News

Cornel Dinu împlinește 70 de ani. Cele mai tari „perle” ale „Procurorului”, primul „Mister” din istoria lui Dinamo

01.08.2018 | 22:00
Cornel Dinu împlinește 70 de ani

Cornel Dinu împlinește 70 de ani pe 2 august. Când spui Cornel Dinu, spui Dinamo. Nu e un clişeu, e o realitate. Cei 17 ani în iarbă (1966-1983), cele 454 de meciuri în prima divizie din România, cele 8 trofee (6 titluri – 1971, 1973, 1975, 1977, 1982, 1983 și 2 Cupe ale României – 1968, 1082), cele 3 titluri de „Cel mai bun fotbalist al anului” (1970, 1972, 1974), 33 de jocuri și 3 goluri în cupele europene, dar și câinii săi, mai mult decât câini, membrii ai familiei sale nu numai pentru că el este „un câine roșu adevărat” (după propria declarație), trabucul său, boemele cu regretații „stăpâni” ai cuvintelor Fănuș Neagu sau „Guță” Băieșu, cărțile sale, cele citite, dar și cele scrise, toate astea la un loc, și multe altele, înseamnă, într-un singur cuvânt, Dinamo.

Deopotrivă iubit, de cei care îl cunosc bine, și urât, de toți ceilalți, „Procurorul” i-a șficuit pe toți cu verbu-i ascuțit și mereu ironic. Metaforele sale, parabolele sale, citatele din istorici sau scriitori clasici, referirile la istoria neamului nostru în primul rând, dar nu numai, îi bine-dispun pe unii, îi miră din neînțelegere pe cei mai mulți și îi enervează cumplit pe cei vizați. Paoe că, la fel ca și echipa căruia i-a dedicat toată viața sa, „Mister” Cornel Dinu „se caută” câteodată de expresii epatante, dar fără acestea n-ar mai fi „Mister” Cornel Dinu. FANATIK.RO îi urează „La mulți ani!” și vă oferă, spre delectare, o mică parte a „perlelor” sale.

Cornel Dinu împlinește 70 de ani. Cele mai tari „perle” ale „Procurorului”, primul „Mister” din istoria lui Dinamo

„Doar prin hazardul inconştient social nu se putea ajunge în sfere atât de aureolate şi în plan financiar”

„Este incontestabilă fortuirea ca românul să fie un strașnic luptător sârb”

„Gestul domnului Mihai Stoica a fost unul de premeditare intempestivă”

„Muncitor Nicoliţă, foarte muncitor, dar terenul de fotbal nu e şantier. Până la urmă şi calul aleargă, dar nu dă lapte”

„Filosofia este o transcedentală propedeutică pentru sufletul bântuit de moarte al românului”

Cornel Dinu, simbolul lui Dinamo, împlinește 70 de ani

Cornel Dinu împlinește 70 de ani

„În prima repriză, jucătorii români trebuiau să-şi pună vată în urechi ca să nu răcească atunci când treceau belgienii pe lângă ei”

„Cum să vină Florin Costea la Dinamo? Poate Borcea îl vrea ospătar la Miami”

„Adrian Cristea se mişcă pe teren mai puţin decât Bianca pe scaunul de la emisiunea lui Capatos”

„Piţurcă e ca un câine griffon căruia trebuie să-i dai bretonul de pe frunte cu busola şi grebla pentru a vedea dacă are creier”

„Cristi Tănase umblă pe teren cu mina aia a lui ciudată, e total absent din joc şi are o figură ce seamănă cu cea a producătorilor de prune din Piteşti, din zona sa”

„Trebuie un detectiv să depisteze ce joacă Dinamo şi cum au fost plasaţi jucătorii pe teren de Bonetti. Când îi pui pe fotbalişti să se antreneze urcând scările, lucru care nu se mai face de pe vremea lui Teaşcă, ce pretenţii să ai?! Ăsta e antrenamentul de bază din ultimul timp, zece scări urcate, zece coborâte! Parcă-s negrii ăia care cărau în spate sacii cu pământ în căutarea mormântului lui Tutankamon”

Cornel Dinu împlinește 70 de ani. Simbolul lui Dinamo a dăruit 17 dintre ei gazonului de pe stadionul din Șoseaua „Ștefan cel Mare”
Cornel Dinu împlinește 70 de ani. Dintre care 17 i-a dăruit gazonului de pe stadionul din Șoseaua „Ștefan cel Mare”

„Dolha nu trebuia să piardă acea minge, a acţionat ca o domnişoară, de fapt, are şi nume de domnişoară, Ema! E băiat cuminte, profesionist, dar are această slăbiciune care îl defineşte cu prenumele ăsta”

„Torje putea sări peste acel adversar doar dacă avea pantofi cu toc”

„Echipa a încercat să joace ceva în ciuda acestui extraterestru îmbrăcat în arbitru, care se doreşte o umbră a unui inchizitor ce ia decizii suflate”

„La problemele pe care le are cu limba română domnul Ionuț Negoiţă, parcă are un pic de coerenţă în răutate. Fericiţi cei ce se pot minţi singuri”

„Moți fumează trei pachete de țigări pe zi. El respiră nicotină, nu oxigen!”

„Aoleu! Mutu a ajuns și în India? Înțeleg această decizie pentru că Asia este singurul continent pe care nu l-a speriat. Și uite așa a devenit Mutu Maharajah”

Cornel Dinu nu l-a „iertat” pe unul dintre cei mai înverșunați contestatari ai săi, Ionuț Chirilă
Cornel Dinu nu l-a „iertat” pe unul dintre contestatarii săi, Ionuț Chirilă

„Acest Ionuț Chirilă nu are nici măcar valoarea virgulelor din textele marelui sau tată” (despre Ionuț Chirilă)

„Și lui i se potriveste de minune în aceste timpuri parafrazarea celebrelor versuri ale lui Arghezi: «În lumea asta prost făcută, rahații vorbesc de fotbal în loc să pută. Iar fotbaliștii adevărați nu pot vorbi de acești rahați»” (despre Mihai Stoica)

„Mi-a amintit de «Moartea lui Fulger», pe care eu o recitam la 4 ani în curtea casei părintești de la Tîrgoviște” (despre plecarea lui Dinu Gheorghe de la Dinamo)

„Starea de la Dinamo e din cauza poziției geografice a clubului, situat între Spitalul de Urgență și Circ”

Cornel Dinu împlinește 70 de ani. În care a făcut multe pentru echipa sa de suflet, singura, Dinamo
Cornel Dinu împlinește 70 de ani. În care a făcut multe pentru echipa sa de suflet, singura, Dinamo

„Budescu a avut un ritm între bucătărie și sufragerie”

„Nu pot să îl înțeleg pe Vasile Miriuță, că eu sunt «câine roșu» adevărat. Cine vorbește cu dușmanii lui Dinamo (n.red. Gigi Becali), rebuturi genetice, cum a făcut el, la mine nu mai contează. La revedere! Nu sunt jigniri, sunt constatări de genă umană. Se știe că nimeni nu este perfect. Îmi e milă de cuvinte și țin prea mult la ele ca să le arunc mărgăritare în nisip la tot felul de specimene mai mult sau mai puțin reușite”

„L-aţi văzut pe săracul Filip… Doamne, mă închin! La gol, cum s-a împiedicat pe acolo… Romera, cum a muşcat din gazon… Nedelcearu, săracu’, a greşit numai la vreo trei goluri, a dat cu dopul în portar, pentru că pentru el mingea nu e minge, e un dop. L-a depăşit Chiţu la viteză, care săracu’ Chiţu are ceva între trotinetă şi tricicletă, ca viteză. E jucător tehnic, dar n-are viteza, a trecut pe lângă el ca trenul prin gară” (după Dinamo – Viitorul 0-4, 31 octombrie 2017)

„Cum sunt blugii lui Mutu așa e și jocul lui Dinamo, rupt!”

„Nu am nimic cu ce face domnul Thiess, mai ales că Petre Pandrea spunea perfect la începutul anilor ’30: «Ferească Dumnezeu de o mișcare serioasă să intre pe mâna românilor! Uite ce au făcut din masonerie, a devenit menajerie». Ceea ce este și acum dacă ne gândim la masoni ca Florea de la Bragadiru. Sper să nu fie cazul domnului Thiess, care, atunci când l-am cunoscut, a crezut că suntem «frați», dar eu i-am spus că aparțin împăcării sfintelor religii începute de Vatican prin Comisia Paritetică. Comisia e condusă de profesorul Demetrio De Luca, secretar al Sfântului Papă Ioan Paul al ll-lea, care în ultimii ani a creat un fel de ONU al religiilor. I-am transmis că îi cunosc bine pe cei care conduc marele ordin al Orientului și că nu vreau să am de a face cu cei care vând din țară în numele așa-zisului Rit de York. Eu sunt conservator și dacă trăiam pe atunci, intram în partidul lui Titu Maiorescu și al lui Eminescu”

„Nu înțeleg politica de transferuri a lui Dinamo. Decât să te cârpești cu necârpiți, cu petice deșirate înainte de a fi cusute, mai bine folosești «cățelandri» de-ai tăi, tineri”

Cornel Dinu și regretatul Fănuș Neagu, au fost mai mult decât prieteni, inegalabilul maestru al metaforelor devenindu-i cu multă bucurie naș și tată spiritual „Procurorului”
Cornel Dinu și regretatul Fănuș Neagu, au fost mai mult decât prieteni, inegalabilul maestru al metaforelor devenindu-i naș „Procurorului”

„Cornel Dinu e un tip spumos, spontan, are un nemaipomenit simţ al replicii. Mi l-a scos în cale ursitoarea mea de noroc, în taina unei seri de vară, sub o boltă de viţă încărcată cu struguri. Băieşu, spre deosebire de mine, susţinea că ne-am cunoscut pe trepte la hotel «Nord», iar doctorul Conţi Bărbulescu înainta versiunea «La Atlantic, vizavi de CC». Ei confundă momentul din istoria noastră, nicidecum eu. Cornel e un prieten desăvîrşit!” – Fănuș Neagu în octombrie 2008

71 de meciuri, în care a marcat 7 goluri, are Cornel Dinu la echipa națională

38 de banderole de căpitan a purtat Cornel Dinu la echipa națională