Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Cristi Balaj a lămurit contrele cu kosovarii după transferul lui Krasniqi. De ce n-a plătit CFR Cluj până acum. Video exclusiv

Cristi Balaj a lămurit contrele pe seama transferului lui Ermal Krasniqi. Motivul pentru care CFR Cluj nu a plătit până acum.
12.04.2023 | 11:37
Cristi Balaj a lamurit contrele cu kosovarii dupa transferul lui Krasniqi De ce na platit CFR Cluj pana acum Video exclusiv
Cristi Balaj a lămurit situația transferului lui Krasniqi. De ce n-a plătit CFR Cluj până în prezent. Foto: colaj FANATIK.
ADVERTISEMENT

Ermal Krasniqi s-a alăturat campioanei României în perioada de transferuri din iarnă pentru 200.000 de euro, mutare anunțată în exclusivitate de FANATIK. Presa kosovară a anunțat că CFR Cluj nu a plătit suma de transfer lui FC Ballkani pentru fotbalistul de 24 de ani, iar Cristi Balaj a lămurit situația la FANATIK SUPERLIGA.

Cristi Balaj a lămurit situația transferului lui Ermal Krasniqi: „Nu au experiența vânzărilor internaționale”

Ermal Krasniqi s-a integrat rapid în echipa lui Dan Petrescu, fiind unul dintre jucătorii de bază de la CFR Cluj. Maurizio Sarri, antrenorul lui Lazio, l-a lăudat pe fotbalistul kosovar după „dubla” din play-off-ul Conference League. Cristi Balaj a anunțat la FANATIK SUPERLIGA că FC Ballkani a greșit atunci când a introdus taxa de solidaritate în factura de transfer.

ADVERTISEMENT

VEZI VIDEO MAI JOS

Președintele ardelenilor a confirmat că CFR Cluj nu a plătit, deocamdată, banii pentru transferul lui Ermal Krasniqi. (n.r. s-au plătit banii pe Krasniqi?). Nu. Scadența a fost pe partea a doua a lunii martie. Suntem doar la începutul lui aprilie și au fost rugați să refacă factura pentru că taxa de solidaritate nu trebuia introdusă.

Nu au probabil experiența vânzărilor internaționale și în momentul în care va apărea factura, atunci se va rezolva și această problemă. E vorba de 200.000 de euro din care trebuie redusă taxa de solidaritate”, a declarat Cristi Balaj, la FANATIK SUPERLIGA.

ADVERTISEMENT

CFR Cluj poate obține 5 milioane de euro pe Ermal Krasniqi

În cele 15 partide adunate în tricoul CFR-ului, Ermal Krasniqi a marcat de cinci ori și a reușit o pasă decisivă. FC Ballkani i-a notificat pe ardeleni cu privire la neplata pentru transferul lui Ermal Krasniqi, însă nu au primit vreun răspuns.

Cristi Balaj a dezvăluit într-o ediție anterioară a FANATIK SUPERLIGA că italienii de la Lazio au rămas impresionați de Ermal Krasniqi. Cristi Balaj consideră că CFR Cluj ar putea obține fără probleme 5 milioane de euro pe Ermal Krasniqi, iar suma de transfer nu ar fi de loc una exagerată.

ADVERTISEMENT

„Văzând care sunt prețurile jucătorilor, din punctul meu de vedere, da (n.r. 5 milioane de euro pe Krasniqi)”, a concluzionat Cristi Balaj, la FANATIK SUPERLIGA. Potrivit Transfermarkt, Ermal Krasniqi are o cotă de piață de 700.000 de euro.

Ermal Krasniqi l-a impresionat pe Neluțu Varga: „E un jucător foarte talentat”

Neluțu Varga nu are de gând să-l cedeze prea curând pe Ermal Krasniqi. Patronul celor de la CFR Cluj a precizat la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI că fotbalistul kosovar este extrem de talentat. „Eu zic că e un jucător foarte talentat, cu un potențial mare, dar cred că mai are nevoie de un timp de adaptare ca să își exprime valoarea.

ADVERTISEMENT

(n.r. – spunea Dan Petrescu că nu crede că din vară îl va mai antrena) Asta e părerea dânsului. Deocamdată, eu nu l-am cumpărat ca să îl vindem în trei sau în cinci luni. L-am cumpărat să ne ajute și apoi bineînțeles când va atinge nivelul de apogeu să poată să ajute clubul și profesionist și financiar, atunci îi vom da drumul.

Dar până atunci ne ajută pe noi. (n.r. – sunt șanse să îl vedem și sezonul viitor la CFR?) Da, da”, au fost cuvintele lui Neluțu Varga, la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.

FANATIK SUPERLIGA este live de la 10:30 în fiecare zi de luni până vineri, și poate fi urmărită pe site-ul FANATIK, dar și pe canalul de YouTube FANATIK, de la pagina de Facebook FANATIK la contul FANATIK de pe Tik-Tok. Și nu uitați pagina de Facebook Horia Ivanovici Oficial!

ADVERTISEMENT