239 de ani de la Răscoala țăranilor din Ardeal. Horea, cunoscut până în Luxemburg drept „Regele Daciei”

Mărturiile din cartea „Răscoala lui Horea”, semnată de D. Prodan și apărută la Editura Științifică și Enciclopedică, în anul 1979, consemnează dovezi inedite, de natură istorică, literară și plastică referitoare la impactul revoltei țăranilor români împotriva stăpânirii austro-ungare. Surprinzător sau nu, Horea (căruia i s-a mai spus „Horia” și „Hora”) a fost numit „Regele Daciei”, inscripție care apărea și pe portretul său, în Luxemburg. Am spus „surprinzător sau nu”, deoarece, în timpul procesului la finalul căruia Horea și Cloșca au fost condamnați la moarte prin tragere pe roată (n.r Crișan a scăpat de chinuri, izbutind să se spânzure, în captivitate, cu nojițele opincilor), Horea a fost acuzat de procurorul imperial Jankovich inclusiv de faptul că intenționase să devină Domn al Ardealului aflat sub stăpânire cezaro-crăiască. Aceeași acuzație de „dorință de domnie” li se adusese, anterior, răsculatului Gheorghe Doja și revoluționarului Tudor Vladimirescu…

Mărturii din cartea „Răscoala lui Horea”: „Horia Ursz Rex Daciae, versiunea șocantă descoperită în Luxemburg”

Siluetele liderilor răscoalei țărănești de la 1784 au fost răspândite prin ziare, foi volante și în biografiile Împăratului Iosif al II-lea. Din acest motiv, autorul lucrării la care facem referire, D. Prodan (n.r istoricul, profesorul și academicianul David Prodan), notează: „Circulă cu deosebire imaginea lui Horea. Au o mare răspândire și peste hotare medaliile cunoscute plăsmuite de adversari. Sunt imaginate chiar portretele soțiilor lui Horea și Cloșca. Câteva dintre portretele căpeteniilor sunt autentice, adică făcute după natură, de pictori sau desenatori trimiși sau veniți anume la Alba Iulia pentru acestea, cum sunt pictorii Anton Steinwald și Franz Neuhausar din Sibiu, „studentul” Sigismund Koréh din Aiud și gravorul Rudolf Liebhard din Alba Iulia”.

Însă cele mai multe mărturii au venit din exterior, de la gravori cunoscuți sau mai puțini celebri, semnatari sau nu ai lucrărilor respective. Printre cei identificați se află Iacob Adam, Gaspar Weinrauch, Johann Hyeronimus Loeschenkohl, de la Viena, și Johann Martin Will, Hl. Predich von Ausburg, Johann Meyr și Paurenpfaind, din Germania. Multe dintre mărturii s-au pierdut până în zilele noastre, dar – potrivit lui David Prodan – la vremea apariției cărții sale (în două volume consistente), majoritatea documentelor salvate se găseau în diferite colecții ale Bibliotecii Academiei, la Biblioteca Universitară din Cluj (colecția Sion), la Muzeul de Istorie din București și la Muzeul Brukenthal din Sibiu.

Valoarea majorității documentelor este relativă, și majoritatea au fost vândute după numele autorilor respectivi. Însă poate cea mai interesantă dovadă a amploarei pe care a avut-o „Răscoala lui Horea”, așa cum a fost denumită generic, este oferită de volumul la care facem referire:

Digi24.ro

Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani. Abia acum polițiștii au aflat cine este și povestea ei ciudată

„Avram Bartsay scrie în 7 februarie 1785 drept din Luxemburg că răscoala a făcut pe acolo mare vâlvă și portretul lui Horea se vinde gravat în aramă, cu inscripția pe o parte Horea Ursz Rex Daciae (n.r „Horia Urs, Regele Daciei”, numele real al liderului răscoalei fiind Vasile Ursu Nicola), pe cealaltă parte având drept blazon o inimă străpunsă de pumnal, care, după cum se spune, s-a găsit pe pecetea lui când a fost prins”.

Crișan înfățișat fioros, Horea și Cloșca alături de soțiile „doamne mari”

Autorul povestește că difuzarea acestor documente și artefacte a început din interiorul Imperiului. Primii curioși au fost membrii Guvernului din Sibiu, în frunte cu guvernatorul, urmați de Iosif al II-lea și nobilimea austriacă. Ulterior, Contele Jankovich i-a transmis Împăratului portretele căpeteniilor, iar acesta le-a trimis fratelui său Leopold, în Toscana.

Se spune că Horea, Cloșca și Crișan apăreau în cele mai felurite moduri, când îmbrăcați țărănește, când haiducește, ba chiar înveșmântați nobiliar sau în uniforme militare, „odată chiar turcești, când pedeștri, când călare, înarmați cu felurite arme, puști, pistoale, săbii, halebarde, lănci, etc, împodobiți cu diverse insignii”.

Se pare că „impune cu deosebire Horea, cu chip de haiduc, de o vigoare excepțională, crunt, imaginat de un gravor artist ca Iacob Adam din Viena. Cloșca apare chiar în veșmânt ecleziastic”.

Digisport.ro

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

„Fizionomiile apropie obișnuit modelele, descrierile. Dar sunt și adesea caricaturale, deformate ca să pară înspăimântătoare. Mai ales Crișan apare în vreo două fioros, într-unul și cu un câine fioros alături. Ba e imaginat chiar un fel de „Stallmeister” (n.r comis) sau curier. Într-o imagine apare Horea cu soția, în alta Cloșca cu soția, amândouă soțiile în chip de doamne mari, așa cum le imaginau relatările din ziare”, continuă D. Prodan.

„Țara plânge și plătește”, „Hora be și odihnește”…

Supliciul lui Horea (n.r capturat, de altfel, în condiții suspecte) și Cloșca a beneficiat, de asemenea, de o serie de versiuni, unele mai grotești, altele stilizate, demonstrând practic cum decurgeau execuțiile cu roata. Într-una dintre aceste variante, procedeul este explicat tehnic, în legendă. Aceeași imagine pune în gura lui Horea, aflat pe eșafod, exclamația „Ich sterbe vor die Nation” (n.r eu mor pentru națiune). Pe alta, momentul este calificat drept „Ein grosses Trauerspiel des achtzehnen Jahrhunderts” (n.r O mare tragedie a secolului al XVIII-lea).

Pe două inscripții, cele două victime sunt asistate de un preot. Una ține să imagineze și reacția țăranilor în fața supliciului, unii dintre „spectatori” acoperindu-și fețele, alții întorcându-se cu spatele. În schimb, scenele din răscoala propriu-zisă ilustrează, imaginar sau în funcție de relatări, proclamarea rebeliunii, acțiunile militare, atacurile asupra castelelor și uciderea nobililor.

Medaliile apărute au fost distribuite la început în Transilvania, iar apoi au fost difuzate peste hotare. Câteva mulează imaginile lui Horea și Cloșca, iar celelalte sunt cunoscute prin legendele „Hora Rex Daciae”, „Nos pro Caesare”, „Țara plânge și plătește” și… „Hora be și odihnește”. Cel mai important este, însă, faptul că toate aceste inscripții vorbeau despre un popor latin, moștenitor al Daciei romane.

Versurile italienești relevă același aspect. Horea apare drept regele Daciei, cel ce a ridicat țara împotriva Imperiului Roman, menționează David Prodan, care citează din lucrarea lui O. Podea, „Versuri italienești relative la revoluția lui Horia”, publicată în Anuarul Institutului de istorie națională din Cluj Napoca.

Răscoala s-a „jucat” în teatrele cu marionete…

Răscoala țăranilor condusă de Horea, Cloșca și Crișan a fost abordată și prin alte mijloace populare, cum a fost cazul teatrelor cu marionete din Cehia și din Germania: „O pantomimă cehă, cu dansuri, având ca subiect pe Horea și Cloșca a fost difuzată foarte curând după execuția celor doi, la 17 aprilie 1785. O altă mențiune a apărut în 1786, în calendarul din Gotha, „Theater Kalendar”, care scria despre „baletul istoric Horya und Gloska”, jucat de trupa Bondini în diferite părți ale Europei, inclusiv la castelele nobiliare”.

În perioada 1785 – 1786 s-au jucat asemenea spectacole la teatrele din Pesta, Sopron etc. Subiectul a avut un mare succes în teatrul ceh de marionete. Trupa lui Matey Kopecky a colindat Boemia timp de trei decenii, apoi alții au călcat pe aceleași urme, 100 de ani mai târziu.

Deși piesa intitulată „Horea și Cloșca sau arderea Sibiului și răscoala țăranilor sârbi” avea un titlu departe de realitate, spectacolul în sine avea un aer haiducesc, destul de gustat de masele populare. Subiectul era următorul: „Horea și Cloșca au drept tovarăș pe haiducul Harum, se cântă în piesă cântece haiducești, cântă și Horea însuși. Este atacată cetatea Sibiului (n.r inexact din punct de vedere istoric), Horea și Cloșca sunt urmăriți și prinși de Zikmund, guvernatorul orașului. Acesta stă și în fruntea scaunului de judecată, care îi osândește la moarte. Piesa se încheie cu invitarea spectatorilor la locul execuției”.

… iar pălăria „à la Horea” a făcut furori printre doamne

Important este, însă, altceva. Dincolo de inexactitățile istorice, ne interesează subiectul în sine, aspectele sale sociale reflectate în epocă și mai ales propagarea personalităților lui Horea, Cloșca și Crișan în rândul maselor, pe teritoriul unui imperiu.

Și pentru ca tabloul acestei „promovări” să fie complet, la final îi dăm cuvântul istoricului David Prodan: „Nu lipsește dintre mijloacele de popularizare nici moda. Femeile, la Viena sau la Paris, arborează coafuri, pălării „à la Horea”. Chipul sau numele lui apare pe pieptare, pe basmale, pe evantaiuri. Ziarele belgiene descriu în detaliu pentru doamne pieptănătura feminină „à la Horea”.

A fost vorba, așadar, de o promovare pe scară largă, chiar dacă incomparabil mai puțin eficace decât cea actuală, care a mers atât de departe încât a reușit să creeze confunzii între Vlad Țepeș zis „Drăculea” și „Dracula”, personajul lui Bram Stoker. Din nefericire, aceste amănunte „de culoare” au rămas destul de puțin cunoscute, fiind readuse în prim plan doar de momentele istorice favorabile, inclusiv de aniversările pe care doar le trecem „în revistă”.