Andrei Dicu, entuziasmat de Jayson Papeau, eroul din FCSB – Rapid 1-2: Makanaky de la curtea regelui Grant

În ziua în care poetul naționalist și pro-rapidist Adrian Păunescu s-a urcat în cosmic, acum vreo 13 ani, Grantul a câștigat în fața rivalei de o viață încă un renume, un vers și o poreclă. N-avem noi talentul maestrului, dar… „Papeau pentru Rapid este spiritul torid”. „Bătrâneii” tineri care au trăit Italia Novanta și-l amintesc, cu siguranță, pe charismaticul jucător camerunez Thomas Cryille Makanaky. O ploaie de codițe à la Gullit, un talent teribilist și inestimabil, care l-a făcut pe Andone să-l calce în picioare. Un tip haios și eficient. Asemenea lui crește Jayson Papeau, lângă șinele unui drum lung…

Andrei Dicu, fascinat de Jayson Papeau, Makanaky din Giulești: „Eu cad, iar tu plătești”

Ca orice vedetă, „Lăcătușul” Rapidului nu se sfiește să marcheze și nici să „cadă” artistic, mai ales în fața unei asistențe record. Este un fotbalist care merită a fi naturalizat pentru Naționala României. Nu sunt atât de entuziasmat de jocul Rapidului, cum ar fi orice oltean de teapa lui… Adrian Păunescu (pentru că, vorba lui Andrei, fiul, așa ținem noi, oltenii, cu „ăi mai amărâți din București, dincolo de Craiova”), cât sunt de pasional și pasionat de aura acestui tip cu ochi de Gullit și cu alunecări de Makanaky. Adicătelea, de balerin cu crampoane.

Jayson Papeau este unul dintre puținii artiști ai arenei care ne-au mai rămas prin sărmanul nostru campionat ce produce exclusiv deziluzii, dacă ne raportăm la nivel internațional. Restul sunt actori, nu artiști. Francezul stă cu talentul între palme, de parcă ar rosti „Tatăl Nostru”, și nu i-l poate lua nimeni. Unde putea el să renască? Doar în Giulești, unde a găsit „o echipă ca în povești”…

Disoluția talentelor din primul „eșalon” durează de prea multă vreme. Au fost înjurați Budești, Popești, Ivani etc., până le-o fi venit și ălora dracii, să se supere și pe mass-media, pe public, pe soacre și pe sarmale. Nenorocirea este că, de fiecare dată când apare un ins care tinde către starea de simbol, acest popor îl fugărește cu sapa ca pe o termită, din simpla grație a distrugerii.

Digi24.ro

Cum va arăta M5, superiahtul miliardarilor care se transformă în submarin. Va avea un heliport, un balon cu aer cald și un cinematograf

Jayson Papeau nu este un fotbalist cu cine știe ce pedigree. Dar transpiră talent și inspiră pasiune. E lipit pe coama României, nu doar pe cea a Giuleștiului. Este un bun de preț, nu de consum. Nu trebuie lăsat să plece, Șucule, că ne șucărim… Cum spuneam mai sus, de la Makanaky până la Lăcătuș nu e decât o urmă de crampon. Papeau știe să sară urmele și să fie el însuși. Merită să fie „al nostru”.

L-am naturalizat pe Camora. Semnatarul acestor rânduri a fost primul jurnalist care a propus această soluție, așa cum am „servit-o”, la vremea respectivă, cu „Dubarbierul din Sevilla”, un alt fost jucător al CFR-ului. Cu Camora mi-a ieșit, chiar dacă astăzi alții își asumă meritele. Ei bine, vi-l propun pe Papeau. Clienții grăbiți să încheie veacul care abia a început vor surâde trist și interesant…

Ce înseamnă Rapidul fără căzături în c… fund

Poate v-ați gândit cum a reușit Rapidul să bată FCSB… adică pe Steaua, ce s-o mai ocolim, la ea acasă. Mă rog, pe Arena Națională, dar cum trei sferturi din populația țării ține cu Steaua, ea e mereu pe teren militarizat de suflete „pașnice”. Păi, a reușit pentru că Rapidul vrea, iubește și poate. FCSB trăiește iranian, iar dictatura nu ține loc de Papeau. Nu poate rivaliza cu melancolia, cu aerul catedralei.

În sufletele noastre paradoxale, în care se cuibăresc războaie și cruci, rareori mai răsare câte un bâzdâc. Un îngeraș mic, care îți schimbă mutra învechită într-o răsărire cu bucluc. Una dintre aceste răsăriri este Rapidulețul nostru, cel de toate zilele, prieten de bună voie cu cel bogat și cu cel sărac, dar numai în situația în care aceștia sunt virtuoși.

Digisport.ro

Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

Rapidul lui Bergodi – altă idee de antrenor pe care, personal, am susținut-o pentru Echipa Națională, Doamne ajută! – este starea bineței. O binețe pe care fotbalul românesc o merită, fără a deveni idilic. Nici n-ar avea cum să ajungă idilic, dar… noi deja așa îl promovăm. În fine. Deocamdată, fanii sunt, cum scriu colegii Andrei Șchiopu și Răzvan Nicloae, la picioarele italianului.

Aerul catedralei Rapidului n-avea cum să curenteze fără jucători precum acest Papeau. N-are răni precum Dănuț Lupu, n-are cicatrici și rictus ca Iulian Chiriță, n-are talent la snoave precum colegul Robert Niță. Are har, charismă și puterea de a lua foc. Dacă deștepții ăștia nu-l vând, într-un an, doi, va deveni liderul vestiarului. Un nou fir de iarbă, avangarda pământului viu…

Când cade Papeau, strigi „penalty!”, chiar dacă dileala s-a produs la centrul terenului. Asta înseamnă să fi vrăjit de o personalitate. Iar acest fotbalist bubuie de personalitate. Și, culmea, de gingășia omului simplu. Parcă s-a născut sub Grant, nu la Melun, un oraș inodor, incolor și insipid, din Franța. Când scriu despre Papeau, nu știu de ce, gândul mă duce la iubitul nostru frate și confrate George Stanca. L-ar fi iubit fără graniță…

Makanaky al nostru, cel dintre toate pupilele, de rapidiști și de non-rapidiști, de „păunescieni” ori ne-păunescieni, ești talentat, băiatule! Meriți să scapi de măreața mohoreală a unei simple cronici. Ești un clopoțel care tremură, Papeau! Je suis Papeau!