Cornel Dinu, la 70 de ani. „Discuții cu destinul meu și cea mai mare decepție a vieții, Cornel Țălnar”

Silviu Ghering   
în Special Fanatik
02/08/2018, 00:02
Cornel Dinu, la 70 de ani. „Discuții cu destinul meu și cea mai mare decepție a vieții, Cornel Țălnar” GALERIE FOTO
Cornel Dinu împlinește, la fel ca și Dinamo, 70 de ani

1948, 14 mai: într-o clădire de pe strada Lipscani din Capitală, era semnat actul de naştere al clubului sportiv Dinamo. 1948, 2 august: la maternitatea din Târgoviște se năștea Cornel Dinu. Simbolul lui Dinamo. „Mister” împlinește, așadar, 70 de ani. FANATIK.RO a stat de vorbă cu el, încercând o incursiune în timp, cu amintiri din 10 în 10 ani. De la 10 ani!

Știați că a început cariera între buturi? Vreți amănunte picante despre relațiile „comuniste” Steaua-Dinamo? Vă doriți să cunoașteți care-i este moto-ul și ce-și (mai) dorește la această vârstă? Dacă da, „plonjați” în rîndurile de mai jos…

10 ani – 1958: „Cea mai mare satisfacție a mea la zece ani a fost că tatăl meu a fost reprimit în Justiție”

„Eram sub influența unei familii mai mult decît reușite. O comuniune valaho-moldavo-sîrbă de intelectuali rasați care trecuseră cu toții prin dezastrul bolșevic de la est, rămînînd cu leziuni sufletești greu de înțeles. Imaginea cea mai dureroasă este că unul dintre idolii mei, vărul Mirel, care a avut o influență în a-mi crea tentația spre o oarecare boemie, a fost dat afară din toate facultățile, deși era șef de promoție la Medicină. Participase la demonstrațiile studențești în favoarea revoluției maghiare. Tot atunci aveam plăcerea ca împreună cu verii mei și cu copiii de pe strada George Coșbuc din Târgoviște să organizăm partide de fotbal. Eram portar de la patru ani și sufeream cumplit când eram înfrînt”

„Dar cea mai mare satisfacție a mea la zece ani a fost că tatăl meu a fost reprimit în Justiție ca avocat, știam că a avut de suferit, îl vedeam în fiecare seară întorcându-se de la schela Viforâta murdar, pleca la 6 dimineața și venea la 8 seara murdar de ulei și rupt de oboseală, ajunsese maistru sondor din doctor în drept, atunci am simțit că s-a liniștit cât de cât, am văzut o lumină pe chipul lui după mult timp de negură”

20 ani – 1968: „Am debutat la națională și l-am cunoscut pe «Marele Blond»”

„Eram de doi ani la Dinamo, moment hotărâtor în educația mea fotbalistică, pentru că am simțit crezul în performanță al unui club de elită. Cel mai important e că am debutat în națională de Ziua Muncii, 1 mai, într-un amical cu Austria, la Linz, orașul visat reședință a imperiului de Hitler. «Ciogli baci» (n.a. – Emerich Vogl) mă urmărise în campionat și la naționala de tineret și mă propusese profesorului Angelo Niculescu, «principalul» naționalei. A fost 1-1, noi am deschis scorul repede, în minutul 8, prin Kallo, fiind egalați spre final, în minutul 84. Visez și acum primul «11»: Coman – Ivănescu, Barbu, Hălmăgeanu, Deleanu – eu și Grozea la mijloc – iar în atac Sasu, Dobrin, Ion Ionescu, Kallo. Se împlinea astfel profeția unui bun prieten al meu de la Târgoviște, Marcu, era portar și când m-a luat Traian Ionescu la Dinamo a întrebat «Mă, dar ajunge copilul ăsta la națională? Că eu nu iau decât jucători de națională!”, și Marcu i-a spus «Dom’ profesor, dacă nici el nu ajunge la națională, nu mai ajunge nimeni, desființăm fotbalul!». Și uite că i s-a împlinit zicerea”

Cornel Dinu a primit titlul de „Cel mai bun jucător al anului” de 3 ori, în 1970, 1972 și 1974. Aici, pe coperta revistei „Fotbal”, în 1972
Cornel Dinu a primit titlul de „Cel mai bun jucător al anului” de 3 ori, în 1970, 1972 și 1974

„Și mai e ceva de neuitat pentru mine în 1968. L-am cunoscut pe regretatul meu nănaș Fănuș Neagu, eram cu Mopsul în braserie la «Athénee» și a venit la masa noastră, înalt, cu plete blonde sclipitoare, nu degeaba i se spune «Marele Blond», încă slab, deși bea bine și atunci și avea petrecera în sânge, ca metafora și spiritul arahaic al tuturor născuților în Câmpia Brăilei. Ne-a spus că ne admiră și ne-a făcut cinste cu niște… fondante cu caramele înăuntru de ne-au sărit plombele. Dar de atunci am rămas prieteni pe viață și comeseni de șuetă subțire, neîntrecut în harul vorbirii alese”

30 de ani – 1978: „Lucrat” de niște „răsfățați de la Steaua”

„A fost un an plăcut pentru că m-am căsătorit în 1987 și aveam perspective să revin la echipa națională. Ceea ce pentru mine conta foarte mult pentru că din ’76 până-n ’78 n-am jucat vreo doi ani și ceva, vreo douăzeci și ceva de meciuri, printre care celebra dublă cu Iugoslavia, 2-0 la ei și 4-6 la noi, din cauza lucrăturii unor răsfățați de la Steaua, care nu aveau aproape nimic din frumusețea sufletească și caracterul lui Gică Popescu, Ion Alecsandrescu sau ale unor fotbaliști ca Dumitru Nicolae, Laioș Sătmăreanu, Niki Pantea, Florică Voinea sau Gigi Tătaru, dar care aveau ambiția să-l aibă pe Liţă Dumitru căpitan de echipă, voiau ei căpitan de echipă să fie unul de la Steaua în locul lui Cornel Dinu, cum fusese din ’70, după Mondialul din Mexic. Și s-au adăugat și minciunile că l-aș fi calomniat pe Ștefan Covaci, dar acesta, fiind un om inteligent, a văzut care a fost adevărul și, repet, aveam perspective să mă întorc la echipa națională, la care țineam foarte mult să joc, sub tricolor și să-mi cânte imnul, pentru poporul meu ăsta atât de chinuit și nedreptățit”

Cornel Dinu a trecut multe hopuri într-o carieră de 17 ani, toată în alb și roșu, la Dinamo
Cornel Dinu a trecut multe hopuri într-o carieră de 17 ani

40 de ani – 1988: „An de restriște… Eram «dușmanul poporului”, nici numele nu aveam voie să mi se spună la radio!”

„An de restriște… Moment de cumpănă… un drum al exilului în sensul că eram trimis, ca și tatăl meu între 1948 și 1958, la munca de jos, nu aveam voie să antrenez în București, eram un «dușman al poporului» și am reușit să mă certifice din nou ca antrenor, după un an jumătate… doi ani de contumacie… chiar mai mult, trei ani, din ’85 până în ’88… În ’88, în vară am plecat la Galați și am avut satisfacția să învingem Juventus, dar am fost lucrat și am reușit, totuși, după câteva luni… de fapt profesorul Liviu Maior a reușit să obțină o aprobare de «sus» să pot antrena la Cluj. Dar este interesant că antrenam la Cluj, dar până în vara anului următor, când Iulian Vlad a devenit șeful Securității, n-am avut voie să mi se rostească numele la radio sau televizor, timp de vreo cinci, șase luni de zile cât eu antrenam efectiv și eram pe bancă. Nici pe bancă nu mi s-a dat voie să stau la un meci cu Victoria, la Câmpina, de către Bărbulescu și Nuță (n.a. – șeful Miliției Capitalei ,respectiv șeful Direcției a IV-a, Contrainformații Militare, a Securității Statului), au dat ordin să nu stea pe bancă «dușmanul ăsta al poporului, al nostru, al tutulor»… și șase luni de zile nu mi s-a rostit numele, antrenor la radio era Dan Anca, «secundul» meu. Dar eram tânăr și am trecut peste toate”

50 de ani – 1998: „Pe vremea aceea Cristi Borcea asculta”

„An al unor satisfacții pentru că m-am întors, ca antrenor, în iarbă. Și președinte la Dinamo, și antrenor, după o perioadă de refacere și creștere ca președinte în Parcul cu Platani din Cotroceni, la Progresul, pe care eu l-am făcut, dacă vrei un joc de cuvinte, eu l-a făcut Național… prin ‚’95, că în ’96 am revenit la Dinamo. Și am reușit, cred eu, să fac una din echipele care au jucat cel mai frumos fotbal din istoria lui Dinamo, până prin 2001, cât am antrenat. Am avut satisfacția să așez din nou clubul pe premise de performanță, pentru locul întâi din 2000. Ca să glumesc un pic, pe vremea aceea Cristi Borcea asculta. Îl trimiteam undeva, îi spuneam să facă ceva și se ducea fără să comenteze”

Cornel Dinu a readus titlul în „Ștefan cel Mare” în 2000, după 8 ani de „secetă”, dominați de Steaua
Cornel Dinu a readus titlul în „Ștefan cel Mare” în 2000, după 8 ani de „secetă”

60 de ani – 2008: „Nu știu dacă a meritat loialitatea față de Dinamo, după cum a fost condus”

„Din nou un an aparent la munca de jos, dar era un an în care gândurile se băteau în interiorul meu, în sensul că, pentru că n-am împărtășit politica celor care conduceau clubul Dinamo de câțiva ani, și anume măcar să-mi spună cu șase luni dinainte ce jucători vor să vândă, pentru că eu am creat vreo 20 și ceva de jucători care au fost vânduți, s-au încasat 50 și ceva de milioane și s-au decontat numai vreo 14, pentru care unii au plătit chiar cu libertatea. Atunci trebuia să aleg între o funcție fictivă la Dinamo sau să mă întorc să antrenez. Și pot să spun, la fel ca și prietenul meu Răzvan Boanchiș, regret că n-am plecat în altă parte să antrenez pentru că aș fi avut satisfacții mult mai mari decât loialitatea față de un Dinamo care nu știu dacă merita atunci așa cum era condus. Poate neașteptat, dar ăsta e adevărul”

Cornel Dinu a fost dezamăgit de felul în care a fost tratat de conducătorii lui Dinamo în ultima decadă, când a fost trecut pe „linie moartă”
Cornel Dinu a fost dezamăgit de felul în care a fost tratat de conducătorii lui Dinamo în ultima decadă

70 de ani – 2018: „Discuții cu destinul meu și cea mai mare decepție a vieții, Cornel Țălnar”

„Un an în care am avut niște discuții cu destinul meu, în sensul că a fost și un an de suferință, în special din cauza insuficienței cardiace, cu complicația care a însemnat fibrilație, și un an în care le spun sincer prietenilor mei că mă gândeam că dacă apuc 70 de ani s-ar putea să merg mai departe. Și am avut chiar o încercare în sensul ăsta, acum două luni, când am făcut o criză din nou și s-a redescoperit accentuată insuficiența cardiacă, dar iată că Dumnezeu m-a adus la 70 de ani și m-a adus și în situația în care, după o lună și ceva, tratamentul îmi dă o stare destul de bună, să dea Dumnezeu să dureze”

„Dar și un an al marilor decepții… Țălnar, finul pe care l-am ajutat eu, că l-am pus antrenor de vreo șase ori, în ’91, toți prietenii știu asta, i-a dat nevastă-mea 10.000 de dolari pe un apartament pe Moșilor și, fiind juristă, i-a luat actele originale… noi n-am folosit apartamentul, l-am renovat când s-a însurat fi-miu, în 2011, a stat el vreo doi ani, am stat și eu când am renovat casa de lângă Televiziune, am închiriat vreo doi ani, și acum m-a dat în judecată că e apartamentul lui. Loviturile vin de la cei apropiați, cărora le faci bine… Sunt în stare să-ți bage cuțitul pe la spate… probabil și din sălbăticia societății de azi, care este pur materială. Și i-am făcut atât bine, i-am fost naș la biserică, i-am botezat copilul… Cât a trăit Geta, soția lui, care era o icoană, nu a zis nimic… și după ce a murit ea, anul trecut, fi-su, pe care l-am botezat, dar care se pare că e toxicodependent, a venit prin februarie «Nănașule, să vorbim de apartament», ce apartament, mă, nu vă e rușine?! Și m-am trezit cu citație, după 26 de ani sunt târât prin tribunale, mă costă 150 de milioane avocatul… Îți dai seama… Este cea mai mare decepție a vieții mele… Nu m-am așteptat la un om căruia i-am făcut atâta bine să fie atât de mârșav. Dar asta-i viața…”

Cornel Dinu este foarte dezamăgit de finul său, Cornel Țălnar, care îi cere înapoi un apartament plătit deja de regretata soție a „Procurorului”
Cornel Dinu este foarte dezamăgit de finul său, Cornel Țălnar

Cornel Dinu despre ce-i lipsește…

  • …societății românești: „N-am avut continuitate și ne comportăm rar ca un popor, ca o națiune”
  • …fotbalului nostru: „Profesionalismul”
  • …lui Cornel Dinu: „Foarte mulți prieteni. Din păcate, mulți cu care mă întâlnesc nu știu ce este prietenia: să asculți și să dai, nu să contrazici, să ignori și să ceri”
  • …lui Dinamo: „Liniștea și răbdarea de altădată. Când pierdeam și noi, suportam critica, dar nu insulta, iar a doua zi toți porneam să construim din nou. Nu exista atâta ambiție deșartă, subiectivă, iar conducerea era formată cu adevărat din oameni de fotbal”

Cărțile care l-au marcat profund: „Când eram tânăr, a fost «Crimă și pedeapsă». Acum, «Jurnalul fericirii» al lui Steinhardt, un evreu creștinat în închisoarea de la Aiud, și cărțile lui Petre Pandrea”

Moto-ul vieții lui Cornel Dinu: „Îl rostesc în fiecare seară când îmi spun rugăciunea: «Cred, Doamne, ajută credinței mele!»”

„Aproape în fiecare seară trec să văd statuia marelui român Carol I. Mă salut cu el, apoi merg acasă…”

„Am fost în relații extraordinare cu cei din sistemul de securitate care lucrau în străinătate, spre deosebire de cei care murdăreau pe acasă. Primii sunt adevărați patrioți români, ceilalți niște victime ale unei îndobitociri comandate, care se continuă. Dacă aveam posibilitatea să lucrez cu Securitatea noastră de «afară» pentru interesul național, ar fi fost o onoare pentru mine”

2008 a fost anul în care Cornel Dinu a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, „în semn de apreciere pentru participarea la Turneul Final al Campionatului Mondial de Fotbal din anul 1970 din Mexic și pentru întreaga activitate”

4 trofee a cucerit antrenorul Cornel Dinu cu Dinamo: 2 titluri (2000, 2002) și 2 Cupe ale României (2000, 2001)

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles