La doi ani de când Megan Markle a dezvăluit că în Familia Regală au fost persoane care au dat dovadă de rasism și și-au făcut griji pentru ce culoare ar putea avea pielea fiului său, un jurnalist a dezvăluit identitatea acestora.
În urmă cu doi ani, în cadrul controversatului interviu acordat lui Oprah Winfrey, Meghan Markle a dezvăluit că înainte ca fiul său și al Prințului Harry să vină pe lume, au existat discuții legate de culoarea pielii bebelușului.
Anumiții membri ai Familiei Regale și-ar fi exprimat îngrijorarea ca nu cumva Archie să-i semene mamei lui, care este metisă. La momentul respectiv, nu au dat nume, însă acum identitatea acestora a ieșit la iveală.
Omid Scobie, jurnalistul prieten cu Meghan Markle, i-a numit pe cei doi în cadrul cărții „Endgame: Inside the Royal Family and the Monarchy’s Fight for Survival”. Aceasta vorbește despre starea monarhiei britanice după moartea Reginel Elisabeta a II-a.
Astfel că, deși în edițiile din alte țări numele nu apar, informația a ajuns accidental în ediția olandeză. Iar în cadrul emisiunii sale, realizatorul TV Piers Morgan a dezvăluit aceste nume.
Prezentatorul a dezvăluit că i se pare corect ca britanicii să știe acest lucru, chiar dacă nu „crede că vreunul dintre membrii familiei regale a făcut vreun comentariu rasist” la adresa lui Meghan Markle.
În carte, Scobie a menționat că Meghan a trimis mai multe scrisori lui Charles, numindu-i pe cei care au luat parte la presupusele conversații legate de ce culoare va avea pielea bebelușului său nenăscut la acea vreme. Este vorba chiar despre Kate Middleton, cu care Meghan Markle ar mai fi avut și alte divergențe, și actualul Regele Charles al III-lea.
Amintim că Meghan Markle a mărturisit în fața lui Oprah Winfrey că în perioada în care a stat la Palat s-a gândit la sinucidere. „Pur şi simplu nu mai voiam să fiu în viaţă. Şi acestea au fost gânduri constante, terifiante, reale şi foarte clare. Am spus că trebuie să merg undeva pentru a primi ajutor. Am spus că nu mă simţisem aşa niciodată. Mi s-a spus că nu pot, că nu ar fi bine pentru instituţie.
În timp ce eram însărcinată, au existat discuții – nu vei primi securitate, nu i se va da un titlul, și, de asemenea, îngrijorări și conversații despre cât de închisă ar putea fi pielea lui. Nu doreau ca bebelușul să devină prinț sau prințesă”, a susțintut Meghan Markle în timpul celebrului interviu.