Sport

Zlatan Ibrahimovic, operat după accidentarea din cauza căreia a ratat Euro 2020. Când va reveni

Zlatan Ibrahimovic a avut un sezon plin de accidentări, a ratat prezența la Euro 2020 și a ajuns pe masa de operație.
19.06.2021 | 10:10
Zlatan Ibrahimovic operat dupa accidentarea din cauza careia a ratat Euro 2020 Cand va reveni
ADVERTISEMENT

Atacantul lui AC Milan s-a accidentat la genunchiul stâng într-un derby cu Juventus Torino disputat pe 9 mai și nu a mai evoluat din acel moment.

Deși inițial s-a crezut că problema medicală a starului suedez se va rezolva doar cu repaus, în cele din urmă staff-ul medical al Milanul a decis că cel mai bine jucătorul ajunge la cuțit.

ADVERTISEMENT

Operația lui Zlatan Ibrahimovic a fost un succes

Odată hotărârea luată, Zlatan Ibrahimovic a mers la Spitalul UPMC Salvator Mundi International din Roma, acolo unde a fost supus unei operații la genunchiul stâng în care s-a făcut lavaj artroscopic.

”AC Milan anunţă că astăzi lui Zlatan Ibrahimovic i s-a făcut lavaj artroscopic la genunchiul stâng, la Spitalul Internaţional UPMC Salvator Mundi, din Roma.

ADVERTISEMENT

Procedura, făcută de chirurgii Volker Musahl şi Fabrizio Margheritini şi supervizată de şeful stafului medical al AC Milan, Stefano Mazzoni, şi de consultantul clubului pentru ortopedie Roberto Pozzoni, a fost un succes. Zlatan este bine şi va începe imediat recuperarea”, a anunțat Milan pe site-ul oficial.

Zlatan a dus-o pe Milan în Champions League

În ciuda faptului că Milan nu a anunțat perioada de indisponibilitate a atacantului suedez, presa italiană scrie că Ibrahimovic va avea nevoie de patru săptămâni pentru a începe alergările și de opt săptămâni pentru a reveni pe terenul de fotbal.

ADVERTISEMENT

Din cauza acestei accidentări, Zlatan Ibrahimovic, în vârstă de 39 de ani, a ratat prezența la Euro 2020, acolo unde Suedia se află în grupă cu Spania, Slovacia și Polonia, dar se speră că el va fi apt pentru startul viitorului sezon din Serie A.

Atacantul suedez și-a prelungit contractul cu AC Milan pentru încă un sezon și va juca cu formația italiană în Champions League, după ce în stagiunea trecută echipa pregătită de Stefano Pioli a încheiat pe poziția secundă.

ADVERTISEMENT

Revenise la naţională după 5 ani de la retragere

Zlatan revenise la naţională după o pauză de cinci ani. În 2016, el îşi anunţase retragerea de la prima reprezentativă, dar a revenit asupra deciziei şi a evoluat pentru Suedia în primele partide din grupa de calificare la Mondialul din 2022.

A fost titular în meciurile cu Georgia, 1-0 pe teren propriu, şi Kosovo, 3-0 în deplasare. Ibrahimovic a dat două pase de gol, câte una în fiecare partidă.

Pe de altă parte, suedezul a intrat în atenția UEFA după ce s-a aflat că este acționar la Bethard, o casă de pariuri din Malta, unde deține un procent de 10%, ceea ce contravine cu regulile stricte impuse de forul european în privința legăturilor dintre fotbaliști și casele de pariuri.

ADVERTISEMENT