”Alb-roșii” au suferit o nouă înfrângere la limită, dar ar fi putut pleca din Bănie cu un rezultat de egalitate dacă Gregorio nu ar fi lovit bara în finalul jocului. După acest eșec, coroborat cu victoria celor de la FC Botoșani, dinamoviștii au preluat ”lanterna roșie”.
La finalul partidei FC U Craiova – Dinamo 2-1, din etapa a 24-a din SuperLiga, antrenorul Zeljko Kopic s-a arătat deranjat de atitudinea pe care au avut-o jucătorii săi și nu a ratat ocazia de a-i critica pentru lipsa implicării.
”În primul rând sunt dezamăgit de prestația din prima repriză. Credeam că am făcut un pas în față, dar azi ne-am dat doi înapoi. N-am fost agresivi, cum am stabilit. N-am luptat pentru mingea a doua, am stat departe de adversari. Am primit un gol, ne-am creat și noi câteva ocazii.
În repriza secundă, Lucas a avut ceva probleme. Am schimbat totul, am încercat să dominăm partida. Nu am avut nici noroc în câteva faze, Gregorio a lovit bara. Dar n-a fost un meci reușit. Am încercat, dar e un moment dur pentru noi.
După meciul cu Rapid, la antrenamente, am simțit că ne putem ridica nivelul. Apoi am intrat pe teren și am văzut altceva. Avem nevoie de stabilitate mentală, trebuie să facem ce stabilim. Cam asta e.
Următorul meci e luni, avem 10 zile la dispoziție să analizăm fiecare detaliu, să vedem unde ne putem îmbunătăți. Avem meciuri suficiente să întoarcem soarta, dar trebuie să fim mai buni”, a declarat Kopic.
Dennis Politic a fost cel mai bun jucător al lui Dinamo în întâlnirea cu FC U Craiova, dar nu a fost de ajuns pentru ca oaspeții să plece cu puncte din Bănie. ”Suntem forate supărați, dezamăgiți. Nu știu ce să mai spun. Lăsăm capul jos și mergem înainte.
Îmi pare rău pentru fanii care au venit în această seară. Parcă nici lucrurile nu merg în favoarea noastră. Dacă nu era ofsaid și făceam 1-1, poate era alt meci. După ce a dat Gonzalo gol, eram mai pozitivi, ne încărcasem cu energie.
Au avut mai multe ocazii, am avut și noi, am dat bară, dar ei au fost mai buni decât noi astăzi. Încă nu suntem ceea ce trebuie. Foarte rău se vede, n-avem ce să mai spunem. Trebuia să câștigăm și ținea doar de noi. Știam că Bauza e un jucător bun. Bravo lui pentru cele două goluri (n.r. – a dat doar unul).
Fanii n-au spus nimic, sunt dezamăgiți, bineînțeles. N-avem ce să facem decât să lăsăm capul jos și să muncim mai departe. O luăm meci cu meci și încercăm să obținem cât mai multe puncte”, a spus Politic.
Căpitanul Răzvan Patriche a fost extrem de dezamăgit de înfrângerea de la Craiova și nu știe ce mai e de făcut pentru a o scoate pe Dinamo din criza în care se află: ”Nu știu ce să zic. Trebuie să analizăm, dar… ce să mai zic? E o înfrângere.
Iar aveam așteptări. Vorbim ceva, iar când vine meciul facem altceva. Pierdem multe mingi fără presiune. Nu știu ce s-a întâmplat astăzi. Am încercat să fac fault la jumătatea terenului la golul lui Bauza, au fost contre. Nu știu exact ce s-a întâmplat.
Sunt obosit, am alergat mult. Ne-am lăsat descoperiți în partea secundă, de multe ori 2 contra 2. Noi alergam după egalare. Asta a fost. Trebuie să analizăm bine ce s-a întâmplat. Ce să mai discutăm când suntem pe ultimul loc? Chiar nu știu”.