Cupa Mondială din Qatar s-a încheiat cu triumful Argentinei, însă Wout Weghorst a ținut să lămurească disputa pe care a avut-o cu Lionel Messi, la finalul meciului Olanda – Argentina din faza sferturilor. Atacantul olandez a mărturisit că a avut mai multe contre de-a lungul partidei cu proaspătul campion mondial.
În drumul spre trofeu, Argentina a trecut în sferturile de finală, la capătul unui meci dramatic, de Olanda, scor 2-2 (4-3 d.l.d). La finalul partidei, Lionel Messi l-a jignit pe Wout Weghorst, autorul „dublei” care avea să trimită partida în prelungiri.
„La ce te uiţi, prostule? La ce te uiţi? Pleacă de aici, prostule”, au fost cuvintele lui Lionel Messi la adresa lui Wout Weghorst. Revenit cu gol în tricoul celor de la Beșiktaș, Weghorst a ținut să lămurească situația tensionată cu Messi.
Wout Weghorst a marcat în victoria din Cupa Turciei a celor de la Beșiktaș, scor 4-2 cu Sanliurfaspor. „Pentru mine, toată lumea e la fel când începe meciul. Mereu lupt și am făcut-o și atunci. Am avut câteva contre cu Messi de-a lungul meciului, cred că a fost surprins de efortul meu”, a declarat atacantul olandez în presa din Turcia.
Wout Weghorst a mărturisit că îl respectă pe Lionel Messi și consideră că „decarul” Argentinei este unul dintre cei mai buni fotbaliști din istorie. Atacantul olandez s-a declarat mulțumit după disputa cu fotbalistul lui PSG.
„Am mult respect pentru el, este unul dintre cei mai buni din istorie. Am vrut să-i arăt respect după meci, dar bănuiesc că nu era pregătit pentru așa ceva.
Acum știe cum mă cheamă, ceea ce este un lucru bun pentru mine”, a mai spus Wout Weghorst. Atacantul batavilor a primit puține șanse din partea lui Louis van Gaal la Cupa Mondială. În prima partidă cu Senegal, Weghorst a fost rezervă și a prins doar 12 și 9 minute în partidele cu Ecuador, respectiv Qatar.
În meciul din optimi fostul atacant al lui Wolfsburg a fost pe teren doar un minut, în timp ce în ultimul meci de la Cupa Mondială, împotriva Argentinei, a reușit o dublă după ce a stat pe gazon 43 de minute cu tot cu prelungiri.
Antonella Roccuzzo, împreună cu familia sa, nu a apucat să vadă în direct momentele în care Lionel Messi l-a jignit pe Wout Weghorst. Antonela Roccuzzo, soția celebrului fotbalist, alături de Matias, cumnatul lui Messi au vizionat videoclipul când au ieșit de pe stadion.
Soția lui Lionel Messi s-a amuzat copios pe seama reacției fotbalistului de la PSG. Mai mult decât atât, Antonella Roccuzzo l-a imitat pe Messi. „La ce te uiți, prostule?”, au fost cuvintele Antonelei Roccuzzo.
„Campioni mondiali! Nici nu știu cum să încep, ce mândrie am simțit pentru tine, Leo. Mulțumesc că ne-ai învățat să nu lăsăm niciodată garda jos și să ne luptăm până la final.
În sfârșit, ești campion mondial. Noi știm cât de mult ai suferit atâția ani, cât îți doreai să câștigi acest trofeu. Hai, Argentina!”, a fost mesajul Antonellei Roccuzzo pentru Messi, după ce Argentina a câștigat Cupa Mondială.