În dimineața zilei de miercuri, Drăgușin a refuzat-o pe Bayern Munchen. Ulterior, fotbalistul de 21 de ani a călătorit la Londra alături de impresarul Florin Manea. După vizita medicală, pe care a trecut-o cu succes, Radu Drăgușin a semnat contractul cu Tottenham, devenind al patrulea fotbalist român care îmbracă tricoul londonezilor.
Așa cum FANATIK a dezvăluit în exclusivitate, Radu Drăgușin a fost prezentat oficial la Tottenham în seara zilei de joi, 11 ianuarie. Drăgușin a semnat un contract valabil până în iunie 2029 și va încasa un salariu anual de aproximativ 3 milioane de euro. Prezentarea stoperului trebuia să aibă loc dimineața, dar aceasta a întârziat din cauza unor probleme financiare între fotbalist și Genoa.
După ce a fost anunțat oficial de clubul londonez, Radu Drăgușin a fost felicitat pe rețelele de socializare de sora sa, Meira Drăgușin. ”Mândră de tine, frate. Meriți tot ce ți se întâmplă”, a fost mesajul transmis de Meira Drăgușin.
Radu Drăgușin a semnat cu Tottenham într-o perioadă în care formația pregătită de Ange Postecoglou are parte de o perioadă de foc. Fundașul care s-a calificat cu naționala României la Euro 2024 ar putea debuta în tricoul londonezilor contra lui Manchester United.
Cele două mari rivale se înfruntă duminică, 14 ianuarie, pe Old Trafford, în etapa a 21-a din Premier League. După duelul contra „Diavolilor”, Tottenham o înfruntă pe Manchester City, pe 27 ianuarie, în „șaisprezecimile” Cupei Angliei.
Internaționalul român a decis să nu meargă în Germania din mai multe motive. Se pare că Radu Drăgușin și-a dorit de mult timp să evolueze în Premier League, așa cum susține impresarul său, Florin Manea.
Pe lângă acest lucru, fundașul avea o concurență mult prea mare pentru postul de titular la Bayern, acolo unde se regăsesc Upamecano, Kim Min-Jae și De Ligt. În schimb, cu acest lucru nu se va confrunta la Tottenham, deoarece actualii titulari ai londonezilor sunt accidentați, Romero și Van de Ven. Eric Dier este la Munchen, iar calitățile românului sunt cu mult peste cele ale veteranului Ben Davies.
Iar un ultim punct care a dus la decizia fotbalistului de a nu merge în Bundesliga ține de faptul că bavarezii au intrat mult prea târziu pe fir, atunci când decizia lui Drăgușin era deja luată.
Radu Drăgușin a devenit al patrulea român din istoria lui Tottenham, după Gică Popescu, Ilie Dumitrescu și Vlad Chiricheș. Fostul internațional Gică Popescu a declarat că el ar fi ales Bayern Munchen, deoarece este o echipă mult mai mare decât Tottenham.