Alegerile pentru desemnarea preşedintelui FRH au fost stabilite pentru data de 28 aprilie. Alexandru Dedu vrea şi al treilea mandat în funcţia de preşedinte, însă va avea parte de concurenţă puternică din partea adversarilor.
Constantin Din este fost arbitru internaţional şi multe voci din lumea handbalului susţin că este principalul contracandidat al actualului preşedinte. Constantin Din şi Bogdan Voina sunt de aceeaşi parte a baricadei, iar în eventualitatea unui tur doi, vor avea susţinerea celui care a ieşit din cursă.
Bogdan Voina este fost handbalist la Steaua, însă după retragere a rămas aproape de fenomen, fiind comentator de handbal la posturile Telekomsport şi Look. Antrenorul emerit Maximilian Gavrilă, este şi el un contestatar al actualei conduceri a FRH.
De cealaltă parte, Alexandru Dedu va încerca să obţină un al treilea mandat în fruntea FRH. El a preluat puterea în anul 2014 de la Cristian Gaţu, iar în 2018 a câştigat la un singur vot lupta cu Narcisa Lecuşanu.
Pe data de 28 martie 2022, a fost convocată şedinţa Consiliului de Administraţie la sediul FRH, în care va fi supusă la vot convocarea Adunării Generale de Alegeri a FRH pe data de 28 aprilie, ora 11:00.
Alegerile se vor desfăşura la Complexul Olimpic Sydney 2000, din Izvorani. Tot atunci se vor alege vicepreşedinţii FRH, membrii Consiliului de Administraţie, Preşedintele Comisiei de Cenzori şi preşedintele Comisiei de Apel.
În mod normal, alegerile ar fi trebuit să se desfăşoare în luna februarie, însă au fost întârziate din cauza unor probleme de ordin statutar, motiv pentru care contracandidaţii actualului preşedinte l-au acuzat că întârzie în mod deliberat alegerile.
Vor avea drept de vot la alegerile FRH 226 de cluburi din cele 245 afiliate, în condiţiile în care 19 dintre acestea nu îndeplinesc criteriile FRH. AHC Dinamo a contestat prin apel decizia de a nu avea drept de vot, însă hotărârea Tribunalului este executorie, astfel că apelul nu va influenţa alegerile.
Dacă un candidat va obţine minimum 114 voturi (50%+1), alegerile FRH se vor încheia în primul tur. În orice altă situaţie, primii doi candidaţi, ca număr de voturi, vor intra în turul doi al alegerilor şi va câştiga cel care are numărul mai mare de voturi valabil exprimate.