Meciul FC U Craiova 1948 – Dinamo are o miză importantă pentru ambele echipe. Oltenii au pierdut ambele partide din acest an și pentru ei în locul obiectivului play-off, acum trebuie evitate locurile de baraj, fiind pe locul 11, cu 27 de puncte. Dinamo, și ea tot cu zero puncte în 2024, e într-o situație disperată, ajungând pe ultima poziție, după victoria Botoșaniului din această etapă.
În minutul 52 al partidei din Bănie, Bauza a interceptat o minge la 40 de metri de poarta lui Dinamo și a trecut în slalom de mai mulți jucători adverși. Argentinianul a pătruns în careu și a înscris fabulos în poartă din 6 metri, cu călcâiul.
VEZI VIDEO CU GOLUL LUI BAUZA AICI!
Este a cincea reușită din acest sezon al SuperLigii a fotbalistului adus de Adrian Mititelu de la FK Csikszereda, în vara anului 2021. Vedeta celor de la FCU Craiova are o clauză de reziliere de 8 milioane de euro.
Deși Adrian Mititelu nici nu vrea să audă de o astfel de mutare, Juan Bauza nu exclude un eventual transfer la o echipă din SuperLigă în viitor. Fotbalistul este cotat la un milion de euro, conform Transfermarkt.
”Sunt foarte ataşat de FCU Craiova. În acest moment, mintea mea este aici. Dacă în viitor va veni o ofertă bună şi pentru mine şi pentru club, o vom analiza împreună şi vom lua cea mai bună decizie.
Fotbalul este la fel peste tot în lume. Dacă vine o ofertă cu adevărat interesantă, nu contează ţara. Pe viitor, mi-ar plăcea să joc și la o altă echipă din România. De ce nu?”, a declarat Juan Bauza.
Adrian Mititelu a surprins înaintea meciului FC U Craiova – Dinamo, cu o apariție mai mult decât spectaculoasă. El a venit într-un Mercedes-Maybach S 680, bolid care costă peste 230.000 de dolari.
Automobilul este ultima achiziție din garajul patronului oltenilor, iar acesta a ținut să o personalizeze cu numele echipei. Astfel, numărul mașinii conține literele ”FCU”, aceleași cu ale formației din Bănie.
La întâlnirea de la Craiova sunt prezenți și doi oameni importanți din conducerea lui Dinamo. Este vorba de președintele Andrei Nicolescu și de Cătălin Mișu, unul dintre sponsorii importanți, care a venit la joc tot într-un automobil marca Maybach.