În startul reprizei secunde al meciului câștigat de Spurs pe terenul lui Aston Villa, scor 4-0, fundașul olandez a plonjat pentru a-l bloca pe Bailey, însă a rămas întins pe gazon cu probleme musculare. Locul său pe teren a fost luat de internaționalul român.
Deși inițial s-a vorbit despre o întindere musculară, se pare că accidentarea lui Micky van de Ven este mult mai gravă. Apărătorul central va absenta câteva luni, astfel că Radu Drăgușin are șansa să joace titular la Tottenham.
Primele investigații făcute de fundașul olandez arată o ruptură musculară la coapsă, iar medicii estimează că acesta va lipsi de pe teren 2-3 luni. Chiar dacă nu va avea nevoie de operație, acest lucru înseamnă că Van de Ven nu va mai putea evolua în acest sezon.
Ghinionul jucătorului batav poate fi șansa lui Drăgușin de a prinde în premieră un loc în primul ”11” la Spurs. Internaționalul român este cea mai la îndemână variantă pentru postul de fundaș central, dar managerul Ange Postecoglu mai poate să-l reprofileze și pe Emerson Royal, de meserie apărător dreapta.
Implicată doar în Premier League în acest final de sezon, Tottenham mai are de jucat doar 11 meciuri. Radu Drăgușin poate evolua pentru prima dată titular la Spurs în partida din deplasare cu Fulham, programată sâmbătă, 16 martie, de la ora 19:30.
La finalul întâlnirii pe care Tottenham a câștigat-o cu 4-0 pe terenul lui Aston Villa, managerul Ange Postecoglu s-a arătat mulțumit de prestația lui Radu Drăgușin din repriza secundă.
”Excelent pentru Radu că a intrat. E prima dată când primește multe minute, chiar într-un meci important, și cred că s-a descurcat foarte bine”, a declarat antrenorul australian al lui Spurs.
După meci, Radu Drăgușin a oferit o primă reacție. Fundașul român a spus că momentul în care gazdele au rămas în inferioritate numerică a cântărit enorm și i-a transmis lui Postecoglou că și-ar dori să joace mai mult.
”Sunt foarte fericit că am câştigat aici. Era foarte important pentru noi să luăm cele 3 puncte aici. Eu m-am simţit foarte bine, mi-a fost dor să joc. Abia aştept următoarele meciuri. Am avut un ritm foarte bun şi sper să mai joc de acum înainte multe meciuri”, a afirmat internaționalul român.