aceeași companie, YouGov, arăta că acest sprijin era cu 11% mai mare. De asemenea, 22% dintre cei intervievați s-au pronunțat în favoarea abolirii monarhiei, în creștere față de deceniul trecut.

ADVERTISEMENT