Sport

A scris istorie cu CFR Cluj în Liga Campionilor, iar acum e convins că echipa lui Petrescu va trece de Lazio: „Totul e posibil!”

Un fost jucător al lui CFR Cluj a vorbit despre partida ardelenilor împotriva lui Lazio. Fotbalistul este convins că echipa lui Dan Petrescu poate produce surpriza.
23.02.2023 | 16:45
A scris istorie cu CFR Cluj in Liga Campionilor iar acum e convins ca echipa lui Petrescu va trece de Lazio Totul e posibil
Tony, fostul fotbalist al celor de la CFR Cluj, convins că echipa lui Dan Petrescu va produce surpriza cu Lazio. Sursă foto: sport.pictures.eu.
ADVERTISEMENT

CFR Cluj încearcă imposibilul în meciul programat joi, 23 februarie, ora 19:45 pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”. Ardelenii forțează calificarea în optimile Europa League, pornind de la scorul de 0-1 în favoarea lui Lazio, înregistrat în meciul tur de le Stadio Olimpico.

Tony crede în șansele CFR-ului în meciul retur cu Lazio: „Cred că nu e imposibil!”

Anthony DaSilva, cunoscut sub numele de Tony, a fost unul dintre cei mai buni străini din lotul lui CFR Cluj de-a lungul timpului. Alături de ardeleni, fostul fundaș dreapta portughez a cucerit șapte trofee în România și a făcut parte din lot în meciurile istorice din Liga Campionilor în perioada 2007-2011.

ADVERTISEMENT

Retras din activitate, Tony este de părere că echipa lui Dan Petrescu poate produce surpriza și se poate califica în optimile Europa League. Fostul fotbalist a precizat că presiunea se află pe italieni, cărora le va fi foarte greu să joace pe un stadion plin.

„Urmăresc mereu echipa. Eu cred că CFR e obișnuită să joace la același nivel. An de an, doar ea joacă în competițiile europene și face treabă foarte bună pentru țară, pentru România. Sincer, eu cred că nu e imposibil! E greu, dar nu imposibil.

ADVERTISEMENT

Nu este imposibil ca CFR să facă o surpriză. Stadionul va fi plin cu o atmosferă foarte frumoasă. Cu împingerile de suporteri de acasă, totul este posibil!”, a declarat Tony, potrivit sport.ro.

Tony vrea ca Dan Petrescu să alinieze o formulă mai ofensivă: „Este un antrenor conservator”

Lazio a jucat mai mult de 75 de minute în inferioritate numerică în meciul tur, câștigat, scor 1-0 pe Stadio Olimpico. Totuși, campioana României nu a reușit să producă pericol la poarta apărată de Maximiano. Tony îi sugerează lui Dan Petrescu să joace cu două vârfuri în meciul de la Cluj.

ADVERTISEMENT

„Știm că este greu, cum am spus, dar eu am încredere. Petrescu e obișnuit să joace același joc și cu presiune. Dar, în acest moment, presiunea e pe Lazio. Dacă ea o elimină pe CFR, este normal. CFR nu are nimic de pierdut. Eu cred că o să fie o surpriză. CFR are nevoie să câștige, are nevoie de gol. 

De când îl știu eu, Dan Petrescu este un antrenor conservator. Joacă 4-3-3, dar astăzi poate să facă o surpriză, să joace mai agresiv cu două vârfuri: un 4-4-2. Asta ar putea ajuta CFR. Și cu împingerile de suporteri cred că va fi o soluție foarte bună pentru CFR”, a mai spus fostul fotbalist.

ADVERTISEMENT

Adrian Păun merge pe mâna CFR-ului în returul cu Lazio: „Se va decide la loviturile de departajare”

Adrian Păun, fost fotbalist la CFR Cluj, a precizat exact care va fi soarta meciului retur dintre CFR Cluj și Lazio. Ajuns la Hapoel Beer Sheva, în Israel, Adrian Păun consideră că scorul va fi 1-0 pentru ardeleni după 90 de minute, iar echipa lui Dan Petrescu se va califica la loviturile de departajare.

„”Sunt convins. Pentru multă lume ar însemna o surpriză, nu însă și pentru mine. Știu cum se lucrează la CFR, știu cum pregătește Petrescu meciurile, știu determinarea din grup și valoarea băieților.

Vom vedea probabil un CFR cu o defensivă extrem de organizată și atentă, focusată apoi pe fazele de gol. E chiar un meci care se pretează la o victorie dintr-o fază fixă, specialitatea casei la Cluj.

Voi fi în fața televizorului, parcă văd deja partida cu ochii minții. Nici când evoluam acolo nu mă gândeam dinainte la sărbătoare, dar o șampanie e pusă la păstrare, da!

Meciul se va încheia 1-0 după 90 de minute. Și se va decide la loviturile de departajare, unde se va califica CFR. Petrescu prea a avut ghinon până acum la acest capitol. Iar golul decisiv la 11 metri îl va marca Deac!”, au fost cuvintele lui Adrian Păun, potrivit prosport.

ADVERTISEMENT